Cinci lucruri ciudate despre mine (Blog Challenge 29)

Știți de când amân și tot amân leapșa-foileton? De anul trecut din iunie. Asta fiindcă penultima temă - ”Cinci lucruri ciudate care-mi plac” nu mă stimula deloc, dar chiar deloc. Habar n-am de ce. Sau de fapt, știu - pentru că mi se părea dificilă, aproape de nefăcut. Nu mă puteam gândi la nimic ciudat care să-mi placă, și cu-atât mai puțin la cinci lucruri.

Drept pentru care am conchis că adaptez tema și fac un borș dintr-însa. Borș de chestii ciudate, deci asortat, dar totuși... borș. Oricum, din ce-am băgat de seamă, nu e niciun blogger care să fi dus leapșa asta până la capăt, așa că-mi permit dezmățul 😀

Așadar, păzea că-ncep.

- când eram mai tânără (cam pe la vreun 24-25, ehei, fost-ai lele cât ai fost...) îmi plăceau crenvurștii cu sos de usturoi. Pentru mine chestia asta era o adevărată delicatesă. Orice om cu toate țiglele prezente pe casă mă privea pe bună dreptate ca pe-o ciudățenie și nu de puține ori mi s-a atras atenția că de fapt crenvurștii se consumă cu muștar. Serios? Nici că mi-ar fi dat prin cap 🙄

Între timp nu-mi mai plac în combinația asta. Am îmbătrânit și m-am banalizat. Și de fapt nici nu prea mai mănânc crenvurști.

-  când aveam 19 ani, i-am scris o scrisoare lui Pierce Brosnan. Adresa era de tipul ”P.O. Box”, așadar destul de greu de crezut că avea să primească epistola, dar nu m-am lăsat descurajată. Am compus cu atenție și migală, i-am povestit detaliat cât de mult îl admir din adolescență și l-am rugat să-mi trimită o fotografie cu autograf. Și, pentru c-am vrut să mă dau profundă și (credeam eu) să mă diferențiez de marea de gagici care-i scriau, am adăugat că-l admir pentru că e un tată extraordinar. Mă iau cu mâinile de cap când îmi aduc aminte :))

Din fericire, am toate motivele să cred că n-a citit niciodată inepțiile mele. Pentru că de răspuns, nu mi-a răspuns. Da' eu și-n ziua de azi păstrez un miiiiic crush pentru el în suflet. Nostalgiile tinereții, mde 😊

- pe la vreo 16 ani ajunsesem la concluzia că probabil sunt reîncarnarea Agathei Christie. Doamne, cât de psycho sună chestia asta. Dar scriam proză scurtă, în special nuvele polițiste (care, pentru vârsta, experiența și nivelul lecturilor de atunci, nu erau deloc rele - scuzați lipsa de modestie) și eram convinsă că o să public multe cărți, o să creionez personaje pe care cu trecerea timpului le voi individualiza tot mai mult... Eh. Nu toate visele se împlinesc. Și cu-atât mai puțin cele care nu aveau decât o firavă legătură cu realismul. Ok, recunosc. O deosebit de firavă legătură 🙄

- asta chiar că e o chestie ciudată: ne uităm la serialul ”Beverly Hills 90210”. Nu ne propuseserăm asta, dar după ce-am revăzut din nostalgie câteva episoade, ne-am trezit că ne-a prins acțiunea și că am face bine să-l terminăm, dacă tot ne-am apucat... fiindcă de luat încă o dată de la capăt, clar nu-l mai luăm.
Ne place. Nu e ceva ieșit din comun, dar e digerabil. Suntem la sezonul 8 (din zece) și găsim interesant noul curs al vieții diferitelor personaje, pe care le-am "cunoscut" în postura de adolescenți și care s-au maturizat și se confruntă cu viața reală - total diferită de colegiu.

- nu cred în horoscop (decât atunci când îmi convine 😀), dar cred oarecum în numerologie. Am tot observat anumite coincidențe de-a lungul vieții, legate de anumite cifre... și erau cam prea multe pentru a le încadra pe toate la categoria ”întâmplare” sau ”autosugestie”. Dacă nu m-aș gândi că voi fi considerată ”tralala und tralala” - vorba unei foste vecine din Bayreuth, pe care-o poreclisem Frau Zgaibă și căreia i-am și dedicat câteva postări - mai c-aș scrie un articol despre asta....