Nervi, întrebări și ilicitul broccoli

• În ultima vreme mi s-au întâmplat niște chestii foarte mișto, de care însă nu mă pot bucura așa cum ar merita (și cum de altfel aș merita și eu, by all means), pentru că în paralel se întâmplă și niște rahaturi (pardon my French) care-mi iau aproape tot hazul și cheful de viață.  How shitty is that?

• Dacă nu știați, broccoli este un infractor. Am avut această revelație după ce vară-mea mi-a trimis din SUA niște vitamine. "Verboten!", s-a rățoit Bismarck al ofițerului Papadopolinii, respectiv funcționarul de la vamă. Adică interzis. Așa că am plecat fără ele, după ce-a trebuit să semnez că am fost  informată de conținutul coletului și că e verboten. Aparent, cetățeanul pe numele său Broccoli, aflat în compoziția respectivelor tablete, e strict interzis pe teritoriul Vaterland-ului. Și nu doar el, ci orice înseamnă plantă. Ăștia-s nebuni. Le-o fi teamă să nu explodeze contrabanda cu pătrunjel?

• Nu știu ce muzică să mai ascult în mașină, în drum spre serviciu. Am vreo 16 Gb de muzică în iPod și, oricât de ridicol ar suna asta, am senzația că nimic nu-mi mai place, respectiv nu mă mai animă. În ultima vreme am ascultat doar muzică clasică vieneză (da...  dirijată de știți-voi-cine :) ), însă acum parcă nici de asta nu mai am chef. De radio nici atât, ce înțeleg nemții prin muzică modernă îmi ridică părul în cap. Poate explicația o fi aia de la primul punct, cine știe. În tot cazul, niște idei nu mi-ar prinde rău. Voi ce ascultați când vă aflați în trafic?   

 

Cum ajung unii la scrisorile de sertar (V)

Cu toate că n-au trecut decât trei luni de la ultimul articol pe tema celor care ajung pe blog în urma unor năstrușnice căutări pe Google, s-a adunat surprinzător de mult material. Fără de margini le este creativitatea unora, după cum rezultă din exemplele de mai jos.... :D

- am citit un veac de singurătate și am trecut - ce zici c-ai trecut, fecior? Prutul, cumva? Cam târziu. Antonescu a dat ordinu' în 1941. Ce-ai păzit în ultimii 72 de ani? Ah, da, citeai.

- Eisenach e acasă Bach - ai putea să-i dai un telefon, nu se face să te prezinți neanunțat la om acasă.  Deși nu știu ce mă face să cred că nu mai are telefon demult :P

- indicator rutier pentru mină - de care mină? Cumva de-alea de care povestește Sven Hassel? Dacă da, ce-ar trebui să scrie pe-un astfel de indicator?  ''Pericol de împrăștiat membrele în aer''? 

- de ce s-a lăsat de băutură jack torrance din shining - luase obiceiul de a-și fugări nevasta și copchilu' cu un topor și s-a gândit că suma viciilor trebuie să rămână constantă :D

- merylalthlupuii - emoticon cu o sprânceană ridicată. Nu știu ce-ai fumat, da' să nu ieși pe stradă neînsoțit.

- rezumat scaunul stomatologic - asta e simplu: ''deschideți mai larg''. Dentistul meu mai are obiceiul să mă invite să mă relaxez. Oh well. Vedea-l-aș pe el relaxându-se în timp ce are gura plină de fiare și i se forează în maxilare. 

- descântec de zgaibă - ha! Vechea mea cunoștință, Frau Zgaibă, ar fi extrem de mândră. Și probabil ar considera că și-a luat o revanșă zdrobitoare în fața administratorului. Ce, a mai pomenit careva de ''descântec de administrator''?

- cu ce trebuie să ne aprovizionăm de 21 decembrie - nu trebuie decât să aveți toate mințile la locul lor, țiglele pe casă și butoiului să nu-i lipsească vreo doagă la inventar.

- vreau să fiu ca harvey specter - nici nu vrei mult. Mă rog, poți începe prin a urma facultatea de Drept la Harvard. Nu e sigur că te va face să arăți în halul ăsta :P și nici că vei ajunge Senior Partner într-o firmă de pe Wall Street, dar nici foarte prost n-ai cum s-o dai. Mult noroc în demersul tău îți doresc pe-această cale. 

