Cartea aceasta mi-a amintit în bună parte de ”Misery” - pe care personal o consider cea mai bună carte a lui Stephen King, deși îi lipsesc ingredientele clasice ale romanului horror. Nu avem fantome, nu avem mumii care se decid să revină la viață după câteva mii de ani pentru a hăitui cetățenii respectabili, nu avem poltergeist și nici posesiune demonică. De altfel, mie toate acestea mi se par destul de puțin convingătoare într-o carte, unde elementul vizual este lăsat exclusiv în seama cititorului; într-un film e, desigur, altceva. Ceea ce consider eu că este determinant în cazul unei povești horror este elementul psihologic și asta e ceea ce face din ”Misery” o capodoperă.
Probabil nu va deveni un clasic al genului, dar ”În spatele ușilor închise” este un thriller psihologic rezonabil de bun și l-am ”devorat” în numai câteva ore, așa cum s-a întâmplat și cu amintitul ”Misery” la vremea lui. Nu că le-aș putea compara - ”Misery” este o operă inegalabilă, iar în cartea lui B.A. Paris nu găsim descrieri complexe sau figuri de stil, nici acel gen de spaimă care te face să întorci cu teamă pagina, deși abia aștepți să afli ce urmează. Cu toate acestea însă, e o carte numai bună pentru o după-amiază de weekend.
Jack și Grace Angel sunt, aparent, un cuplu perfect. Tineri, îndrăgostiți, bogați, locuind într-o vilă somptuoasă, pe scurt - acel gen de cuplu pe care toți prietenii îl invidiază. Și cum perfecțiune nu există, realitatea este, pentru Grace, oribil de diferită.
Povestea se desfășoară pe două planuri temporale, iar explorarea trecutului ne ajută să înțelegem cum de s-a ajuns la situația actuală.
Singurătate. Izolare absolută. Dependență. Teamă paralizantă. Înfometare. Acestea sunt constantele vieții lui Grace, după ce află (în luna de miere) că s-a căsătorit cu un psihopat a cărui plăcere supremă este aceea de-a provoca frică.
El este un avocat de succes, specializat în apărarea femeilor maltratate și care nu a pierdut niciodată vreun caz.
Ea este o fostă femeie de carieră. A renunțat la serviciu fiindcă așa i-a cerut el și s-a lăsat cucerită cam prea ușor de farmecul lui și de promisiunile că va avea grijă de ea și de sora ei adolescentă, Millie (care suferă de Sindromul Down).
Aflați în Thailanda pentru a-și petrece luna de miere, el îi explică noua realitate: din acel moment, se află în totalitate în puterea lui. Îi confiscă pașaportul și cărțile de credit, avertizând-o că orice încercare de-a evada sau de-a alarma alți oameni referitor la situația ei o va costa dur și cea care va avea cel mai mult de suferit este sora ei (slăbiciunea supremă a lui Grace, aspect de care Jack este pe deplin conștient). Grace va avea mai multe încercări de-a scăpa, dar de fiecare dată Jack este cu un pas în față și, dejucându-i planul cu un amuzament sardonic, îi aduce la cunoștință care va fi pedeapsa.
Fiind romanul de debut al autoarei, câteva stângăcii erau, probabil, inerente:
- e greu de crezut că-n secolul XXI poți izola pe cineva în mod absolut, chiar dacă Jack știe cum să prezinte situația astfel încât soția lui să pară instabilă psihic și i-a confiscat absolut orice posibil mijloc de comunicare (nu are celular și niciun instrument de scris, nici măcar creioane dermatografe);
- cam neplauzibil faptul că Grace s-a decis atât de repede să se mărite cu Jack, cu toate că este zugrăvită ca o persoană matură și responsabilă, care avea grijă de Millie de când aceasta se născuse;
- deznodământul, deși bine gestionat, are vreo două aspecte care-n mod normal i-ar sări în ochi până și celui mai neexperimentat anchetator;
- tema este foarte generoasă și ar fi putut fi abordată cu mult mai mult suspans.
Unii critici au descris romanul ca fiind o narațiune bazată exclusiv pe Sindromul Stockholm, punct de vedere pe care personal nu-l împărtășesc; acesta se definește prin dezvoltarea unor legături emoționale între victimă și abuzator, ceea ce nu se regăsește în carte (sentimentele lui Grace pentru soțul ei sunt anulate de turnura luată de evenimente).
Povestea se citește cu ușurință și are și câteva răsturnări de situație interesante, Millie dovedindu-se a avea un rol esențial în deznodământ. Finalul e bine ”adus din condei” și elementul-cheie - o anume încăpere, despre care veți afla dacă veți avea curiozitatea de-a citi cartea - mi s-a părut foarte interesant.
Dacă vă plac thriller-ele psihologice, dați-i o șansă. E o lectură fără pretenții, dar agreabilă, despre cum mai nimic nu este ceea ce pare a fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu