Ce fac eu de câțiva ani încoace în luna decembrie? Hai că devin redundantă în fiecare an pe vremea asta :)) Muncesc de-mi sar capacele, asta fac (apropo, cumpăr capace). Potop de treabă, erori de tot felul, presiune majoră - nici nu se compară cu fostul departament, cu toate că luam și acolo lucrurile foarte-n serios, dar ce e aici, frații mei albi....
Zece chestiuni de rezolvat simultan, oamenii anunță că nu pot să lucreze fiindcă sistemul are gripă, unii dintre ei nu știu germană (sunt emigranți și nu au avut când să învețe), dar articulează foarte clar și sonor: ”Gretaaaa! Problem!”, vin cinci mail-uri de la Customer Care dintr-odată - fiecare cu alt subiect -, Musiu Șarl bântuie numai pe la noi și începe nouă fraze din zece cu ”trebuie să facem cutare” (mă dau în vânt după pluralul participativ. Not), sună telefonul, apare vreunul de la IT care vrea să testeze un spanac pentru a vedea dacă e suficient de verde, același Musiu Șarl mă zorește ”știu că ai foarte multe de făcut, dar e musai să te ocupi și de x, y, z”, am peste 50 de ore suplimentare acumulate în numai câteva săptămâni și e o victorie când reușesc să fug la toaletă (asta nu a fost o figură de stil).
Mă distrez, eh? Poate-s masochistă, dar cel mai adesea îmi place. Stresul e mare, dar e cumva altfel decât la fostul departament. Nu știu să spun exact în ce constă diferența: faptul că mă descurc destul de bine cu toate cele, am învățat mai multe, constat că pot rezolva diferite probleme (altele decât cele din ”pătrățica” mea, că pe-astea nu le mai pun la socoteală), jonglez cu diferite sarcini, oamenii mă tratează cu o considerație pe care până acum nu prea o observasem (sau de care nu fusesem conștientă) și, deloc în ultimul rând, raporturile cu Musiu Șarl, care s-au schimbat semnificativ de când suntem la per tu. A intervenit o oarecare relaxare, de ambele părți a dispărut scorțoșenia și asta are ecou pozitiv pentru mine și mă motivează.
Bine, tot mă calcă pe nervi când îmi cere imposibilul (prost obicei, cred că s-a molipsit de la Sfârfâlică), dar acum reușesc să-i spun ”nu se poate”, ceea ce înainte era un no-go. E ceva diferit, cum spuneam. Nu mă îmbăt cu apă rece, știu că la o adică poate schimba foarte repede foaia, dar sper să nu fac nimic de natură să conducă la așa ceva.
Între toate astea, am și un coleg pe care cred c-o să-l prezint cât de curând în cadrul unui episod din foiletonul ”Scurt serial despre colegii de serviciu”, pe care unii dintre voi îl știți. Nu sunt sigură că-l cunoașteți pe Eficientul Degeaba (au trecut exact 5 ani de când am scris despre el, și din fericire am scăpat demult de ”eficiența” lui), dar am dat aici peste altul care pare croit pe același calapod. Nu mă lansez acum în povești despre el, pentru că vreau să-i dedic un post separat, m-a enervat suficient cât să-și câștige acest drept :D).
În altă ordine de idei, m-am apucat de recitit Agatha Christie, momentan cărțile ei sunt cam singurele în care pot urmări o idee. Asta când nu adorm cu laptopul în brațe, ceea ce se întâmplă foarte frecvent.
Altminteri, voi ce biscuiți?
Postări
6 comentarii:
Traiasca stresul, ca fara el ma plictisesc ����
Am biscuit impodobaciunile de craciun. Is in mijlocul casei, toate cu fundul in sus, io tronez linistita in cada dupa ce le-am zis de dulce.
Avem un nene director nou. Si e genul ala care vrea cat mai sus, cat mai repede. Calare pe noi, pretentii imposibile, isi baga nasul pana si in partea admin a companiei, care are cateva mii de angajati, sa le explice el cum se pun doua hartii in ordine si cum sa foloseasca cosul pt hartii confidentiale care trebuie distruse. Adica cum sa bagi o foaie intr-o gaura. E control freak rau.
Mi s-a adus la cunostinta ca tricouri cu cranii nu-s ok, apoi ca-s recalcitranta cand i-am bagat contractul sub nas, ca io nu am dress code mentionat in el.
Prevad zile amare eu si zile negre eu. Ca nu pot sa tac, eu am dreptate si cand n-am, cu argumente.
Pt mine esti angajatul model, scortosii aia sint norocosi ca te au colega! Numai bine! Doina
Biscuim, biscuim! astept relaxarea de Craciun, ma rog, voi munci, dar vreau linisteeeee. E nebunie cu un proiect nou, prea multi oameni in el, una spunem, alta facem, avem probleme, ei se fac ca nu vad/nu aud. Si ma termina conferintele, ca stam sa despicam firul in 4 si nu face nimeni nimic ( de ex maine am 5 ore de conferinte, din care am si cate 2 in acelasi timp mrrrr).
Ma duc sa mai pun de o cafea :))
Cris
Să trăiască stresul, nu zic ba, dar să ne mai dea și câte-un răgaz din când în când, că eu sigur nu mă supăr :))
Vaaai, cunosc ACEL gen de director. Răbdare și nervi de oțel vă doresc, poate s-o mai relaxa și el după ce-și face ”rodajul”...
Tricourile cu cranii rulz :D La capitolul ăsta n-am decât o bluză cu ”too cute to care”, dar îmi doresc mai multe articole de îmbrăcămite cu mesaj explicit :)))
Așa, așa, încă o cafea, să meargă bine cu biscuiții :D
Brrr, măcar eu n-am ședințe și conferințe, cred c-aș degera de plictiseală. Sau aș biscui :D cu o cafea uriașă :))
Am roșit, Doina, mulțumesc! :) Câteodată și eu simt că fac o treabă bună, dar stau așa de prost cu încrederea în mine încât de prea puține ori sunt conștientă de asta...
Trimiteți un comentariu