Ceva ce aștept cu nerăbdare (Blog Challenge 30)

După mai bine de șapte ani de când am început-o, iată că într-un final apoteotic am ajuns și la sfârșitul lepșei-foileton. A fost foarte interesantă și mi-a plăcut s-o fac (deși faptul că m-am lungit atâta cu ea m-ar putea contrazice). La drept vorbind nici nu e de mirare că mi-a luat atât de mult timp s-o termin, dacă ne gândim că au fost ani întregi în care nu am scris decât un singur articol din lista ei de subiecte.

Cea din urmă temă este ”ceva ce aștepți cu nerăbdare”. Nu știu sigur dacă răspunsul meu se va încadra la fix în cerință, dar nimic nu aștept cu mai multă nerăbdare decât să scăpăm de nebunia care-a pus stăpânire de un an de zile pe viețile noastre, ale tuturor.

Am mai spus și cu alte ocazii, noi doi suntem norocoși. Ne-am păstrat job-urile, lucrăm din Home Office, veniturile nu ne-au fost afectate de pandemie, nu ne-am infectat și părinții ne sunt bine. Nici lockdown-ul de aici nu a fost din cale-afară de sever; putem ieși când vrem și anul trecut am fost într-un minunat concediu. E mai mult decât pot spune foarte mulți oameni din întreaga lume și suntem foarte recunoscători pentru asta. 

Ceea ce nu înseamnă că nu am obosit și noi, ca fiecare. Senzația de ”îngrădire” continuă să fie prezentă și am o tresărire de fiecare dată când urmăresc un film unde personajele vorbesc și se poartă normal, își dau mâna și se sărută pe obraji când se întâlnesc, nu au nicio problemă să iasă afară, în mulțime etc. Pare așa... ciudat și nefiresc, iar asta în sine e trist și apăsător. 

Recentele - și alarmantele - semne de întrebare legate de vaccinul AstraZeneca nu fac decât să adauge încă un factor de presiune, ca și cum n-ar fi fost destule deja. Dacă ne-am putea vaccina mâine, amândoi am primi acest vaccin și personal nu aș fi tocmai liniștită în privința lui. Bunul simț îmi spune că orice act medical comportă riscuri, nici măcar a lua un banal Paracetamol nu e 100% sigur, dar în situația asta parcă mi-e mai teamă decât în mod normal. Am cunoștințe care l-au făcut și mi-au povestit că sunt bine, dar atâția oameni care-au dezvoltat complicații înseamnă, cu siguranță, ceva.

În altă ordine de idei, niște ipoteze spun că nu este exclus ca la mijloc să fie o campanie de denigrare a acestui vaccin, miza fiind preconizata listare la bursă. În același timp, despre cei 23 de oameni care-au murit în Norvegia după administrarea vaccinului Pfizer (în ianuarie) nu vorbește aproape nimeni. Nici despre cazurile de deces din Spania, tot după Pfizer. Asta mi se pare foarte ciudat. Însă tot nu mă liniștește pe deplin și dacă eu și omul meu ar trebui să ne vaccinăm mâine cu AstraZeneca, nu am avea curaj s-o facem.
Sperăm ca, până ne va veni rândul, să se schimbe ceva. Să se lămurească situația cu AstraZeneca, să fie mai multe Pfizer sau Moderna disponibile, să.... of. Nu mai știu nici eu. Dar mă bucur că nu trebuie să luăm o decizie în clipa asta.

Inspir adânc. Ieri mi-am luat lalele. Sunt frumoase și dătătoare de speranță. 

Mi-am pus un concert cu Zubin, de care mi-e atât de dor... Una dintre marile mele dorințe este de a-l mai revedea dirijând, în spațiu și timp real.

O să fie bine, o să fie mâine...