- dacă extratereștrii sunt printre noi - mai încape vorbă? Bineînțeles că sunt. Uită-te în jur.... suntem înconjurați. Peste tot sunt extratereștri. Incognito, desigur.  Chiar așa. Nu ți se pare că polonicul se uită cam ciudat la tine?

De ascultat, de simțit

O melodie pe care-am descoperit-o întâmplător, dar pe care am sentimentul că o știu dintotdeauna. Dintr-o altă viață, poate.

Este atât de frumoasă și în același timp atât de sfâșietoare, încât de fiecare dată când o ascult mă pomenesc plângând. Însă e un plâns care face bine. Am sentimentul că piesa asta "se duce" în abisurile sufletului, acolo unde doare mai tare - dar funny thing, într-un mod aproape plăcut. 

E inexplicabil, trebuie ascultată pentru a se înțelege ce îndrug eu aici cu patos :P

Să ne jucăm de-a utopia

Doctor, avocat, fotbalist, pompier, pilot, Făt-Frumos. Doctoriță, profesoară, manechin, balerină, prințesă. Răspunsurile la deja clasica întrebare "ce vrei să te faci când ai să fii mare?" variază în funcție de vârsta copilului, recentele experiențe ale acestuia, modul în care percepe realitatea și oamenii cu care intră în contact. 

Personal, nu mai țin minte ce voiam să devin, parcă totuși pictoriță (mai târziu m-am reorientat, spre norocul întregii omeniri :D). Știu însă pe cineva care, băiețel de vreo 4-5 ani fiind, declara sigur de sine că dorește să devină "inginer de bani". Explicația era simplă: având în familie ingineri de succes, oameni pe care-i admira, i se părea că asta e o meserie cool. Și afară de asta, descoperise că e foarte important să ai bani, deci cugeta că ar fi foarte înțelept să-i producă el însuși :D

Cred că foarte puțini sunt aceia care-au urmat calea pe care-o visau în prima copilărie (în opinia mea, atunci când chiar se întâmplă asta, e cel mai adesea legat de aspectul vocațional, cum ar fi spre exemplu muzica, baletul sau pictura). Cu puțin noroc, profesia pe care-o alegem ne reprezintă și ne împlinește. Dar cum perfecțiune nu există (dacă există vreun mod mai puțin clișeistic de-a exprima ideea asta, faceți-mi-l cunoscut, vă rog, mulțumesc anticipat :D), tot așa nu există meserie sau loc de muncă de care să fii permanent mulțumit și fiecare dintre noi are momente când își dorește să fie rentier :D

Eu am ajuns la concluzia că mi-ar fi plăcut să fiu cititor profesionist. Adică, după capul meu :P, treaba asta ar funcționa cam așa: primesc o anume comandă de cărți de citit pe lună, cărți cărora să le fac apoi rezumatul și o critică. Tematica acestora ar fi, desigur, la latitudinea mea.

Și, evident, mi-aș fi dorit un salariu consistent pentru această îndeletnicire :)), al cărei avantaj, printre altele, este că practic nu ieși niciodată la pensie și cu mare plăcere faci ore suplimentare (iată, am în vedere și aspectul capitalist al problemei :D).

Exact de ce-ar fi nevoie de o astfel de meserie, nu știu :D Însă nici nu m-am gândit la asta, de vreme ce oricum discutăm despre o utopie. Stând pe sofa, cu o cafea și niște ciocolată alături și citind, mi s-a întâmplat să ridic ochii din carte și să mă gândesc cât de mult mi-ar plăcea să fac asta for a living. Pe o canapea și într-o încăpere precum cele din imaginea de mai sus ;))

Vrabia mălai visează.... și eu, să fiu plătită regește pentru lectură :D

Voi, cu mintea și experiența de astăzi, ce-ați fi vrut să deveniți?

Bine-am venit în 2013 :)

La mulți ani tuturor, nu ne-am mai citit de anul trecut :)) 

V-ați trezit? V-ați de-dogit? Eu răspund afirmativ la prima întrebare și indecis la a doua, dar numai ca urmare a faptului că mă războiesc cu o răceală destul de puternică, din pricina căreia ieri noapte n-am dormit decât două ore (că nu puteam să respir). Mă rog, nerușinata de ea dă acum semne de evidentă slăbiciune în fața cocktail-ului de Nurofen, Coldrex, vin fiert, portocale și ceai de ananas, cu care o mitraliez de vineri încoace.

