Pe cuvântul meu că postul care urmează nu e vreun manifest la adresa românilor și a sindromului de caprovecinită :D de care se pare că suferă mulți, dar ce-am citit astăzi pe niște bloguri mi-a ridicat părul în cap și nervii pe tavan.
Este vorba despre Ursul de Aur, care a ajuns, ieri, în România, fiind atribuit filmului "Poziția copilului", regizat de Călin Netzer. Nu știam că pelicula e nominalizată, de fapt - ca să fiu cinstită până la capăt - nu aflasem de existența ei până aseară. Dar m-am bucurat foarte mult, mi se pare o realizare extraordinară, o reclamă excelentă pentru România și, după cum a spus producătoarea Ada Solomon, la momentul actual e cel mai eficient brand de țară pe care l-am putea avea.
Ei bine, niște alții pe care i-am citit sunt de cu totul altă părere. Dreptul lor, s-o poarte sănătoasă (pe ea, pe părere). Însă faptul că sunt atât de vehemenți mă enervează. Ca și faptul că sunt destul de mulți, recunosc.
În esență, ideea lor este: în definitiv, ce mare scofală și cu Ursul ăsta? Filmul e deprimant, străinilor le plac filmele care prezintă realități triste, de fapt stai că la o adică filmul nici nu e prea grozav (deși nu l-au văzut, dar ce contează, știu ei că e prost), Berlinalele sunt un festival de mâna a paișpea, filmele prezentate acolo nu au succes la public, huo!
S-au mai certat, s-au mai scărpinat și au decis: niciuna dintre peliculele premiate la festivalurile europene nu e vreo brânză. "Moartea domnului Lăzărescu"? Ce e, domn'le, porcăria aia? Deprimant, cenușiu, câh. Aaaa, a câștigat trofeul la categoria "Un certain regard" la Cannes? Păi da, că ălora le plac filmele despre nenorocirile altora. "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile"? Altă porcărie. Decoruri cenușii, subiect lacrimogen, ne tot văicărim ce rău a fost în comunism, uau ce subiect scârbos a avut filmul. Ah, a câștigat Palmes d'Or? Who cares? N-auziți că snobilor de la Cannes le plac temele astea plângăcioase?
Nu înțeleg și pace. De ce nu putem admite că fac și ai noștri lucruri bune, recunoscute ca atare și apreciate la nivel european? De ce filmele românești sunt aprioric proaste, pentru că nu respectă rețeta de la Hollywood? Păi breaking news, nici n-ar putea s-o respecte. Bugete de sute de milioane de dolari? Hello? A băgat cineva de seamă unde e România pe hartă? Și dacă, așa mici și neînsemnați cum suntem, reușim să facem filme care să ia trofee la festivaluri de prestigiu, e rău? Da, e rău, că doar caprovecinita de care ziceam mai sus e în stadiu acut.
Numai că, a naibii capră, nu doar că nu moare, dar își vede de treabă, progresează și ne face cinste peste hotare :)) Felicitări lui Călin Netzer, actorilor, echipei tehnice și, nu în ultimul rând, felicitări caprei lor :D
2 comentarii:
Mă bucur că a pus cineva (adică tu), şi punctul pe i. Chestia asta cu capra vecinului a ajuns prea departe. În loc să zică "bogaproste" că cineva mai spală din imaginea şi aşa destul de pătată a României, nu ştiu decât să arunce cu pietre.
Eu ştiam de acum câteva zile că filmul e favorit pentru marele premiu, şi m-am bucurat enorm când am auzit că a câştigat. Aştept să se lanseze şi în ţară, ca să pot merge să-l văd.
Cât despre comparaţia cu filmele din SUA, sincer, e destul de aberantă. Şi asta nu doar datorită bugetului diferit, ci şi a publicului ţintă. Filmele făcute la Hollywood sunt, în general, destinate tuturor tipologiilor de oameni (aşa, ca şi o părere puţin mai personală - mi se pare că în ultima vreme sunt destinate oamenilor din ce în ce mai proşti ), pe când cele europene au un subiect profund, lasă loc de diferite interpretări, şi sunt destinate unei categorii restrânse de oameni, dispuse să le şi înţeleagă.
@Ale, am citit așa niște aberații pe diverse bloguri.... În articol n-am reprodus decât parte din ele. Aproape ai fi tentat să spui că le e ciudă că oamenii au câștigat trofeul - și e ușsor de imaginat ce-ar fi scris dacă nu l-ar fi luat....
Mulți oameni ne-oameni pe lume.
Altminteri, ai dreptate în ceea ce privește filmul european. E alt gen decât cel de la Hollywood, pune altfel problema, scenariul și decorurile sunt în general foarte diferite, eu nu pricep de ce unii compară mre cu prune...
Trimiteți un comentariu