Pe baricade, cu o ghicitoare

Schimbul doi e câh. Deosebit de câh. Să ajungi acasă la 1 noaptea, să te culci best case scenario pe la 1:30 (deh, până mănânci, până te primenești, unde mai pui că nici somnul nu vine imediat)... not nice. Dorm suficient, cam 7 ore în medie, dar sunt dogită apoi de abia mă adun. Brrr, țineți-mi pumnii să nu mai trebuiască să fac asta prea curând. 

Însă mai am două zile, după care urmează o nouă vizită conjugală și revederea cu oile, caprele și cocoșul :D Aveam (iar) o mulțime de ore suplimentare acumulate și tânărul Sfârfâlică a decis să stau acasă de luni până miercuri, deci sâmbătă o iau din loc. 

Până apuc să dorm ca omul normal și cumsecade, cu alte cuvinte să funcționez și altfel decât pe pilot automat, am o ghicitoare pentru voi: care e cea mai afurisită și mai pisăloagă taxă din Germania, de care nu poți scăpa indiferent ce ai face și-n orice colț de țară te-ai duce? Vă dau un indiciu: nu e vorba de impozitul pe venit. Nici de-ăla nu poți scăpa, dar dacă mă gândesc la afurisenia de taxă de care vă spun, concluzionez că tot e mai rezonabil conceput și gestionat decât, pfui, lipitoarea asta. 

Poftim, încă un indiciu: sute de mii de locuitori încearcă să scape de taxa cu pricina, să o eludeze, să o fenteze cumva. Până acum, absolut nimeni nu a reușit. Cel care-o izbuti să spargă gheața (dacă...) va fi probabil declarat erou național :)))

Ne citim curând și vă povestesc detaliat despre lipitoare, dar între timp sunt curioasă dacă o dibuiți :)

Telegrame

• Aproape toată duminica mi-am petrecut-o cu nasul în niște hârțoage, numai pentru a constata că am scris greșit niște chestii și trebuie să refac. Câteodată mă mir și eu de cât de inteligentă sunt. Not. Stop.

• M-am bucurat pentru Portugalia și pentru prima dată mi-a fost simpatic Ronaldo. Inițial eram de părere că Franța merită să câștige, având în vedere că portughezii au avut un parcurs foarte slab la acest campionat. Dar după ce-am văzut porcăria făcută de Payet, care părea să fi fost chitit să-l scoată pe Ronaldo la propriu din joc, am schimbat tabăra. Nu așa se câștigă un meci. Bravo, Portugalia, ai dovedit că poți triumfa și fără marele star. Așa cum e și firesc, de altminteri: o echipă adevărată nu stă într-un singur om. Stop.

• Cutremurătoare tragedia din Spania, unde un matador a fost ucis de taur în timpul unei coride. Nu-mi vine să cred că într-o țară zice-se civilizată se mai permit asemenea barbarii. Tradiție, se înfoaie unii. S-avem rezon, coridele nu-s cu nimic mai prejos de luptele cu lei și urși din arenele romane pe timpul lui Nero. Un circ al cruzimii, asta sunt, în niciun caz o tradiție. ”Bine i-a făcut”, am citit pe Facebook niște voci furioase. Sincer, nu mai găsesc nimic de spus la asta, mi se pare oribil să gândești așa. Însă coridele ar trebui scoase în afara legii, ca și cursele de tauri de la Pamplona (o dovadă de prostie în numele ”tradției”: îmbrăcați în roșu, oamenii se lasă alergați de taurii dezlănțuiți, iar când, inevitabil, se ajunge la momente dramatice, lumea cere să fie sacrificați taurii. You don't say?!). Stop.

• Săptămâna asta am schimbul doi. Adică o s-ajung acasă după miezul nopții. Sunt curioasă cât o să mă văicăresc pe tema asta. Dar c'est la vie, eu câștig bani mai greu decât Ronaldo & compania :)) Stop.

• Vă doresc o săptămână excelentă. Fără stop :)  
 

Salată de weekend (VI)

Mă rog, asta nu se poate numi chiar salată, sau în cel mai fericit caz e o salată ceva mai simplă, având în vedere că nu conține decât ingrediente legate de (oameni de la) serviciu. Dar chiar și așa, i-am pus un pic de dressing picant :D 

1) Luni ne convoacă Musiu Șarl pe toți, să ne comunice niște chestiuni recente de ordin organizatoric și administrativ. După ce ne vede adunați la un loc, ne scrutează de la înălțimea celor peste 1,90 metri. 

- E toată lumea prezentă?

- Da, mormăim uitându-ne unii la alții și făcând prezența din priviri, suntem toți.

Nu pare prea convins.

- Nu, nu... zice, plimbându-și nerăbdător ochii în toate părțile. Greta, unde e Greta? 

Persoana pe care-o invoca era acolo, la doi pași de el (prost obicei, mă bag mereu ca bou' în față. De câte ori am zis că-mi iau seama și degeaba am zis). Ridic mâna și-mi semnalez prezența.

