Câteva zile de pauză

N-aș vrea să las să treacă mai bine de o săptămână fără să trec pe aici. Știu cum sună chestia asta, dar am trecut doar ca să vă spun că sunt ok, însă pentru câteva zile voi fi plecată cu treburi.

Am vrut să scriu în fiecare zi, dar nu m-am simțit în stare. Cred că-mi dă târcoale vreun fel de astenie sau oricum s-o numi chestia asta, la serviciu am o perioadă în care mă costă fiecare strop de energie să nu trimit la naiba-n praznic pe nesimțiții de clienți care pe alocuri par să mă confunde cu servitoarea personală și au creier de bibilică la menopauză, bunica mea nu e deloc bine - și, cu toate că are vârsta pe care o are, tot mi-aș dori să mai poată, să mai rămână... Asta e, s-au adunat mai multe.

În fine, n-am venit să mă jelesc acum, ci doar să vă dau de veste că sunt ok, doar că plec pentru câteva zile și că ne citim săptămâna viitoare 🙂.

Aveți grijă de voi, bine? Și nu renunțați la mine, că revin eu 😊.

Periplu în Sicilia și Malta: o scurtă plimbare în Birgu și un sfat despre plajă (8)

După cum vă promisesem, în penultimul articol din acest serial de vacanță vom face o plimbare - de data asta, de cealaltă parte a portului din Valletta, cunoscută sub numele de ”Cele trei orașe”: Cospicua (Bormla), Birgu (Citta Vittoriosa) și Senglea (L'Isla).

Dintre acestea trei Birgu este considerat cel mai turistic și mai atractiv, oferind o perspectivă interesantă asupra culturii și istoriei Maltei, cu o arhitectură frumoasă, fortificații, străduțe medievale și portul cu foarte multe ambarcațiuni. Un lucru mai puțin cunoscut despre Birgu este faptul că e unul dintre principalele locuri de bătălie dintre cavaleri și Imperiul Otoman din timpul Marelui Asediu al Maltei din anul 1565.

Am avut și un ghid în aceasă escapadă, însă - exceptând faptul că a fost de ajutor din punct de vedere logistic, organizând transportul și o mini-croazieră de vreo 20 de minute care a fost foarte interesantă - nu pot spune că am beneficiat prea mult avându-l. Pe drum a povestit diverse, dar grupul din care făceam parte era destul de mare și nu-l auzeam prea bine, era înăbușitor de cald și nu știam cum să mai prindem un colț de umbră, în sfârșit - per total nu regretăm că l-am ales, dar cum spuneam, mare diferență nu a făcut.

Ne-a plăcut să ne plimbăm prin orășel, ale cărui străzi erau decorate în vederea unei sărbători preconizate pentru zilele următoare.

O mențiune despre aceste statuete - erau formate din 3-4 bucăți mari și asamblate de adolescenți voluntari. Am avut ocazia să asistăm la montarea unei asemenea statui și nu părea deloc treabă ușoară, mai ales pe căldura care era. Cu atât mai nobil mi se pare gestul tinerilor respectivi.

Am trecut pe lângă multe clădiri frumoase, cu balcoane tipice Maltei (da, foarte multe dintre ele sunt închise, lucru pe care nu-l înțeleg în ruptul capului. Niciodată nu mi-ar fi plăcut așa ceva, dar ăsta e specificul locului).

Am stat la o cafea pe malul apei și am contemplat zona portuară. Ne-a plăcut. Ne gândiserăm să ne întoarcem pentru o cină, eventual în ultima seară, dar până la urmă am rămas în Valletta (ceea ce n-a fost deloc rău, după cum voi povesti în articolul dedicat bucatelor).

Mini-croaziera a fost neașteptat de plăcută - de unde crezuserăm că va fi doar o trecere pe celălalt mal, am făcut un tur mai lung, dând ocol portului și a fost foarte frumos (cu atât mai mult cu cât barca avea o prelată de pânză care ne-a ferit de soare).

 

Nu vreau să închei articolul fără a spune două vorbe și despre plajele din Malta. Ăsta e un capitol care ne-a cam dat cu minus, deși din documentarea noastră nu părea așa. Realitatea este că în Valletta nu sunt plaje amenajate (a se citi, cu șezlonguri și umbrele), iar noi nu suntem genul care să ne declarăm mulțumiți a ne prăji la soare pe un prosop. Așa ceva făceam la 25 de ani la Mamaia, dar am îmbătrânit și ne-am sclifosit 😀.

