Poliția mă învață proverbe

Săptămâna asta am avut schimbul doi. Vineri dimineață mi-am dat seama că-mi trebuia ceva din boxă, deci pun un halat pe mine și cobor cele câteva trepte. 

Mă opresc și clipesc de două ori, nevenindu-mi să cred ce văd. Ușa boxei e dată de perete, iar lacătul atârnă, inutil și deprimant, de zăvorul vizibil forțat. Pășesc ezitant în interior: harababură, cutii răsturnate, obiecte mutate din locul lor, este evident că s-a cotrobăit. Nu-mi dau seama dacă lipsește ceva, însă cauciucurile de vară sunt acolo, tot e bine. Dau să ies cu gând să sun la Poliție, când observ o masă întunecată pe podea. Nu-mi dau seama ce e, mă aplec și icnesc de scârbă: un mare excrement.

Tremurând de-acum de-a binelea, urc și telefonez la Poliție, cum aveam de gând. Prezint situația, mi se iau datele, peste vreo oră sună la ușă un comisar. Comisar principal, de fapt, dacă mă uit pe cartea de vizită pe care mi-a lăsat-o.

Sunt cam mirată că nu are asupra sa decât o agendă și-un pix (și telefonul). Îi povestesc, îmi ia datele (din nou), vrea să știe dacă locuiesc singură. Oh, please. Intrăm în pivniță, îi detaliez, îi arăt ce lucruri fuseseră mutate din loc și, plină de solicitudine, îi spun că dacă vrea să preleveze amprente, pe obiectele respective probabil va găsi. 

Nu pare prea dornic să facă asta. Mă-ntreabă dacă mi s-a furat ceva. 

- Cam greu să-mi dau seama ținând cont de cum sunt toate răscolite, dar singurele obiecte de valoare sunt cauciucurile de vară - și ele sunt aici. 

- Bun, păi dacă nu vi s-a furat nimic, nu are rost să căutăm amprente, grăiește comisarul. 

Ce face?! Asta se numește violarea proprietății private, cum să ”nu aibă rost” să-ncerci să-i dai de urmă individului?!

- Știți, există un proverb care spune că ”uneori, sosul e mai scump decât carnea”. Cam așa e și în cazul dumneavoastră - nu merită să ne ocupăm de amprente, decât dacă vi s-ar fi furat ceva.

Mă ”consolează” povestindu-mi că weekend-ul trecut, pe strada paralelă cu a noastră s-au înregistrat nu mai puțin de 13 spargeri de boxe, de unde nu s-a furat decât băutură - dacă exista așa ceva. De la unii s-a furat o ladă de bere, de la alții o sticlă de vin etc. ”Alcool, asta e ceea ce caută. În cazul în care ați fi avut băuturi alcoolice în boxă, acum nu le mai aveați”, enunță dom' comisar cu emfază. 

Mda, formidabil. Ce să zic, mă simt excelent la gândul că în zona asta cineva-și face de cap nestingherit prin boxe. Chestiunea fecalelor este, desigur, una secundară. ”Respectivul o fi fost agitat sau frustrat că nu a găsit băutură și de asta a făcut așa”, mai spune eficientul organ polițienesc.

Face câteva fotografii, îmi lasă cartea de vizită, ca să-l sun dacă ajung la concluzia că totuși mi s-a furat ceva și pleacă. Probabil e mulțumit de sine că și-a făcut datoria. Oftez a pagubă și curăț mizeria lăsată, după care încerc să improvizez ceva cu zăvorul maltratat. Jupânul va ajunge acasă abia peste două săptămâni, așa că... nu-mi rămâne decât să sper că ăla s-a lămurit că n-are ce fura și nu mai  revine. Sau dacă revine, sper măcar să nu-și mai facă nevoile pe-acolo... Poate-ar trebui să pun niște sticle de vodcă-n boxă, să fie mulțumit că a găsit de băut și să se care fără să-mi mai lase suveniruri.

Între timp, mie mi-e frică. Mi-am pierdut siguranța. Mi-e frică să mai cobor în boxă. Nu m-a ajutat nici faptul că vecinul mi-a spus ieri că luna trecută a fost spartă boxa unui alt locatar din blocul nostru (sublim, deci individul ăla e perseverent). Cât despre poliție... e clar cam în ce măsură mă pot baza pe ajutorul lor. Măcar am învățat un proverb nou.

Știu că nu e atât de grav ce s-a întâmplat, știu că raportat la alte cazuri am fost cu siguranță norocoasă și mai știu și că probabil e nedrept să generalizez, dar nu pot schimba ce simt. 

Nesiguranță. Și frică.

Mulțumesc pentru nimic, Polizei.