Şase ani cu pecete

Astăzi împlinim şase ani de când am dat cu subsemnatul la starea civilă. 

Noroc de primar, că mi-a spus în ultima clipă: "Domnişoara mireasă, ştiţi cum trebuie să semnaţi, da?". Ups :)) Uitasem să exersez o semnătură elegantă. Prin urmare nu mi-a mai rămas decât să semnez banal. Dar aveam un aer demn şi plin de importanţă, după cum rezultă şi din imagine :D

Pentru rochia aia de-o vedeţi - una din mătase, cu o croială simplă -  am străbătut toate magazinele consacrate din centrul Bucureştiului şi nu numai. Ce voiam eu părea să nu existe - o rochie elegantă, clasică, fără sclipici, fără pietricele colorate, fără animal print, fără patruj' de mii de culori, fără franjuri şi zorzoane. SIMPLU! Neah, n-avem, dar poate vă place rochiţa asta ciclamen cu volane asimetrice? Doamnă, curajosul care mă ia de nevastă o să aibă cămaşă bleu şi cravată în nuanţe de albastru. Cum se asortează astea cu ciclamenul, în opinia matale? Ca să nu mai spun că volanele alea m-ar face să par o dansatoare de flamenco. Stai jos, insuficient pe ziua de azi.

Găsisem ceva la Agnes Toma - o rochie elegantă, din dantelă crem, cu o fundă în talie drept unic accesoriu. Am rugat vânzătoarea s-o dea jos de pe manechinul pe care era aşezată, ca s-o probez. Agasată de tupeul meu, tanti m-a executat scurt:

- N-are rost s-o dau jos, nu vă stă bine!

Pardon, aveam 61 în talie pe vremea aia (those were the days :D), iar restul dimensiunilor erau şi ele în limite de bun-simţ. Aşa că am cutezat să insist, dar n-am reuşit s-o înduplec:

- Dacă am spus că nu vă stă bine, nu vă stă!

- ... dar altceva asemănător mi-aţi putea arăta?

- Nu!

Felicitări pentru abilităţile de vânzare :D Mă rog, până la urmă am găsit în altă parte ce căutam. Îmi place şi-n ziua de azi rochiţa mea de la starea civilă, deşi, curios lucru, n-am mai purtat-o de atunci (nu că aş purta prea des rochii, oricum).

Niciodată n-am strâns mai multe flori la piept.

Of, Doamne, că tare-au fost multe şi frumoase... :)

Imediat după oficierea cununiei, am trăit un moment gen "camera ascunsă". Pasămite rugasem pe un prieten să pună pe un CD marşul nupţial al lui Mendelssohn. Omul s-a executat, folosind un CD pe care nu mai era nimic altceva - credea el. Cumnatul meu a dat drumul marşului în surdină, de îndată ce primarul a început să recite cu aplomb din Codul Familiei - iar după momentul de "vă declar căsătoriţi", a dat muzica mai tare.

Pupături în stânga şi-n dreapta, felicitări, flori, destupat spumosul - auzeam marşul cu jumătate de ureche. Dar am auzit în schimb foarte limpede piesa care-a început după terminarea marşului (când ne aşteptam să nu mai urmeze nimic): "ce mor duşmanii meeeeei, că fac ce vreau cu eeeeei".... :)) Hait.  Săriţi!!! :D Vă spun, faza a fost antologică.

Având în vedere că urmau să mai treacă nişte ani până la nuntă (atunci credeam că doi, au fost trei), am făcut şi slujba de logodnă  - cu o zi înainte, de asta purtam deja verighetă - şi, după cununie, am dat o mică petrecere. Iar primul dans a fost cel pe care mi-l dorisem pentru momentul respectiv: "From this moment" (Shania Twain / Brian White). Ştiu că mulţi consideră melodia ca fiind siropoasă, dar nu-mi imaginez ceva mai potrivit în context.

Pe de-o parte, nu-mi vine să cred că au trecut şase ani de-atunci :) Pe de alta, au fost ani plini, coloraţi în toate nuanţele - când mai cenuşii, când mai luminoase - iar dacă ar fi să aleg din nou, tot pe el l-aş alege, tot ce-am făcut aş face şi tot unde sunt aş fi. El zice la fel (tot eu aş fi, that is :D), prin urmare... nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru ce avem şi să ne urez mulţi ani nouă şi amintirilor noastre de pe 19 august 2007 :).