Proaspătul 2013 ne-a găsit în  centrul orașului, cu ochii spre cer la jocul de artificii, care inițial ni s-a părut destul de banal, pe final însă fiind cu adevărat spectaculos. Două ceasuri mai târziu, respectiv în jurul orei două, dormeam deja.  Nu de alta, dar eu tocmai împlineam 24 de ore de nesomn.

Cea dintâi zi a noului an a început cu plăcuta constatare a faptului că am dormit neîntoarsă, ergo pot să respir (ura!) și, bonus, am scăpat și de antipaticul guturai. Încă există o asemănare frapantă între vocea mea și sunetul unei trompete vechi, dar în mod evident sunt mai bine decât ieri. Fix la ora 11:15 mă găseam moț pe canapea, cana de cafea într-o mână, o carte despre Zubin Mehta în alta și sufletul plin de o nerăbdare la fel de spumoasă ca și prosecco-ul de azi-noapte. Urma să înceapă Concertul de Anul Nou de la Viena, dirijat (pentru a doua oară) de Franz Welser-Möst.

Concertul acessta reprezintă una dintre marile mele pasiuni și-n ceea ce mă privește este unul dintre ingredientele unui 1 ianuarie desăvârșit. N-am avut în fiecare an posibilitatea de a-l urmări live, din motive de locație incompatibilă, dar de câte ori l-am putut vedea m-am bucurat de fiecare clipă.

Nu mă dau în mod deosebit în vânt după Franz Welser-Möst, dar admit faptul că sunt subiectivă cât cuprinde. Asta pentru că, după cum cred că știți deja (v-am împuiat capul, recunosc, dar că veni vorba, o s-o mai fac), îmi place extraordinar de mult Zubin Mehta. De fapt, păstrând proporțiile și dând termenului un sens mai degrabă metaforic, s-ar putea spune că-mi este drag. Pentru mine există el...  și restul dirijorilor.

Dincolo de asta însă, Welser-Möst mi se pare cam fără sare și piper. Dirijează fără vlagă, cel puțin așa se vede de la mine.  Lăsându-l la o parte pe Mehta și admirația mea pentru el, îl prefer la orice oră pe Lorin Maazel.

M-a surprins faptul că în repertoriul concertului de astăzi s-au regăsit două piese alese și de Zubin Mehta în 2007, când a dirijat pentru a patra oară Concertul de Anul Nou. Este vorba despre valsul ''Wo die Zitronen blüh'n'' și fantezia ''Erinnerungen an Ernst''. Iar referitor la cea de-a doua, feel free să-mi spuneți că văd voci, cum se zice, dar senzația pe care mi-a lăsat-o a fost că încearcă să imite stilul celui care-a dirijat piesa în 2007.

Pentru conformitate, iată mai jos clip-urile cu interpretările despre care vorbim.

2007

 
 
2013

Menționez încă o dată că nu sunt cea mai obiectivă persoană din lume când e vorba de Zubin Mehta.  Dar chiar și așa, am sentimentul că regăsesc aceleași gesturi. Exceptând poanta cu jucăriile de pluș distribuite cu tâlc unor instrumentiști care prestaseră solo, jucării care sugerau instrumentul muzical respectiv (bunăoară, flautistul a primit o pasăre, contrabasistul un elefant, trompetistul o vacă șamd :D), restul pretației dirijorale îmi pare cam asemănător. Hmm....

Anyway.  N-aveam de gând să transform postul ăsta într-o cronică de concert. Dar impresiile au fost atât de pregnante, încât nu puteam să nu scriu despre ele. Ziua de azi a continuat cu filmul ''Seven'', spre rușinea mea nu-l văzusem până acum. Mă rog, nu prea e un film indicat pentru data de 1 ianuarie, dar aspectul e irelevant. Cred că o să scriu un post separat pe temă. Foarte bine făcut filmul, excelentă distribuție. Kevin Spacey și Morgan Freeman sunt formidabili, dar nici Brad Pitt nu-i rău deloc. 

Cam așa a trecut prima mea zi din 2013: muzică foarte bună, carte pasionantă, film reușit, scris pe blog.  O combinație pe gustul meu, indeed :D

Nu-mi pot imagina o încheiere mai potrivită pentru prima postare a anului decât celebrul marș Radetzky.  Desigur, într-o interpretare foarte dragă mie :)

Cum se spune pe 1 ianuarie la Viena :), Prosit Neujahr! :)