- Ah, aici erați. Păi sunteți îmbrăcată ca o zebră, de-asta nu v-am remarcat imediat.

(Purtam un top cu dungi orizontale albe și negre. Mă-ntreb cum o fi circulând el cu mașina sau ca pieton, din moment ce nu observă zebrele).

- Data viitoare o să-mi iau un steguleț colorat, zic, în chicoteala generală pe seama orbului găinii la care tocmai fuseserăm martori.

Pentru mine a fost foarte plăcut să-l aud zicându-mi pe numele mic și nu ”Frau N”, ca de obicei.

2) Vă mai aduceți aminte de vechea mea ”prietenă”, Insipida Somnoroasă? Am stat ieri la taclale vreun sfert de oră, ca-n vremurile de odinioară - dinainte de a-și da arama pe față, adică. Pe de-o parte i s-a împlinit visul de-a deveni team leader (la altă secție), așa cum își dorea. Pe de altă parte însă, îi cam iese pe nas. Mi s-a plâns de colegii de acolo, de subordonați (care o sabotează, zise ea) și, evident, de șefă. Mai pe scurt, de toată lumea. Șefa ei cică i-a spus, în cadrul unei evaluări, că nu o consideră potrivită pentru o funcție de conducere. Ouch.

”Eu aș vrea să mă întorc pe post de team leader în secția asta, dar momentan nu se poate”, oftă ea. Păi deh, am impresia că știu de ce :)) Mi-a povestit cum, interacționând cu Musiu Șarl în cadrul unui workshop pentru șefime, l-a întrebat ”din ce motiv considerați că trei team leaderi sunt suficienți pe secția dumneavoastră?” Bătea șaua să priceapă iapa, cum ar veni. Iapa a priceput, evident. ”Pentru că, după cum cifrele arată, nu este nevoie de mai mulți”. ”Da, dar se preconizează o extindere a activității”, mai încercă Insipida cu tupeu, dovedind astfel că n-a învățat nimic din experiența de anul trecut. ”V-am răspuns deja la întrebare”, i-a replicat Musiu Șarl. Game over, cum s-ar zice.

3) Descopăr o goangă majoră în sistem, care-mi pune probleme serioase. Știind despre ce-i vorba și că nu e vina celor de la Help Desk, ci a deștepților de la Process Management, dau un mail detaliat lui Musiu Șarl. Să-i ciocănească el pe-ăia, poziția pe care-o are îi dă autoritatea necesară (care mie îmi lipsește). ”Mă ocup”, îmi scrie el înapoi. După niciun minut, primesc E-mail - forwardase mail-ul dat de mine la cei responsabili de bucluc, cu doar câteva cuvinte: ”avem nevoie de ajutor, vedeți mai jos”. Așa te ocupi tu deci, jupâne :))) Nu-i vorbă, respectivii au reacționat imediat și au dres măgăria. Dar mi-a plăcut cum s-a ocupat, clar :D

4) N-am scăpat chiar de tot de schimbul doi; va trebui să-l prestez din când în când, în săptămânile când nu e disponibil niciun coleg dintre cei pe care i-am învățat să lucreze în departament. Săptămâna viitoare e ”din când în când”, pentru că antemenționații colegi sunt în concediu. Meh. 

Și-un strop de oțet la final: Germania a ratat accederea în finala Campionatului European, după ce-a pierdut meciul disputat cu naționala Franței. La naiba, măi băieți. 

Când era lupul cățel...

... și yours truly în liceu...

Văicărelile având ca subiect ”tânăra generație”, de altfel devenite laitmotiv și uzate până la stadiul de clișeu, cunosc inevitabil un trend ascendent în perioada bacalaureatului și a evaluărilor naționale (sau cum s-or mai chema testele alea de le dau viitorii liceeni, cărora pe vremea mea le zicea simplu ”examen de admitere” și ceva mai înainte, ”treapta întâi”, denumiri care bag seama c-au ieșit din circulație). 

Jale, domnule, tineretul din ziua de azi nu mai citește o carte (e nu, păi ce, manualul Play Station nu-i carte? Sunt tendențioasă, știu că mai sunt și copii iubitori de lectură), nu e-n stare, nu face, nu drege. La examen, majoritatea se bazează cel mult pe toceală, pentru că așa au fost deprinși în școală. Învățați comentarii pe de rost, identificați alegoria din ”Luceafărul” și drama cunoașterii din lirica lui Vasile Voiculescu (#no joke, mi se pare de domeniul fantasticului că am știut cândva chestiile astea, și multe altele). Mulți elevi vor recita cu intonație metafore și epitete, dar dacă-i pui să recunoască o figură de stil în viața de zi cu zi și-n vorbirea colocvială, se vor uita ca rața la fulger. 

Cu puține excepții lăudabile, tinerii (zise venerabila de mine) nu sunt stimulați să gândească logic și creativ și nici să citească. Nu cred că se pot emite mari pretenții de la ei la examene (deși așa se întâmplă, sistemul de învățământ românesc fiind corigent la logică), pentru că nu pot ”livra” ceea ce nu au primit niciodată. 

