Spre exemplificare, am sa va marturisesc un mare regret al meu. Se refera la nunta mea, care-a avut loc la trei ani dupa cununia civila. Initial planuiseram doi ani, insa motive partial de ordin logistic si partial de ordin medical au facut sa se mai adauge un an. Nu ca asta ar mai fi facut vreo diferenta; clipa perfecta pentru rochia de mireasa trecuse oricum.
A nu se intelege din asta ca nu m-am bucurat de nunta si de ziua aceea. Intr-un anume fel, l-am simtit pe el mult mai aproape si mult mai "omul meu" decat s-ar fi intamplat, poate, daca am fi facut nunta imediat dupa ce ne casatoriseram civil. Cei trei ani petrecuti impreuna pana atunci ne ajutasera sa ne cunoastem cu adevarat, ne unisera si ne aratasera ca putem merge cu sufletul impacat in fata Lui Dumnezeu: pentru fiecare, celalalt era cu adevarat The One si asta a adus un plus de magie momentului "se cununa robul cu roaba".
Cu toate acestea insa.... a lipsit naivitatea. Candoarea. Senzatia aia incredibila pe care-o ai cand te uiti la omul de langa tine, fiert de emotii in costumul lui de mire, si-ti repeti "de-acum, e sotul meu". Stiu ca, dintr-o multime de motive, ar fi fost aproape imposibil sa facem nunta odata cu momentul semnaturii de la primarie. Si mai stiu si ca, dupa cum realitatea a aratat, a fost foarte bine asa cum a fost si cum am facut.
Dar nu pot sa nu-mi para rau, pe undeva. A fost un adevarat once in a lifetime, pe care nu l-am putut trai la maxima intensitate.
Va doresc sa nu faceti ca mine.
Postări
2 comentarii:
Hai, lasa tristetea!
Sa stii ca te citesc mereu, desi nu apuc sa comentez mai niciodata. Sunt aici, ochii mei te vegheaza :)
Mie mi-e teama sa nu consider vreodata ca nu am facut un copil la timpul potrivit. E cea mai mare teama a mea si sper sa nu fie fondata.
@Cami, iti multumesc pentru ca esti aici :) Si eu sunt la tine ;))
Cat despre un copil, se spune ca Dumnezeu ni-l trimite exact la momentul potrivit. Deci momentul vostru urmeaza sa vina :)
Trimiteți un comentariu