”The Crown”: o lecție de istorie autentică, din care nu lipsește umorul

Cu toate că Netflix face parte de mulți ani din viața mea, până de curând nu am avut nicio curiozitate în privința serialului ”The Crown”. Abia după lansarea celui de-al patrulea sezon, care-a făcut o vâlvă extraordinară și despre care s-a discutat foarte mult (inclusiv familia regală a avut de zis diverse, și mai nimic de bine), am devenit intrigată. Citisem mult despre monarhia britanică și m-am gândit că serialul ar putea fi ca o completare la ceea ce știam deja. 

Sintetizând, iată care sunt concluziile mele despre, probabil, cel mai complex serial având ca personaj principal familia regală britanică.

1) Efortul producătorilor de-a reda cât mai fidel faptele, așa cum s-au petrecut în realitate, este absolut remarcabil. Atenția pentru detalii este extraordinară și rezultatele sunt pe măsură.
- toate întâmplările sunt autentice și, din acest punct de vedere, serialul are valoare de documentar. Am aflat despre o sumedenie de lucruri pe care nu le știam (ceața ucigașă din 1952, în urma căreia aproximativ 10.000 de persoane și-au pierdut viața și care a condus la adoptarea Legii Aerului Curat; surparea de teren din 1966 de la Aberfan, Țara Galilor, care a îngropat inclusiv o școală, provocând moartea a 116 copii; atentatul IRA în care și-a pierdut viața Lordul Mountbatten, unchiul lui Charles; intrusul care, profitând de-o incredibilă breșă de securitate, a escaladat gardul de la Palatul Buckingham și-a pătruns în dormitorul Reginei; și multe altele).
- actorii au fost aleși astfel încât să semene cât mai bine cu persoanele pe care le întruchipează; din acest motiv, distribuția este complet reînnoită la fiecare 2 sezoane (ca să redea pe cât posibil înaintarea în vârstă a acestora).
- inclusiv vestimentația personajelor principale din momentele cheie ale vieții lor (nunți, anunțarea logodnelor și alte evenimente oficiale de anvergură) este reprodusă cu fidelitate. Iată un exemplu mai jos: anunțul logodnei prințului Charles cu lady Diana. Controversatul răspuns al lui Charles când a fost întrebat dacă se iubesc: ”... whatever in love means” se regăsește de asemenea în film.

2) Umorul, inconfundabilul și atât de deliciosul umor britanic este nelipsit. De la acel ”to do nothing is the hardest job of all” și glumele mucalite ale Prințului Philip, până la felul în care Regina l-a pus la punct pe intrusul care pătrunsese în dormitorul ei și-i ceruse o țigară (”filthy habit”, a grăit Her Majesty, cu demnitate ultragiată), serialul este presărat cu astfel de momente savuroase, care condimentează sobrietatea și, nu de puține ori, scorțoșenia familiei regale. 

 

3) Personal, unul din marile câștiguri pe care simt că le-am avut în urma vizionării acestui serial este faptul de-a o fi descoperit pe Olivia Colman (care-a interpretat-o pe Regină în sezoanele 3-4 și de care, spre marele meu regret, ne-am despărțit; în următorul sezon, anunțat pentru anul 2022, rolul va fi interpretat de Imelda Staunton). Ce actriță e Olivia Colman, oameni buni... 🙂
Orice-aș spune eu ar fi prea puțin și n-ar reflecta nici pe departe realitatea. Pot spune că, nu doar mi-a plăcut: pur și simplu am ajuns să o îndrăgesc. Este minunată, de-o expresivitate cu totul specială și consider că succesul sezonului al patrulea (cel mai aclamat de critici) i se datorează în bună parte.

Scenaristul Peter Morgan spunea că, în acest caz, nu a fost vorba de-un casting propriu-zis: ”pentru noi un lucru era clar: Olivia Colman sau nimeni. Era Regina perfectă și nu ne-am fi putut imagina pe nimeni altcineva în acest rol”. După cum se vede, au avut absolută dreptate. Sunt convinsă că Imelda Staunton va fi la înălțime, dar îmi va lipsi foarte mult Olivia Colman și sper că va primi Globul de Aur, pentru care este nominalizată.

 

4) De ce-a fost familia regală atât de revoltată de cel de-al patrulea sezon?
Ăsta e un aspect foarte interesant și-n ceea ce mă privește cred că adevărul este altul decât versiunea oficială. S-a spus că ”unii membri ai familiei” au fost nemulțumiți de ”cruzimea” cu care au fost zugrăviți și, natural, toată lumea s-a gândit la Charles și la felul în care-a tratat-o pe Lady Diana. Ei bine, eu nu cred că despre asta a fost vorba. În definitiv, mai era o noutate pentru cineva că prințul n-o iubea și i-a făcut viața un iad? S-au scris sute de articole și zeci de cărți și s-au acordat numeroase interviuri (inclusiv Lady Diana a povestit cu lux de amănunte despre mariajul ei nefericit), așadar în privința asta serialul n-a adus nimic nou.

În opinia mea clenciul, ca să zic așa, a fost altul. Cred că până la apariția acestui sezon, relativ puțină lume a știut despre Nerissa și Katherine Bowes-Lyon, fiicele fratelui Reginei-Mamă (deci verișoarele primare ale Reginei actuale). Acestea s-au născut cu grave dizabilități psihice și au fost închise într-un azil, unde și-au petrecut practic întreaga viață. Dar nu asta e cel mai grav, ci faptul că familia regală le-a ”radiat” pur și simplu, declarându-le moarte (inclusiv în ”Burke's Peerage”, o antologie a tuturor personalităților cu sânge albastru, erau trecute ca fiind decedate, deși trăiau). Nu au fost vizitate niciodată de familie și nu au beneficiat de niciun suport material care le-ar fi putut îndulci viața oricum nenorocită. Au trăit într-o sărăcie cruntă în azilul respectiv, împărțind inclusiv lenjeria intimă cu alte paciente internate, fiindcă sanatoriul nu avea bani să le cumpere tuturor. ”Nimeni nu trebuia să știe că-n familia noastră există sânge stricat!”, s-a apărat Regina-Mamă din film atunci când i s-a reproșat, de către fiica sa Margaret, ce-a făcut.

Nu știu dacă această scenă a fost reală - respectiv, dacă Margaret chiar a fost cea care le-a descoperit și, îngrozită, a confruntat-o pe maică-sa - dar fapt cert este că aceste două fete și-au petrecut într-adevăr viața în azil, nevizitate de nimeni din familie și nesusținute financiar, iar pe mormintele lor (Nerissa a murit în 1986, iar Katherine în 2014) nu le-au fost scrise numele, ci un număr. Probabil pentru că, așa cum se zice c-ar fi spus Regina-Mamă, ”nimeni nu trebuie să știe că...”. 

Acest lucru, cred eu, este ceea ce a deranjat cel mai mult familia. Acum întreaga lume știe ceea ce ani de zile s-au străduit să ascundă.

Rezumând, aș recomanda oricui acest serial. Este o prețioasă lecție de istorie, predată pe alocuri cu umor și cu nelipsitul aplomb britanic 🙂

PS: este, desigur, tot o opinie personală - și prin urmare, subiectivă - dar Gillian Anderson a fost o alegere foarte neinspirată pentru rolul lui Margaret Thatcher. Nu știu cum a fost ea în realitate, însă personajul redat în serial mi s-a părut îngrozitor de antipatic și de-o teatralitate inutilă.