Nu este suficient să citească, deși evident e de dorit și sunt de aplaudat cei care o fac. Dar cel puțin, dacă nu la fel de important este să scrie. De mână, dacă nu cer prea mult :))) 

Dirigintele din liceu (profesor de română, unul foarte bine pregătit) detesta comentariile copiate și-n general tot ceea ce implica învățatul pe de rost. ”Bre puișorilor, dacă vă ascult la teme și vă prind că ați copiat din cărțile de comentarii, nu treceți trimestrul”. Și, nu-i vorbă, se pricepea să ne stimuleze creativitatea.

În clasa a XI-a, studiam la un moment dat pe Blaga. Țin minte că era-ntr-o vineri. Cu vreo 7-8 minute înainte de recreație, ne anunță tema pentru acasă. ”Ia să vă dau de treabă zilele astea”. Parcă-l văd și-acum, a luat un volum de poezii, a dat la cuprins și-a început să dicteze titluri. 

Unsprezece poezii neincluse în programă, de comentat la prima vedere. Asta a fost tema noastră de atunci pentru luni. Nu cred c-am să uit weekend-ul ăla prea curând :)) Am recapitulat toate materialele pe care le aveam despre mit și metaforă în creația lui Blaga, am făcut apel la toate lecturile mele, la tot vocabularul literar acumulat, am făcut paralele cu mitologia greacă (principalul meu hobby din adolescență), am forțat analogii și comparații inedite din care mi-au venit alte idei, poate nu cele mai bune dar măcar pertinente și originale, am scris până am simțit că-mi arde mâna :)) Dar am și simțit cum cresc, din punct de vedere al creativității.

Altădată, același diriginte: ”până săptămâna viitoare, tot norodul pune mâna și citește 'Moromeții', iar cei care l-au citit deja să recapituleze”. Și la următoarea oră ne dă extemporal: caracterizarea lui Paraschiv. Adică unul dintre personajele menționate mai degrabă fugitiv în analizele din celebrele cărți de comentarii. Dacă n-ai fi citit romanul, nu aveai nicio șansă să scrii mai mult de 6-7 rânduri. 

Căuta mereu să ne scoată din tipare, să ne determine să gândim, să facem paralele, să eliminăm clișeele și automatismele. Subiectul la teză pe trimestrul I din clasa a XI-a? Caracterizarea personajului ”dumneaei comisoaia Ilisafta”, a cărei analiză cu siguranță nu era prea aprofundată în cărți. Mâna sus cine-o cunoaște :D 

Apropo de Ilisafta, voi cum l-ați digerat pe Sadoveanu? Vai de mine, mie mi-a stat în gât și mai multe nu. Nimic nu mi-a plăcut din tot ce-am citit, dar Jderii chiar că i-am parcurs ținându-mă de nas. Mai ales că veneau după ce tocmai terminasem ”Cei trei mușchetari”, deci în condițiile astea nici măcar suportabili nu mi s-au părut. 

Mulțumesc, domnule diriginte. Ați fi fost mândru de mine dacă m-ați fi audiat improvizând cu sârguință comentariul unei strofe din ”Noapte de decemvrie” de Macedonski, la proba orală de limba română de la bacalaureat. ”Motivul penumbrei”, ați mai auzit așa ceva? Nici ăia din comisie nu auziseră, dar mă contemplau cu respect :)) Cred că mi-au dat 10 numai ca să nu mă mai asculte ce îndrugam. 

Carusel

De probleme. De griji. De gânduri. De ”ce va fi dacă”-uri.

De neputință. De semne de întrebare.

Și de teamă, multă teamă.

Sunt pe aici, dar în același timp nu prea sunt. Am obosit să-mi fie frică, să fac puls de 100 când primesc anumite telefoane, să simt ghearele fricii încorsetându-mă și panica urcând în mine până când îmi vine să-mi smulg inima, poate așa voi putea respira normal din nou.

Vreau să mă trezesc dimineața fără frică. Fără temeri. Fără senzația că mă apasă un bolovan pe suflet. Fără groaza că poate mă voi transforma în ceva ce detest.

Mă simt depășită de situație și speriată. După ultimii ani mai ales, simt că e suficient un pai ca să mă dărâme. 

Da, știu că alții au probleme incomparabil mai mari. Întâmplarea face că am citit săptămâna asta un blog care m-a amuțit pur și simplu. O tragedie cum aș fi zis că nu poate cuprinde mintea omenească - și totuși, cineva o trăiește, de ani și ani de zile.

Dincolo de asta însă... așa minoră cum ar putea fi considerată problema mea în comparație cu altele, pe mine mă termină, mă epuizează. Poate sunt răsfățată, îmi asum asta, dar nu pot simți altfel.

Nu mă simt în stare să scriu mai mult. Doar că, așa cum spuneam, am obosit. 

Așa de tare am obosit...