marți, 28 februarie 2017

Post de pițipoancă (VI)


Am scris prima postare din categoria asta acum aproape patru ani (cum trece vremea, 'ai de capul meu....) cu scopul de a-mi inventaria arsenalul de produse de îngrijire din baie. Țin să v-anunț că nu mi-a venit deloc mintea la cap între timp, dar din fericire jupânul abordează la fel de îngăduitor situația. Asta deși în continuare nu pare să înțeleagă importanța covârșitoare a cremelor, loțiunilor și apelor tonice pe care le întrebuințez asiduu.

Să tot fie vreo lună de când am plasat o (nouă) comandă, cu inteligență și pricepere. Nu se poate spune că-mi trebuia ceva neapărat, altfel spus nu prea mai ai loc s-arunci un ac la mine în baie din cauza flacoanelor, sticluțelor și cutiuțelor. Fiecare dintre ele deosebit de importantă, de altfel :D Eh, dar primesc eu catalogul lunar de la o companie al cărei client sunt și-mi cad ochii pe un ser antirid. Îl mai avusesem și știam că e foarte bun, iar acum era dăruit gratuit la fiecare comandă.

Apoi dacă-i pe-așa.... găsesc eu ceva care să-mi fie de trebuință, nicio grijă :)) Am puricat catalogul și la final m-am decis pentru o emulsie hidratantă și o cremă pentru gât & decolteu (pe care de asemenea o mai avusesem și-mi plăcuse mult). 

Bun, îmi sosește pachetul, rup febrilă cartonul (sunt un dezastru când e vorba de deschis cutii, praf le fac pentru că n-am răbdare) și-mi cazez fericită noile recipiente în baie. Acul de care ziceam mai sus n-are decât să se mai înghesuie :)) De-atunci, ”ritualul” meu matinal se desfășoară după cum urmează:

- spălat pe față cu apă rece (nu pot renunța la asta, mi se pare că-s ”neterminată” și că nu alung eficient ultimele rămășițe de somn);
- șters fața și gâtul cu loțiune micelară;
- aplicat serul antirid pe zonele cu probleme, ohhh, extaz, are efect răcoritor, simt cum pielea se întiiiinde și ridurile dispar :D (glumesc, pliz);
- aplicat crema de zi pe restul feței. Chestiunea asta îl amuză la culme pe jupân: ”cum adică, te dai cu o cremă, și peste ea pui altă cremă?”. Prima nu e cremă, domnule, e ser. S-E-R. Nu pare prea impresionat;
- aplicat crema specială pe gât și decolteu;
- aplicat crema de ochi;
- dat cu cremă de mâini, dacă nu uit (și cam uit, adevăru-i). 
Emulsia n-o folosesc în fiecare zi, între noi fie vorba nu mi se pare cine știe ce, deși nu-i rea. Când o aplic, renunț la cremă. 
După ce înfăptuiesc toate cele de mai sus, poate să înceapă ziua :D 

Seara, culmea, nu sunt atât de atentă în ce privește îngrijirea feței, cu toate că aș avea mai mult timp la dispoziție și tocmai înainte de culcare e mai important să te ”îmbălsămezi”. Dar cumva n-am chef decât foarte rar, așa că mă rezum la demachiere și gata.

Și-acum, v-aș întreba pe voi care vă e ”ritualul” matinal. După care-i arăt jupânului că, vorba ceea, nu numai nevastă-sa :D

18 comentarii:

Anonim spunea...

Ritual dimineata?! :))) mai degraba seara la mine, dimineata apuc maxim un spalat pe fata si unul pe dinti, cu cea mica alergand intre noi ca vrea si ea, ca mami spala dinti, ca sa o frec si eu pe dintisorii ei de veverita. Evit sa ma dau cu creme cu ea, ca isi va pune tot borcanul pe fata daca ma vede :))
Mai draga Greta, al meu sot s-a resemnat :))) acum daca vede el vreo oferta ceva, imi spune. De ex si-a luat el periuta electrica cu dus bucal (!!!) si a primit voucher cu jumatate din suma cheltuita inapoi, pt raionul de cosmeticale. M-a luat de manuta si zice "ia-ti ca mereu te aud ca se termina, nu mai ai, trebuie alta". Luai ce sa zic, vreo 5 bucati asa sa fie :))) Bine, il dau cu crema si pe el, il pun sa dea cu gel spumant de curatare etc. dar seara, cand doarme veverita.
Cris

Evelyn spunea...

Nici la mine nu lipseste apa rece pe fata, dimineata. E primul lucru ce-l fac cand ma trezesc, abia astept sa ma duc sa ma spal pe fata cu apa aia inghetata, sa imi simt fata curata si... sa ma trezeasca :)) Mi-e cam lene sa ma dau cu creme, desi am, nu-mi lispsesc. Ar trebui sa fac cumva sa imi intre in obisnuinta. Acum cu frigul parca m-am dat mai des. Nici nu ma machiez de obicei, doar cand am timp de pierdut (n-am facut-o niciodata, m-am apucat de relativ putin timp, si nu-s nicio experta). Sotul? Si el s-a resemnat. A inteles ca imi cumpar produse de ingrijire sa ma simt eu mai bine :) Si.. toata lumea cumpara, nu doar eu :))
Pupici!

Adela Tarpan spunea...

La mine crema de ochi vine inaine de cremele de fata. Asa a avut la mine logica si conform guru-ului meu Caroline Hirons: "Eye cream – don’t apply your eye cream last. No matter how careful you apply your serums/moisturisers you will always get some in the eye area and then your eye cream won’t absorb where you want it to. Pointless.

