După cum v-am mai povestit, departamentul unde eu dau cu sapa începând din octombrie gestionează un client - o companie, de fapt - care comercializează în exclusivitate produse de lux. Bling-bling îmi fac ochii atunci când dau peste vreo minunăție de poșetă (era cât pe ce să scriu cu ”P” mare) de la YSL, de la Dior sau de la Prada. Oftez, o ambalez tacticos și-o expediez vreunei femei care se plictisește de câți bani are (și, contrar a ceea ce s-ar putea crede, astfel de persoane nu-s deloc puține).
Să nu-mi uit vorba, ziceam de ambalaj. Având în vedere costul articolelor, nu le poți trimite oricum, așa...în stilul peizan :D Trebuie răsfățate, gâdilate, onorate, puricate. Printre primele lucruri care mi s-au spus când am început aici a fost că se acordă o importanță foarte mare ambalării obiectelor. ”Despachetarea trebuie să fie o experiență în sine! Țelul nostru este ca, atunci când deschid coletul, clientele noastre să aibă sentimentul că au primit un cadou!”. Un cadou de câteva mii de marafeți, dar să nu ne împiedicăm de asemenea fleacuri. Drept pentru care le împachetăm meticulos în hârtie de mătase, le legăm cu o panglică de satin, executăm cu dibăcie o fundă, adăugăm un card cu un mesaj de mulțumire, sub card punem factura (musai dedesubt, cică să nu dea clienta cu ochii de ea din prima) și sigilăm coletul.
Mare provocare a fost să efectuez funde. Cât am mai înjurat în primele zile... Păi dacă nu-mi ieșea funda decât cu o singură buclă? Era într-o ureche, cum ar veni. Nu e bine, nu arată frumos, mă dăscălea o colegă mai experimentată. Într-un final m-am obișnuit să fac fundă cu două bucle, dar pe barba profetului, mult am mai boscorodit. Bine că nu lucrez la standurile de ambalare....
O perioadă, am fost convinsă că treaba asta cu ”experiența despachetării” e o mare aiureală. În definitiv, cui îi pasă de ambalaj? Important e ceea ce se află înăuntru, nu pampoanele de la suprafață, mă gândeam eu. Eh, dar se vede treaba că habar n-am ce e-n capul muierilor cu excesiv de mulți bani.
Primim destul de des feedback de la cliente și reacțiile celor mai multe dintre ele te fac să te-ntrebi dacă nu cumva au prizat cocaină și acum joacă hora bucuriei. Ok, nu mă (mai) miră exclamațiile și epitetele - ”minunată, extraordinară, superbă, frumusețe, perfecțiune”, nici afirmațiile de tipul ”poșeta aceasta a devenit prietena mea cea mai bună”. Ce mi se pare stupefiant este entuziasmul stârnit de... ambalaj. ”Ador să deschid coletele voastre! Sunt împachetate atât de frumos, te fac să simți că e ceva foarte prețios înăuntru!”. ”Am simțit că poșeta mea a fost împachetată cu iubire!” (oare ce-o fuma tanti?). ”M-am îndrăgostit de poșeta mea a doua oară, atunci când am văzut cum e împachetată!”. ”Ce emoție, ce nerăbdare, abia așteptam să deznod funda și să-mi ating poșeta...!”. ”Cât de multă pasiune puneți în munca dumneavoastră!”. ”Ce sentimente puternice îmi induce poșeta!”.
Mă uit pătrat, mă simt ciudat. Adică și mie-mi plac mult poșetele, am mai scris despre asta, dar de aici și până la a iubi un colet... a simți că a fost împachetat cu iubire... și a-mi induce o poșetă nu știu ce stări de tip Nirvana... e cale lungă și întortocheată. Exagerez dacă mi se pare că femeile astea au pierdut nordul?
Postări
16 comentarii:
Apropos de oameni cu prea multi bani: vorbeau la noi la munci sa vanda niste proiectoare pe piata de home cinema. Noi nu facem produse de larg consum. Un proiector costa de la 100 000 de euro in sus si avem si sisteme de 8 milioane de euro. Si nu sunt mici. Un proiector poate sa fie cat un VW Golf la care mai adaugi doua chestii pentru racire cat doua congelatoare mari. Asa ca primul meu gand a fost: cum sa il vinzi pt home cinema? Pai tre sa ai o camera cat o casa normala doar pt proiector. Adica stiu ca Spielberg are proiectoare de la noi la el acasa. Cadou de la nevasta. Dar e Spielberg.
Si astia au inceput sa rada si mi-au zis ca nu imi dau seama cati oameni cu bani sunt pe lumea asta. Ca apoi sa imi povesteasca de un rus cu o casa cu forma lui U.S.S. Enterprise care are 2 proiectoare de 400000 de euro fiecare de la noi. Si care inchiriaza filmele direct de la Hollywood cu 20000 de dolari pt doua saptamani.Si care are angajat full time un inginer de proiectie.
