Și se jură că nu fură, dar Coldplay la cotitură...

Nu cred că mai e cineva care să nu știe subiectul scandalului amoros de la concertul Coldplay, cu CEO-ul și directoarea de HR surprinși îmbrățișați în public, în condițiile în care fiecare este cât se poate de căsătorit cu altcineva (mă rog, din ce-am citit rezultă că situația lor conjugală se va schimba în urma momentului de tandru delict surprins de camera de luat vederi). 

Lumea a râs, a făcut sute de meme-uri, i-a comentat și răs-para-comentat pe respectivii (care, ce-i drept, au fost cât se poate de neîndemânatici: dacă n-ar fi avut reacția tipică de ”... și l-am prins cu rața-n gură” pe care au avut-o, cel mai probabil momentul ar fi trecut neobservat), domnul a demisionat, doamna a zis că mai cugetă, în fine. 

Mă rog, nu mă apuc (și eu!) să dezbat momentul, că mare lucru nu e de zis. Trebuie să fii într-un anume fel de ignorant (sau arogant) ca să te duci cu amanta la un concert la care iau parte vreo 60.000 de oameni - inclusiv colegi de serviciu! - și să crezi că vei scăpa basma curată. Asta cu atât mai mult cu cât la intrare era un anunț referitor la politica de fotografiere, deci erau avertizați. Chestia cu „hiding in plain sight” funcționează numai în filme, ceea ce bag seama că ăștia doi nu știau. Nu-i bai, au aflat acuma 🤭.

Un fel de anti-meme, cum ar veni 😀

În fine, ca orice scandal într-o strachină de borș, o să treacă și ăsta. De fapt, cel mai probabil s-ar fi răsuflat deja pân-acum (Internetul uită repede, se știe), dar feministele au găsit un nou izvor de suspine. Ați ghicit: vai, săraca femeie, a fost traumatizată, ea doar își trăia iubirea și s-a pomenit expusă judecății publice, unica ei vină a fost aceea de-a iubi, nu poți porunci inimii (cum era să fi ratat clișeul ăsta), trebuie ținută în brațe și înțeleasă, etc etc și trage-i înainte cu bocitul.

S-a încercat și-un alt unghi de abordare - vai, el a forțat-o fiindu-i superior, asta a fost condiția ca să avanseze, of sărmana, dar trendul de victimizare n-a ținut. Una lume (care nu e realistă doar joia și primăvara) a explicat că, oricât ai fi tu de CEO, nu-ți permiți să hărțuiești sexual pe cineva în poziția tipei respective - care este inclusiv membru al consiliului de administrație - că nici n-apuci să sughiți de două ori și te pomenești dat în judecată. Plus că, mna, femeia nu lăsa deloc impresia că stă cu sila în brațele lui Jose Armando care-i susura la ureche ”Esmeraldaaaa, mi amor, Esmeralda, flor del campoooo”, îu, stați că asta-i din alt film 🙄.

Și cum strategia ”hărțuielii” s-a fâsâit imediat, feministele s-au statornicit la ”lumea nu are empatie, femeile nu se susțin una pe alta, nu știm ce e-n sufletul ei, vă e ciudă că are o carieră, inima nu ascultă de rațiune” și tatata și tututu și dă-i și plângi cu simțămintele și cu empatia. 
 
Ei bine, nu sunt absolut deloc de acord cu asta. Dacă omul pe care l-ai crezut cândva a fi al tău pentru totdeauna nu mai este așa cum doreai / sperai și ajungi la concluzia că nu a mai rămas nimic de salvat, îl părăsești. Onest. Nu-l minți, nu-ți bați joc de el și de încrederea lui. Ce-a căutat, a găsit. Valabil și pentru el, la domnul CEO mă refer (pe care nu-l deplânge nimeni, ba dimpotrivă: i se mai puneau în cârcă și oarece acuzații de hărțuire; ce să zic, aplaud obiectivitatea sublimă, dar inexistentă). Cum bine-a zis cineva: nu vrei valuri, nu te duci la mare. 

Una peste alta, eu tot nu reușesc să-mi imaginez cum e posibil să fii atât de inteligent încât să ai o carieră ca a oamenilor ăstora doi, și totuși să faci un asemenea hal de gafă 🫣.