Bine-am venit, bine v-am gasit, nu va speriati de mine ca nu sunt agresiva decat din lipsa de cafea sau de somn. Daca antementionatele necesitati imi sunt satisfacute, am o bunadispozitie si-un chef de viata, ceva de speriat. Si-atunci ma apuc sa comentez (sau sa carcotesc, zice Greta, dandu-mi un ghiont ca sa-mi aduc aminte cum ma cheama si ce menire am, de fapt) pe marginea unor texte scrise cu mai mult sau mai putin talent in revistele si pe site-urile din Romania.
N-am un domeniu preferat anume, dar am remarcat ca majoritatea perlelor provin din articolele pe teme de moda si frumusete. Probabil ritualurile si combinatiile vestimentare reprezinta un subiect atat de complex si solicitant, incat nu mai tii cont ca scrii (si) ineptii, uiti de virgule sau dai cu ele de-a azvarlita pretutindeni, mai executi din cand in cand cate-o cacofonie si mai dai cate-un sfat zdrobitor de inteligent, din categoria "ca sa ocrotiti natura, nu faceti focul in padure".
Sunt, prin urmare, un fel de critic mai neconventional si-n alta ordine de idei, sa stiti ca nu-s nou-nascuta. Fiintez de vreo 3 ani si jumatate, dintre care vreo doi am penitat pe un alt site, iar in ultimul an si jumatate m-am aflat in hibernare. Greta a cam uitat de mine si sa nu-i spuneti, dar am fost foarte ofensata din cauza asta (mi-a trecut intre timp, mai ales dupa ce s-a hotarat sa ma scoata din nou la lumina).
Planul este sa apar aici o data pe saptamana (cred ca-n weekend), dar daca se va intampla sa absentez de la apel, sa stiti ca: 1) voi recupera si 2) numa' Greta e de vina.
Va salut si sa ne citim cu bine incepand de saptamana viitoare :)
Cu drag, a voastra credincioasa
Penita Carcotasa
2 comentarii:
Yuhuu, abia te asteptam. Ca trebuie imortalizate asa cum merita niste perle de genul "Iarna asta se poarta pielea". He he he.
Rox
@Rox, Penita a fost foarte emotionata de felul in care ai intampinat-o. Iti multumeste si-ti promite sa gaseasca adevarate "izvoare de intelepciune" pe net :D
Trimiteți un comentariu