Pentru a ajunge la plaja din imaginile de mai sus, la Mellieha, trebuia să parcurgem o oră și jumătate cu autobuzul, așadar trei ore dus-întors. La dus era mai treacă-meargă, eram odihniți și autobuzul venea punctual (îl luam de la capăt de linie). La întoarcere însă, a fost de fiecare dată un chin. Orarul din aplicație nu se potrivea. Stație de autobuz semnalizată, dar nu scria ce autobuze opresc acolo - rezultat: am stat vreun sfert de oră să așteptăm numai ca să vedem autobuzul trecând pe lângă noi. Eram obosiți, iritați, tot cheful ni se ducea pe apa sâmbetei. Într-una din zile am luat un Bolt (Uber nu există), că nu se mai putea.
Altminteri, plaja ok, 18 euro pe zi pentru 2 șezlonguri (rezonabil, aș spune), cu suficiente locuri de unde să poți lua de băut, gustări sau ceva dulce și cu toalete curate și gratuite. Dar până ajungi acolo... În concluzie, dacă mergeți în Malta și știți că vreți la plajă, mai bine luați hotel în Mellieha și mergeți în Valletta cu autobuzul sau cu Bolt.

A mai rămas un singur articol din acest serial, articol de care sper să mă învrednicesc zilele viitoare. Ca preambul, pot spune că n-am regăsit nici acum diversitatea și nebunia de gusturi și arome de-acum doi ani, din Napoli și cealaltă parte a Siciliei. Dar nici lipsiți de delicatese n-am fost 🙃.

Duios nervii mei ferfeniță se făceau

Au mai rămas două articole din serialul de vacanță, dar cu voia voastră, astăzi luăm o pauză de la ele. Sunt frântă de oboseală și de efortul de a nu-i strânge pe câțiva de gât. Trebuie c-am fost yoghin într-o viață anterioară, altfel nu-mi explic de unde am răbdare cu unii.

💻 Nu mai departe de ziua de luni. Aveam foarte mult de lucru, telefonul suna ca la nebuni, doi clienți mă informaseră în scris că nu au nicio intenție de a-și plăti niște refacturări invocând motive fascinante precum „I cannot get in my head the reason why I have to pay” (asta după ce numai că nu le făcusem desene) și încă vreo câteva castane asemănătoare. Evident, lucrurile nu vor rămâne astfel și nici nu sunt primii care fac pe porcu-n păpușoi, dar va fi nevoie de multă muncă, de care m-aș fi putut scuti dacă ăștia ar fi respectat termenii contractuali.
Și ce-mi lipsea în tot borșul mai sus-menționat? Un training online de 2 ore într-o aplicație pe care ni s-a spus de mai multe ori că nu va trebui să o folosim. Și ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, instructorul ne-a anunțat, vesel ca un cintezoi pe cracă:
- Now I will explain to you an option that you are never going to use.
Până a încheiat training-ul, ne-a prezentat patru opțiuni that we are never going to use.
Două ore bine investite, n'est-ce pas? Vorba lui Ianache din ”Gaițele”, ba spa! 😏

🙋‍♀️🙋‍♀️ Avem două asistente noi. Una e la noi de aproape trei luni, cealaltă de 3 săptămâni. Aia mai veche face greșeli în cea mai mare parte din timp, dacă-i dăm ceva de făcut e musai să verificăm (și să corectăm), ceea ce face ”ajutorul” ei nu doar inutil, ci îl și convertește în timp irosit (pierdem mai mult timp verificând și corectând, decât dacă am fi făcut noi treaba din capul locului) și nervi.
Așteptăm cu negrăit interes încheierea perioadei de probă.
Cealaltă pare să fie mai promițătoare, dar până va ajunge să învețe tot singuri trebuie să gestionăm stufărișul administrativ.

🦐 Nu cred c-am apucat să vă spun, dar colega pe care o cunoșteați sub numele generic de doamna Creveți a demisionat. Pentru noi era un deznodământ previzibil al unei situații care dura de mai bine de un an. Singura problemă e că până acum nu i s-a găsit înlocuitor, deci portofoliul ei a fost împărțit între noi. Eu am primit trei dintre clienții ei. Cu ce aveam deja, acum am nouă clienți. Cu nervii mei zece, care-i și întrece. N-are prea mult sens ce am zis, cu acordul gramatical am dat de toți pereții, dar asta e, un cântec vesel să cântăm.
Chiar că era momentul propice pentru un training precum cel menționat mai sus, care strălucește printr-o covârșitoare lipsă de sens 🙄.

Și una simpatică pe final.

