Portret în acid (I)

Înainte de-a mă lansa în ceea ce anticipez că va fi postarea cea mai plină de năduf care s-a pomenit până acum pe acest blog, m-am gândit să vă fac un mic preambul. Chiar dacă de-a lungul timpului am mai lăsat să transpară una-alta, nu se poate spune că am explicat limpede cum stau lucrurile - şi, ca să înţelegeţi de ce-am ales să mă dau de-a rostogolul în seara asta, e necesar să vă introduc niţel în problemă.

Urmând ceea ce tinde să devină tradiţie pe blog, am decis să scriu două texte, un fel de before and after. Un singur articol ar fi fost absolut kilometric (după ce apare şi al doilea, puneţi-le cap la cap şi vedeţi ce-ar fi ieşit :D).

Departamentul în care activez a trecut, în cei peste doi ani de când sunt şi eu în peisaj, prin foarte multe schimbări de personal. Unii au decis că nu li se potriveşte munca de aici, pentru alţii a decis şeful depozitului că nu se potrivesc. (Paranteză: ca să evit repetiţia obositoare "şeful / şefa", o să-l numesc pe şeful depozitului Musiu Şarl. Mi se pare că l-am mai pomenit ca atare, acum câteva luni). La ora actuală, eu sunt cea mai veche de acolo. Asta aşa, pur statistic, pentru că altminteri faptul nu prezintă vreo importanţă.

Nu mi-a fost uşor să lucrez cu Alergătorul Isteric şi mi-a trebuit o rezervă serioasă de nervi şi energie ca să-i fac faţă. Dar cu tot stilul lui smucit şi cu toate urletele prin care înţelegea deseori să se exprime, am învăţat foarte multe de la el. Astfel încât, după nici jumătate de an de când aterizasem în departament, am preluat singură un schimb întreg (pe motiv de lipsă de personal) şi după câteva săptămâni am primit misiunea de-a o învăţa totul, de la zero, pe cea care urma să devină şefa departamentului.

Provocarea a fost maximă. În primul rând, răspundeam de tot ce se întâmpla pe tura mea şi de ceea ce făceau cei doi oameni pe care-i păstoream. În al doilea rând, trebuia s-o învăţ perfect pe viitoarea şefă - în definitiv, Musiu Şarl îmi acordase încredere şi apoi, trebuia să-mi creez o imagine pozitivă şi în ochii viitoarei şefe directe. N-a fost uşor, dar la nicio lună de când începuse să înveţe mersul lucrurilor, femeia era în măsură să lucreze pe cont propriu, de unde rezultă că nu-s chiar o profă rea :D

Câteva luni mai târziu, în departament a apărut Insipida Somnoroasă. Foarte cuminte şi sfioasă la început, îşi cerea scuze des şi pentru aproape orice (chiar şi când nu era cazul), amabilă, săritoare - ce să mai, mi-a plăcut iniţial. Şefa a lăsat-o în grija mea s-o învăţ - că vorba aia, ştia că "predau" bine - şi-am păstorit-o cu entuziasm, arătându-i nu doar strictul necesar, ci şi mici trucuri, pe care le descoperisem prin sistemul "văzând şi făcând". Mă rog, nu-mi plăcea că era dezordonată şi de multe ori cam dezinteresată şi apatică, dar am zis că nah, nimeni nu-i perfect.

Nu era nici de două luni în departament şi mai avea o mulţime de chichiţe de învăţat, când şefa mi-a comunicat, veselă ca un cintezoi, că Insipida va deveni adjuncta ei. Mi s-a prăvălit cerul în cap. Eram de un an acolo, ştiam absolut tot ce era de ştiut, o învaţasem şi pe ea, coordonasem munca pe schimbul meu timp de luni de zile, rezolvasem deja unele situaţii de criză, Musiu Şarl mă luase şi într-o şedinţă cu managerul şi toţi şefii de departamente, ca să prezint anumite aspecte specifice legate de o problemă de-a noastră - iar ea abia învăţa să-şi lege şireturile. I mean... what the f*ck? Cu un tupeu de care nu mă crezusem în stare - izvorât, probabil, din perplexitate - am întrebat-o pe şefă clar şi limpede: "ce mi-a lipsit?". 

A dat-o în diverse: chipurile mă arătam uneori nesigură, în şedinţa de care-am pomenit am fost cică tensionată, pentru funcţia de adjunct e nevoie de un om sigur pe sine şi ta-ta-ta şi tu-tu-tu.... vorba Rodicăi Ojog-Braşoveanu, Bubulina mă cheamă, cu nimeni n-am treabă. Motivaţia mi s-a părut efectiv de domeniul absurdului. Vreau să spun, sigur că mai aveam momente de incertitudine - dar ştiam unde să caut soluţiile şi pe cine să sun la o adică. Nu s-a petrecut nicio greşeală din cauza aşa-zisei mele nesiguranţe. Cine naiba le ştie pe toate, oricând şi în orice situaţie? Da, în şedinţa aia am fost încordată, dar cine s-ar duce ca la sărit coarda într-un meeting cu toţi "greucenii"? (Aveam să aflu ulterior că şedinţa aia fusese un test; unul de care Insipida n-a avut parte). Important era că am făcut faţă acolo, am prezentat informaţiile cerute şi basta. Eh, aparent n-a fost de-ajuns, deşi nu ştiu ce-ar mai fi trebuit să fac. Să joc tontoroiul pe masă, pesemne. 

Anyway. Am înghiţit foarte greu nuca asta, de fapt se poate spune că am fost bolnavă de supărare. Mai presus de orice, nu pricepeam de ce nu s-a măsurat cu aceeaşi măsură. De ce Insipida n-a fost responsabilă pe tură măcar două-trei săptămâni, înainte de-a o cadorisi cu funcţia asta. De ce nu s-a găsit în situaţia de-a avea o problemă majoră, pe care trebuie s-o rezolve singură. De ce n-a avut parte de şedinţe-test. Cu Musiu Şarl n-am avut niciodată ocazia să discut toată chestiunea asta, dar tare-aş fi curioasă să aflu ce i s-a spus despre mine... 

La sfârşitul anului trecut, mi-am adunat curajul şi am solicitat lui Musiu Şarl o întrevedere, în cadrul căreia am cerut o avansare pe o funcţie la care râvneam demult (alta decât cea de adjunct, desigur). Având încă în minte şi-n suflet povestea cu Insipida, mă pregătisem moral pentru un refuz. Nici vorbă de aşa ceva. Omul mi-a spus pe loc "da", adăugând că am dovedit că merit funcţia pe care o ceream şi mi-a promis că se va ocupa de obţinerea aprobărilor necesare de la superiorii lui. Ceea ce-a şi făcut, şi mai mult decât atât - m-a ţinut la curent cu fiecare nouă aprobare pe care o primea (au fost necesare vreo trei, din ce-mi aduc aminte). S-a implicat activ în chestia asta şi-a fost foarte atent faţă de mine. 

Pe de altă parte, Insipida trecea în timpul ăsta prin schimbări majore. Sfiala ei, faptul că se ferea ca Aghiuţă de tămâie să răspundă la telefon când vedea pe display că e şeful (cum era aia cu nesiguranţa, vă rog...?) au dispărut cu desăvârşire, fiind înlocuite de tupeu şi obrăznicie - acestea, după cum o să vă povestesc în partea a doua, mai ales la adresa mea.

(va urma)