Eu ma gandeam ca de banii astia putea sa isi cumpere un cinema :)
Cand faceam noi primele proiectoare cu laseri (inca in faza de prototip) a venit si a zis ca ne da cate 2 milioane pe unul si ca vrea doua. Doar pentru ca nu avea nimeni in lume asa ceva...Crazy....
Ce chestie...Apropo de ce zice Adela mai sus: fostul patron al cumnatei mele cumparase un chalet in apropiere de Chamonix pe care-l inchiria in februarie si decembrie cu modesta suma de ...15000 euroi pe saptamina. Asta era suma maxima, in perioada cea mai cautata. In general la rusi, dar se nimereau si francezi citeodata. Mi se parea SF sa dai atitia bani. Si intr-un an, am impins-o pe cumnata-mea sa intrebe daca nu vrea sa-i inchirieze ei chaletul pt o saptamina in august, la 1500 euros, ca mai mult n-am fi dat. Asa se face ca am ajuns acolo. Da, era luxos, avea piscinuta (chiar mica, nu e eufemism) la subsol, terasa cu vedere spre Mont Blanc, era totul din lemn, multe camere, bai elegante, dar sincer, sincer nici unul dintre noi n-a cazut pe spate.
Fin de l'histoire: patronul respectiv a dat faliment acum vreo 2 ani (nu asta era afacerea principala, si nici pe celelalte nu le-a condus prea stralucit, dar orisicit, ca sa rambursezi rate la o vila care a costat 1.500.000 euro trebuie sa ai spatele solid).
Jual
eu pot sa zic ca le inteleg pe femeile astea...ok, nu ma apuc sa scriu mesaje de multumire cu tot felul de epitete dar da, cand dau un ban, vreau sa am o experienta placuta pana la capat. Chiar saptamana trecuta am comandat 2 posete ( ceva facute aici in Romania, dar din piele naturala...)ieftine in comparatie cu ce impachetati voi (cam 100 euro una) dar totusi...prima din ele a venit impachetata intr-o cutie de la un mixer, intoarsa pe partea ailalta. (adica mixer de ala de bucatarie). Pur si simplu aruncata acolo...cumva mi-a dat o senzatie de ..."nu-mi pasa". A doua a venit in saculet de panza (dust bag) cu logo-ul firmei, cu rulouri de hartie in ea ca sa isi pastreze forma, intr-o cutie frumoasa, inauntru cu niste hartie colorata + mi-au pus si un cadou , un colier de piele f simpatic...cand am desfacut cutie, am zambit. Mi s-a parut foarte placut ca au acordat atentie detaliilor. Iar daca as da 4-5 mii de euro pe o poseta chiar nu mi-o imaginez venind aruncata intr-o cutie de la un robot de bucatarie ce a gasit-o disagnerul aruncata in pod
La banii ăia și mie mi-ar păsa de ambalaj. Adevărul e că dacă e pus un pic de accent pe detalii, asta tinde să fidelizeze clientul.
Acum depinde și de client.
Eu am o problemă cu cutiile. NU VREAU CUTII! Adică, dacă vorbim de încălțăminte, sau genți ok. Dar primesc cămăși, șosete, sau haine de antrenament, în cutie.
Vreau o pungă, s-o fac mică și s-o arunc la gunoi, imediat!
Si mie imi plac ambalajele. N-as cumpara ceva doar pentru ca ambalajele sunt minunate, dar cand cumpar ceva, imi place sa fie ambalat cu grija, nu indesat intr-un plic de plastic.
Plus ca daca as ajunge sa dau mii de euro pe o granta, apoi sa vina cu funda ! :-))
Prima mea reactie cand am citit articolul tau a fost ca la fel cu a ta.
Dar,...
Cum locuiesc in tara impachetarii exceptionale (Japonia) mi-am dat seama ca inclusiv eu ma bucur de ambalajele frumoase. Te ung cumva pe suflet.
Iar persoanele care au bani si nu au grija zilei de maine, au timp sa fie atente la nimicuri, gen ambalaje.
Poate pare aiurea, dar rezonez cu "daca platesc X suma, mi-ar place sa vina macar in ambalaj original"
De sarbatori am comandat ceva din Anglia, un ac de cravata facut din glonte, deci ceva mai rar si super finut. A venit doar in saculetul propriu si bagat in folie cu bule, intr-un plic. Nici macar in cutie! Deci nu, asa nu!
Pe de alta parte cand vin comenzile de la Amazon, ma impiedic de cate cutii sunt prin casa, ca stii la noi cutiile au o zi anume in care le punem la gunoi, nu cand vrem. Dar bineinteles cand am de trimis un pachet, niciodata nu gasesc vreuna...
Undeva ar trebui sa fie o balanta.
de Japonia mi-am amintit si eu, dat fiind ca acolo cam orice cutie de bomboane este ambalata ca cel mai pretios cadou. acum, sa fiu sincera, cred ca daca as plati cateva mii de marafeti pe o geanta, m-as astepta si eu sa o primesc ambalata ca o bijuterie. atfel mi s-ar parea ca si cum as manca la un restaurant de 3 stele Michelin, folosind tacamuri de plastic :D. mi s-ar parea o insulta, oricat de extraordinara ar fi mancarea.
