duminică, 26 februarie 2017

O duminică su-per-bă :)


... chiar dacă a început la mirifica oră 04:30. Sau poate că tocmai ca urmare a acestui fapt, având în vedere că m-am trezit ca să iau trenul spre München. Ce căutam acolo? Păi, cum să vă spun eu... aveam o treabă la Filarmonică ;)) V-ați prins, nu-i așa? :)

Am așteptat timp de patru luni concertul de astăzi și mi-am pus multe speranțe în el. Mi-a fost foarte dor să-l regăsesc pe știți-voi-cine în spațiu și timp real, dar dincolo de asta, programul era deosebit de promițător, fiind incluse lucrări ale lui Mozart și Johann Strauss-fiul. Compozitori pe care îi iubesc, muzică frumoasă, antrenantă și deloc ”grea”. Concertul a stat sub semnul carnavalului aflat în plină desfășurare în Germania, și având în vedere că a fost organizat în regim de matineu (de la ora 11), nu s-ar fi pretat un repertoriu prea complex și solicitant. Adică nu-i dai publicului să asculte o simfonie de Mahler la 11 dimineața, că se-ajunge la depresie colectivă. 

Despre concert în sine voi povesti, ca de obicei, într-un articol separat. Strict la subiect, deocamdată mă rezum la a spune că da, anticipasem că va fi frumos. Dar nu m-am așteptat să ies de la Filarmonică aproape tremurând de fericire. Nu m-am așteptat ca-n timpul concertului să simt o bucurie atât de mare, încât să am sentimentul că-mi iese inima din piept. Senzația a fost că sunt din nou... vie. 

Dar, dacă despre concert voi scrie zilele următoare, azi vă povestesc de exemplu despre cât de stridentă poate fi lipsa de educație într-o sală de concert, mai exact despre vecina mea de scaun. O babette importantă și solemnă, genul care nu se desparte de perle nici când merge să cumpere pătrunjel. Pe durata primei părți a concertului (în care s-au interpretat două compoziții de Mozart) a fost potolită. Însă i-am remarcat prezența la aplauzele dinaintea pauzei, când a început să zbiere extaziată ”Uuuuuu! Uuuuuu!”, de ziceai că-i în prerie. M-am uitat cruciș la ea. Ici și colo se mai auzea câte-un ”Bravo!” din public, dar asta e ceva obișnuit. Uuuit-uri încă n-am pomenit la niciun concert, și se poate spune c-am fost la câteva până acum... Ar fi trebuit s-o informez că a greșit locația: berăria Hofbräuhaus e la câțiva kilometri distanță, nu aici. 
”Șarmant! Șarmant!”, s-a entuziasmat babette, la una dintre ieșirile din culise ale lui Zubin ca răspuns la ovațiile sălii. Mie-mi spui, am mustăcit eu și-aproape am iertat-o pentru manifestările de lup de stepă de mai devreme. 

O oră mai târziu însă, îmi venea s-o strâng de gât. Începuse să îngâne muzica și simțeam că-mi explodează capul când o auzeam cum mârâie. De vreo câteva ori a fost nevoie să-i arunc priviri din categoria ”silence! I kill you!”, ca să-și ia seama. Dar când solista s-a avântat într-o arie de operă, ce credeți că face babette? Nici una nici două, s-apucă să cânte de-a binelea, cu voce tremurândă și scârțâită ca o scripcă de doi bani.
N-am mai rezistat. ”Vă rog!”, am exclamat, exasperată.
S-a uitat la mine contrariată, în stilul ”da' ce-ai cu mine, ce-am făcut?!”.
- Este aria mea preferată! mi-a adus la cunoștință, pe-un ton ofensat. 
Nu serios??
- Soprana este cea pe care vrem s-o ascultăm!, am plesnit eu (habar n-aveam că pot avea o voce atât de înțepată :D). La asta lupul de stepă a cedat, oftând ca o victimă oprimată și-a purces în schimb să filmeze cu telefonul, în ciuda avertismentelor care specificau faptul că filmatul este interzis. Clar, a lipsit șapte ani de-acasă.

Auzi tu, e aria ei preferată. Hal de argument.... Unii îmbătrânesc degeaba. Și tot degeaba se duc la concerte, aș adăuga, din moment ce habar nu au să se comporte într-un astfel de context. 

Totuși, asta n-a fost de natură să-mi strice valul de bucurie din suflet. Ieșind de la Filarmonică, m-am îndreptat spre zona pietonală. Mai aveam trei ore până la plecarea trenului și eram foarte curioasă de carnavalul organizat în piața Primăriei. Era o atmosferă festivă care te prindea imediat în vraja ei. Pe o estradă, o trupă locală interpreta marșuri nemțești (care-s foarte săltărețe), oamenii dansau, râdeau și aruncau confetti. Exuberanța momentului m-a molipsit și pe mine și m-am pomenit zbânțuindu-mă pe marșuri.

Păi cum să nu te entuziasmezi când vezi așa ceva? :)



Concluzionând, a fost cu adevărat o zi memorabilă. Sunt frântă de oboseală, însă ce oboseală plăcută! :) Cât timp am scris postarea asta am ascultat ”Voices of Spring” și ”Emperor Waltz”, două dintre valsurile din repertoriul de astăzi și... aproape că nu îndrăznesc s-o cred, dar parcă-parcă, încetișor, cu pași timizi și ezitanți, încep să mă-ntorc la viață...

6 comentarii:

Anonim spunea...

Greta, cat ma bucur pt tine! cred ca rutina, munca, stresul si grijile ne acompaniaza prea mult. Iti doresc sa traiesti astfel de momente cat mai des, sa gasesti multe momente de a te simti asa "vie" :):)
Cris

Anonim spunea...

Mda, imi amintesc de o opereta pe care am vazut-o acum vreo 15 ani, "Tara surisului" de Franz Lehar. De-abia reusisem sa gasesc bilet, ca nu-mi daduse prin cap sa fac rezervare. M-am trezit inghesuita la cucurigu, asta e, cultura cere jertfe. Insa cel mai groaznic, eram inconjurata de pensionari - nu ca am ceva impotriva lor, Doamne feri - da' astia cred ca venisera in grup, cu autocarele din satele din jur, si tineau mortis sa-si arate cunostintele muzicale. Auzeam fredonind in toate punctele cardinale.
Jual

Greta spunea...

Îți mulțumesc tare mult, Cris :) Adevăru-i că și pentru mine starea asta a fost - de fapt, continuă să fie - o surpriză. Nu credeam că mai pot simți așa... e atât de minunat, încât parcă nu vreau să-i ”dau drumul” :)

Greta spunea...

Vai de mine, crunt trebuie să fi fost. Nu suport așa ceva, frate... să cânte în gând, dacă au de cântat :)))

Evelyn spunea...

Ma bucur mult pentru ca ai reusit sa ajungi si acolo! Mai putin de vecina ta, imi pare rau.. E greu cand dai de lume fara pic de educatie. Noi mergem in München sfarsitul asta de saptamana! Nu era destinul pe care il voiam, dar.. e vina mea, ca am inceput sa caut tarziu zboruri, toate erau scumpe, asa ca mergem pana unde masina ne duce :)
Te pup cu drag!!!

Greta spunea...

Oh, sper să scrii despre excursia la München, aștept cu nerăbdare să citesc cum vi s-a părut. Eu sunt îndrăgostită de orașul ăla, m-aș muta acolo ieri...