Eye cream first. Everything else afterwards (and on top if you like and it’s not a contra-indication).

Applying your eye cream last is like wearing knickers over your trousers."

Apropos daca nu o citesti pe Miss Hirons arunca un ochi pe blogul ei. Mie imi place cum scrie.

http://www.carolinehirons.com/2013/06/routines-cheat-sheet.html

Apa micelara nu folosesc decat pentru indepartat machiajul. Pt spalat pe fata am alte produse care mi se par mie mai blande cu tenul. Partea de "cleansing" este partea favorita din procesuul de bibilit. Am cred ca vreo 10 chestii pe rafturi pe acasa numai pentru asta. Si tot cumpar :)

Carmen spunea...

Spalat pe fata cu apa rece. Aplicat crema de ochi, de fata cu (de zi), trasat expert, doua linii de eyeliner, aplicat mascara, gata. Ma machiez in 5 minute si sunt gata de batalie. Cu viata! :D

Seara: demachiat, spalat cu apa calduta, aplicat lotiune tonica, aplicat crema de ochi, de fata, de maini, de picioare, balsam pentru buze si gata. Ia juma de ora...baaahhh..

Adela Tarpan spunea...

Greta, complet off topic, ai citit ceva de Tana French? Pare a fi ceva pe gustul tau? Eu tocmai mi-am cimandat primele 2 carti din serie. Vedem daca imi plac ori ba.

Delia spunea...

Stai ca raspund eu :-)) (neintrebata, imi cer scuze anticipat).
Am citit In the Woods. Vai ce m-am enervat! M-am simtit ca acum multi ani cand mi se promitea prajitura si in final nu mai primeam nimic.

Delia spunea...

Imi suna cunoscuta imaginea cu flaconase si sticlute. Crema de ochi am folosit intr-o vreme, apoi m-am lasat de acest obicei (nu prea ii vad sensul), dar am primit niste mostre asa ca le folosesc pana se termina. Deci asa:
- spalat curatat, tonifiat, crema de ochi, crema de fata, SPF (incerc cat mai des, nu imi iese chiar intodeauna), BB cream, mascara, imblanzit sprancenele, ruj (intotdeauna ruj rosu, cred ca recuperez toti anii in care mi-era cumva sa port ruj rosu :-))
Ritualul meu de seara e putin mai stufos ca ma si exfoliez (nu chiar in fiecare seara, dar dimineata absolut niciodata) sau mai pun o masca.
Jupanul meu nu prea isi da cu parerea, cred ca merge pe principiul "fiecare cu piticu lui" :-)) dar chiar ziele trecute imi zicea o prietena ca uleiul de cocos poate fi folosit "chiar si ca lotiune de fata, daca ramai fara". Iar jupanul (care era prezent la discutie) mi-a zis "aaaa, tu nu esti in nici un pericol sa ramai fara". Ceea ce imi arata ca observa, dar nu comenteaza de pe margine :-))

Adela Tarpan spunea...

Enervat de bine sau de rau?

O spunea...

spalat cu apa CALDA!! (mi-e frig) si dat cu crema de fata hidratanta care are si SPF (minim 20, ideal 40..) si cand imi amintesc- crema de ochi. iar in wknd imi pun o masca...cam atat, ca de restul mi-e prea lene

Greta spunea...

Oh, cum reușești să-l cremuiești? I-am propus și eu onorabilului, adică dacă lui George Clooney îi priește cu nu-știu-ce unsori a căror imagine este, trebuie să-i priască și lui. Dar cică ce, altă treabă n-are? Erezie! :)))

Greta spunea...

Hehe... la ce minune de apă aveți voi în Elveția, trebuie să fie o senzație cu totul aparte să te speli pe față în zori....

Greta spunea...

Foarte, foarte interesant mi se pare ce am aflat referitor la crema de ochi. Și are sens, într-adevăr. Mi-am însușit recomandarea. Și-am să răsfoiesc și blogul Carolinei, mulțumesc de pont! :)

Greta spunea...

Cum reușești, sora mea, să trasezi linii de eyeliner și să fii gata cu totul în cinci minute?? Numai pentru procesul ăsta cred c-aș pierde pe puțin juma' de ceas...

Greta spunea...

Nu am citit nimic de ea, de fapt, ca să spun adevărul, am aflat despre autoare abia acum de la tine... Dar pe net citesc că scrie psychological mystery, deci poate fi o lectură interesantă pentru mine. Punem pe listă.

Greta spunea...

Ah, Delia, m-ai atins cu rujul roșu. Și eu am unul - da' roșu ca para focului, nu așa - și, cu toate că-mi doresc să-l port, parcă nu găsesc niciodată curajul. Ce găină pot fi uneori...

Greta spunea...

Cu apă caldă - sau mă rog, călduță - mă spăl iarna. Adică sunt destul de înfrigurată după ce mă desfășor din pilotă, apa rece ar fi prea mult pentru mine la ore matinale :)))

o femeie spunea...

ups. Dar stiu ca ai ceva rabdare dimineata. Eu spal fata cu apa rece si dintii si gata. Abia in weekend apuc sa dau cu ser. Si uneori ma dau si seara cu ser, dupa baie (nu apuc sa fac baie in fiecare seara :D ) si mai am niste creme ce le dau pe gat.
In concediu e alta poveste, dar ma pensionez eu...o sa am 1-2 ore extra pt biciclit si plimbari, 1 ora extra pt bai si inmuiere si masare cu creme etc.

Greta spunea...

De când îmi tot propun să mă apuc de bicicletă, să mă duc la sală, să... De fapt, nu cred că am atâta răbdare în general pe cât ar fi de dorit :)