Roxana
Wow. Am tot citit despre excentricitățile miliardarilor ruși, dar asta cu închiriatul filmelor direct de la Hollywood mi se pare... de film, ca să fac un joc de cuvinte. Pe de altă parte, cred că nu m-ar mai mira nimic în ce-i privește, oamenii ăia realmente nu știu pe ce să-și mai cheltuiască banii...
Cu adevărat, e vorba de lumi diferite. Lumea noastră, lumea lor... pe care nu o vom putea înțelege, probabil, niciodată. Și-n care presupun că nici nu ne-am adapta (așa încerc eu să mă consolez, cel puțin :D).
Aoleo, cutie de mixer? Asta-i chiar măgărie din partea firmei respective, nu se face... Altminteri, da - și noi trimitem poșetele tot în săculeț de pânză cu logo, și de asemenea cu hârtie rulată, care să susțină poșeta și să nu ”joace” în cutie. Chestiune care mi se pare pe deplin normală și justificată... eu în principal cu funda am ce am :)))
Și eu detest cutiile și nu știu cum, dar mă împiedic mereu de ele, deși încerc să le debarasez imediat ce le primesc. Și cel puțin la fel de mult îmi displac pliantele! Dar primesc mereu, sumedenie, deși am bifat în cont tot ce se putea bifa la categoria ”Nu vreau oferte promoționale/ reclame/ șamd”...
Ahaaaa, Delia, deci tu ești de vină pentru fundele mele :)))
Glumesc. Adevăru-i că m-au pus pe gânduri reacțiile voastre și mă gândesc acum că aveți dreptate. Nu sunt mai entuziasmată, dar cel puțin pricep că de fapt există un sens în treaba asta...
Nu pare aiurea, Ildi :) Cum îi spuneam și Deliei mai sus, acum parcă tind să văd diferit lucrurile. Și cândva, când ai chef, mi-ar plăcea să-mi povestești puțin cum e asta cu împachetarea frumoasă în Japonia... :)
Am devenit foarte curioasă în privința împachetării japoneze :) Cât despre comparația cu Michelin vs. tacâmurile de plastic... priceless :D
Oricum, e clar că dreptate au clientele (să-și dorească așa ceva), și nu eu - deci cu fundele de satin tot înainte :))
Uite aici cateva idei mai exceptionale.
Cu sau fara funda :))
https://www.youtube.com/watch?v=K0GE5qdJtJs
Ideea este, ca aici oriunde faci cumparaturi te intreaba daca vrei "gift wrapping". Majoritatea produselor au cutiile originale, inclusiv sosetele pentru al meu :))). Si le mai pun si intr-o alta folie, punga, etc. si aia are funda sau mesaj.
Si orice lucru cumperi ti-l impacheteaza.
De exemplu la paine, orice covrig, merdenea ti-o impacheteaza separat si au hartii speciale pentru dulce, sarat, uleios, etc. iar mai apoi le pune pe toate intr-o punga, plasa mai mare.
Prajiturile ti le pun intr-o cutie cu despartitoare intre ele sa nu te amestece gusturile, si inclusiv gheata uscata, te intreaba cat dureaza pana ajung la un frigider, sa iti puna mai multa de exemplu.
La carne la fel te intreaba daca vrei gheata.
Te intreaba daca vrei produsele de curatenie separat de produsele de mancare si tot asa.
Au foarte mare atentie la client.
Doar o faza de ieri.
Am fost sa cumpar paine si am cerut sa imi fie feliata. Asteptand la un moment dat o vad pe tanti ca iese de dupa tejghea si ia o alta paine de pe raft, taie cateva felii din ea si inlocuieste feliile din painea mea :O
O intreb dar ce s-a intamplat?
Oh, pai painea aleasa de dumneavoastra avea o gaura pe mijloc si am inlocuit feliile gaurite cu felii negaurite! :O
Si ca sa ma convinga imi arata feliile cu pricina, aveau o gaura cam cat o nuca mai mica..
Incepusem sa ii zic ca nu este nevoie si a zis ca nu se poate, cum sa imi dea painea gaurita?!..
Deci da.
La cealalta brutarie unde merg frecvent deja stiu ca nu e nevoie ca fiecare covrig sa fie pus in punga separata.
Si multe alte maruntisuri care poate uneori ma exaspereaza sau le iau "granted" si le pretuiesc cand vin inapoi din alte tari unde nu exista aceasta cultura a atentiei la fiecare detaliu.
Am rămas... fără cuvinte :) În primul rând, ce-am văzut în clip mi s-a părut senzațional, aia e operă de artă în toată legea. Pe mine nu cred că m-ar lăsa inima să stric ambalajul :))
Și-apoi povestea cu pâinea, mi se pare cu adevărat extraordinar. Dar cum spui și tu, asta e ceva obișnuit la ei, e-n cultura lor și de asta nu li se pare nimic ieșit din comun.
Chiar sunt de admirat :)
Trimiteți un comentariu