”The Favourite” (2018)

Nu știu dacă e o întâmplare, dar rolurile de femeie puternică par să o caute pe Olivia Colman și, după ce o găsesc, i se potrivesc de parcă au fost în mod special scrise pentru ea. După ”The Crown”, am regăsit-o în rol de regină în „The Favourite”, în care a interpretat-o pe Anne, cel din urmă monarh din Casa Stuart, care a domnit în perioada 1702 - 1714 și a murit fără a lăsa urmași la tron. 

Filmul este descris drept ”comedie neagră” și, fără a-și propune să aibă valoare documentară (multe dintre faptele prezentate sunt, istoric vorbind, inexacte), este bine realizat și-ți permite cel puțin să-ți faci idee despre cum trebuie să fi fost viața la curtea Angliei, la începutul secolului al XVIII-lea. Regina Anne este prea puțin ancorată în realitate (cu toate că situația este destul de gravă, Anglia fiind în război cu Franța) și se bazează aproape în exclusivitate pe Sarah (Rachel Weisz), doamna de companie și partenera ei. Sarah este dominatoare, despotică, posesivă și răutăcioasă și o controlează perfect pe Regină, care se lasă condusă de ea inclusiv în problemele care țin de guvernare.

Lucrurile încep să se schimbe după sosirea lui Abigail la palat - o verișoară a lui Sarah, al cărei tată este ruinat, ceea ce o pune în situația de a-și căuta de lucru. Sarah o angajează drept însoțitoarea ei, imaginându-și că este o fată naivă și ușor de manipulat. Va descoperi ulterior cât de mult s-a înșelat în privința ei; dar, având în vedere că este un personaj absolut antipatic, se poate conchide că a primit ceea ce a meritat. 

Abigail (Emma Stone), Regina Anne (Olivia Colman), Sarah (Rachel Weisz)

În fapt, avem de-a face cu eternul triunghi amoros, doar că unul nu tocmai clasic; dându-și seama de slăbiciunile reginei, Abigail începe să-și pună în aplicare planul de a-și submina verișoara (care se dovedește neașteptat de naivă și nu intuiește pericolul decât atunci când e prea târziu).

Ceea ce mi s-a părut interesant a fost relația echilibrată dintre cele 3 roluri; până să mă uit la film, aș fi crezut că rolurile lui Weisz și Stone sunt menite a-i ”ridica mingea la fileu” Oliviei Colman. S-a dovedit că mă înșelasem și că, de fapt, le subestimasem pe toate trei.
Abigail și Sarah sunt personaje suficient de complexe și bine conturate, astfel încât relația dintre cele 3 este una de complementaritate; pe de altă parte, jocul Oliviei este atât de expresiv și de puternic, încât ea singură umple ecranul și spune povestea. 

Rolul reginei Anne este unul foarte dificil. Aceasta este în mod evident o femeie cu mari probleme de sănătate, atât fizice cât și psihice. Supraponderală, suferind de dureri cronice de cap și de gută (din cauza căreia are crize cu dureri la limita suportabilului), Anne se luptă cu depresia și cu gândurile suicidale și are 17 iepuri, echivalentul numărului de copii pierduți (avorturi spontane, copii morți la naștere sau în primii ani de viață).
Este singură și pierdută în propriul iad, motiv pentru care e labilă și stările ei de spirit alternează deopotrivă amețitor și derutant: de la patos copilăresc la răutate și cinism, de la vulnerabilitate la o atitudine dominatoare, de la amuzament la o criză de isterie cauzată de faptul că unul dintre valeți... a privit-o.

Scriu despre film, dar mă-ntorc, iar și iar, la Olivia Colman. Câtă forță, câtă expresivitate. M-a impresionat așa cum puține actrițe au reușit vreodată. Când s-a terminat filmul, am rămas cu tristețea din ochii ei atunci când a vorbit despre pierderea copiilor: ”Some were born as blood, some without breath, and some were with me a very brief time”. Nodul care mi s-a pus în gât m-a însoțit câteva zile. Ca spectator ajungi să-i simți, efectiv, durerea.

Filmul punctează magistral și la capitolul cinematografie, pentru care consider că ar fi meritat premiul Oscar. Este credibil, este autentic, este sugestiv - iar imaginile sunt excelent susținute de muzica din perioada barocă (compoziții de Händel, Purcell și Vivaldi). Dacă nu l-ați văzut, vi-l recomand - în ultimii ani se fac din ce în ce mai puține filme în care să conteze cu adevărat prestația actoricească și cinematografia, punându-se prea mult accent pe efectele speciale.