☎️ Telefon cu un client vechi (elvețian), la vreo două zile după ce revenisem din concediu.
- Dar ce mult mi-ați lipsit cât ați fost plecată, Frau Niță.
- Cum așa, doar ați fost pe mâini bune cu backup-ul (🤨).
- Jaaaa, desigur, a fost totul bine, absolut. Dar dumneavoastră sunteți mereu atât de amabilă, proactivă, mă ajutați de fiecare dată….
Ho, fecior 🧐.
- Ok. Cred că e momentul să vă-ntreb ce pot face pentru dumneavoastră.
A râs de-a trebuit să-ndepărtez telefonul de ureche. Și evident că voia ceva ce practic n-aș fi fost obligată să fac, dar mno, pentru că ne știm de ani de zile...
La drept vorbind eram tentată să-i zic vorba aia cu ruptul pisicii în două, dar m-am gândit că mi se duce buhul de agresivă 🤭. For the record, e același care mi-a zis la un moment dat că-i amintesc de nevastă-sa. Deloc întâmplător, faptul se petrecea după ce ne contraziseserăm cu spor la telefon pe niște detalii contractuale.

Hotărât lucru. Când voi ieși la pensie, voi scrie o carte cu titlul ”Am fost cândva un om normal”. Un capitol va fi dedicat doamnei Cocuța. Se opintește în mod deosebit s-o fac vedetă.

Periplu în Sicilia și Malta: bere, artă și război (7)

(Adică, mă rog. Nu chiar în ordinea asta și nu că ar exista vreo legătură între ele 🤭).

M-am mai gândit și răzgândit cum să structurez serialul și am ajuns la concluzia că un articol de sine stătător despre vizita la fabrica de bere ar fi, probabil, un pic cam prea mult. A fost interesant, dar eu nefiind consumatoare (nici măcar sporadic, efectiv nu-mi place), nu cunosc prea multe referitor la această băutură și istoria ei.

Că maltezii sunt producători de bere nu m-a mirat prea mult, de vreme ce știam că au fost membri ai Commonwealth-ului 😀. Pe unde trec englezii, rămâne bere în urmă și Malta nu face excepție.

Cu o tradiție de aproape 100 de ani (a fost fondată în 1928), berăria Farsons produce o varietate largă de beri, dar și o băutură răcoritoare (Kinnie), foarte apreciată de către maltezi. Cisk este printre cele mai cunoscute beri și are ea însăși mai multe sortimente.

Denumirea ”Cisk” provine de fapt de la englezescul ”cheques”. În 1830, când banca Scicluna a  introdus sistemul de plăți cu cecuri în Malta, oamenii se refereau la bancher cu termenul de ”ic-cisk”, care avea o pronunție asemănătoare cu ”cheques” și se referea la bogăție. Un secol mai târziu, când a fondat berăria, marchizul John Scicluna a ales acest cuvânt pentru a denumi noul sortiment de bere.
În Malta se folosește deseori expresia ”ce crezi că sunt eu, Cisk?” atunci când prețul cerut pentru vreo achiziție este foarte ridicat sau când cineva îți solicită să-i împrumuți o sumă mare de bani.

Am vizitat berăria, am descoperit câte ceva despre istoria ei, dar și despre drama prin care a trecut Malta în cel de-al doilea război mondial (a fost supusă frecvent bombardamentelor, inclusiv mai multe zile la rând; de exemplu, pe 7 aprilie 1942 a fost bombardată fără întrerupere timp de 11 ore și 40 de minute) și în încheiere am fost invitați la degustare - primiserăm de la intrare câte un jeton în acest scop.

Băiatul de la bar a fost foarte amabil, ne-a răspuns la întrebări și ne-a ajutat să ne hotărâm. Un Cisk clasic pentru jupân și Blue Label pentru mine (sunt o doamnă, da? 🧐).

De gustoasă a fost OK, de tare nu m-a bâzâit capul, deci toate bune. Dar nu e ca și cum aș fi dezvoltat subit o pasiune pentru bere sau aș căuta să comand din nou așa ceva. În ceea ce mă privește, experiența per total a fost mult mai faină decât berea în sine 😀.
Am fost curioasă și de Kinnie, mai ales după ceea ce citisem în muzeu.

Este ... nici prea-prea, nici foarte-foarte. Are un gust ușor medicalizat, dacă pot să zic așa; un fel de variantă de suc a bitterului suedez.

După cum vă puteți imagina, mă făcuse curioasă chestiunea cu ”șampania băuturilor răcoritoare” și mi-a plăcut faptul că s-a făcut o ediție specială pentru a marca încoronarea Reginei Marii Britanii, în 1953. Am mai băut o singură dată pe durata șederii în Malta, deși se găsea pretutindeni; dar nu e ceva care să astâmpere setea sau care să-mi fi plăcut în mod deosebit la gust, deci am preferat să pendulez între apă minerală și Dr. Pepper.

Un alt obiectiv pe care l-am vizitat a fost Muzeul Național al Războiului (aflat într-o aripă a Fortului Sf. Elmo), prezentând sute de ani de istorie militară a Maltei.
Fortul a fost construit în anul 1552 de către Cavalerii Ioaniți pentru a proteja porturile din Valletta. Din punct de vedere istoric, este cunoscut în special pentru unul dintre cele mai tragice evenimente care au avut loc în Malta: asediul din 1565, când turcii au asediat și bombardat fortul timp de 28 de zile. După capturarea acestuia, aproape toți apărătorii au fost omorâți (aproximativ 1.500 de oameni).

A fost un loc pe care jupânul și-a dorit să-l vadă și, cu toate că e foarte bine conceput, inclusiv cu câteva momente interactive, nu e ceva în care să mă regăsesc eu. Printre altele, sunt explicate detaliat motivele declanșării celor două războaie mondiale, dinamica acestora și rolul jucat de Malta, sunt expuse colecții de arme, uniforme, un memorial dedicat victimelor etc.

Avion de luptă

Fie vorba între noi, mă simt tare neinformată în astfel de subiecte; și chiar așa și sunt. Dar dacă nu mă atrage domeniul, ce să fac? Muzeul însă e minunat pentru cei care sunt pasionați de asta, cu o bogăție de informații bine structurate și o sumedenie de exponate interesante.

Însă, dacă la acest muzeu nu m-am regăsit, am fost foarte în elementul meu la catedrala Sf. Ioan din Valletta, unde se află cel mai mare tablou pictat de Caravaggio: ”Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”.
Pe dinafară este foarte simplă, dar interiorul e uluitor, fiind considerată pe bună dreptate una dintre cele mai frumoase clădiri în stil baroc din Europa. Taxa de intrare ni s-a părut cam piperată (15 euro, în condițiile în care biletul la Luvru, de exemplu, costă 17 euro), dar nu am fi putut rata.

Stâlpii și pereții sunt acoperiți cu decorațiuni din aur, iar bolta este decorată cu fresce reprezentând momente din viața Sfântului Ioan Botezătorul.

Sub podeaua de marmură decorată cu steme se află mormintele Cavalerilor Ordinului Ioanit. Părea aproape o impietate să calci pe ele, dar nu aveai cum să eviți asta.

Am admirat cu emoție și celălalt tablou de Caravaggio aflat în această biserică: ”Sf. Ieronim scriind” (o versiune anterioară a acestui tablou, pictată tot de Caravaggio, se află în Villa Borghese din Roma). Tabloul prezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria creștină: traducerea Bibliei din greacă în latină.

Nu pot spune că-mi plac îndeosebi picturile lui Caravaggio, deși stilul în care s-a perfecționat, respectiv tehnica chiaroscuro (în traducere ”lumină-întuneric”) mi se pare fascinant. Cele mai multe dintre tablourile sale au o notă de sinistru... dar mă pierd în admirație în fața lor. De altminteri, arta renascentistă e una dintre pasiunile mele.

Cel mai mare tablou al lui Caravaggio se regăsește într-o parte amenajată special pentru asta. Picturile sale ne-au însoțit pe drum către ea, sub forma unor animații proiectate pe podea (care includeau și informații despre locurile unde sunt expuse acestea).

Tabloul este copleșitor, prin felul în care a fost redat momentul oricum dramatic. Am stat minute în șir să-l admirăm și există și o prezentare dinamică a picturii, în cadrul căreia sunt analizate și explicate în detaliu fiecare element (nu numai din punct de vedere al tehnicii folosite, ci și al semnificației; de pildă, faptul că pe cuțitul călăului nu se află stropi de sânge face referire la iscusința acestuia în sinistra sa îndeletnicire).

Iată și o imagine mai de aproape a tabloului:

Sper că v-a plăcut acest articol oarecum... eclectic, să spunem 🙂; este penultimul din serialul italo-maltez. Mai avem de făcut o plimbare în niște locuri frumoase și apoi vă invit la masă, în articolul dedicat bucatelor.

Realizez, o dată în plus, cât de mult îmi place să scriu articole de vacanță; la câteva săptămâni de la întoarcere impresiile și sentimentele s-au mai decantat, noutățile aflate s-au fixat în minte și rămâne exact ceea ce-mi doream: bucuria de-a fi descoperit locuri noi și de a-mi fi îmbogățit cunoștințele 🙂.