O excursie într-un oraș învecinat, încheiată la un outlet de unde nu am cumpărat decât hamburgeri

Adevăru-i că numai noi puteam s-o coacem cu atâta artă și pricepere 🙄

Ne tot povestiseră unii și alții despre un oraș aflat la o oră distanță, Kiel pe numele său, despre care spuneau că e foarte frumos, clădiri vechi, romantic șamd. În sinea mea îmi imaginam un Bremen la scară ceva mai mare - iar Bremen ne-a plăcut mult când l-am vizitat, cu aproape doi ani în urmă. Prin urmare, sâmbăta trecută ne-am așternut la drum. 

Mai aveam vreo 20 de minute până la destinație, când, ce-mi văd ochii? Un mare panou care ne invita la un outlet din imediata vecinătate. Bling-bling mi-au făcut ochii, aici ne oprim la întoarcere.
(Paranteză. Personal, am o părere destul de proastă despre outlet-uri, în principal ca urmare a ceea ce am citit în cartea ”Gomorra. Cealaltă mafie a Italiei”, scrisă de Roberto Saviano și despre care v-am povestit acum 3 ani. Nu mă îndoiesc de afirmațiile autorului; simplul fapt că de vreo 13 ani trăiește sub protecția poliției mi se pare un argument foarte puternic în favoarea autenticității relatărilor din carte. Cu toate acestea însă, eram curioasă de ceea ce voi găsi la outlet și, nu neg, nu m-aș fi dat în lături să-mi cumpăr ceva, dacă ar fi fost cazul. N-a fost, dar stați să vă zic de oraș întâi). 

Kiel nu ne-a dezamăgit, dar asta numai pentru că n-am avut așteptări. Ne duseserăm din curiozitate, fără a ne face iluzii. Este un oraș banal, fără absolut nimic deosebit, mult prea tăcut, fără acel ”je ne sais quoi” de natură să-l facă remarcabil. 

Mi-au plăcut clădirile vechi din cărămidă nevăruită, dar locuiesc de aproape doi ani în nordul Germaniei și știu că sunt caracteristice regiunii acesteia. Kiel mi s-a părut la fel de anost precum Rostock (pe care l-am vizitat în toamna lui 2019 și-atât de plictisitor l-am găsit a fi, că n-am socotit necesar să scriu nimic despre el). Nici despre Kiel nu cred c-aș fi scris, dacă n-ar fi fost peripețiile ulterioare.
(Am mai zis ce norocoasă mă simt să locuiesc în splendoarea asta de oraș care e Hamburg?).

După ce ne-am plimbat vreo 3 ore, am hotărât că n-are niciun rost să mai pierdem vremea, de vreme ce ne aștepta outlet-ul. Mă rog, așa credeam eu - că ne aștepta.

Am realizat că ne înșelam când am ajuns și am văzut ce cozi erau la aproape fiecare magazin. Bine, asta era lesne de anticipat, având în vedere numărul maxim de persoane admis în interior and all that jazz (de care sper să scăpăm cât mai curând, că mi-a ajuns la os). Dar nu ne așteptam la cozi de, estimativ, 50 de persoane la Nike, Adidas sau Guess. Unde mai pui că se lăsase și frigul. Ca s-o spun pe-aia dreaptă, n-aș fi stat la cozile alea nici dacă ar fi urmat să primesc produsele pe gratis. 

De curiozitate, dar și pentru că-mi plac papornițele 😇 lor, am stat nițel la rând pentru a intra la Michael Kors. Măcar aici erau doar vreo 7 persoane înaintea mea, așa că a mers destul de repede. Însă n-am rămas în magazin decât vreo 5 minute, și nici nu-s convinsă că au fost chiar cinci.
Motivul e unul cât se poate de prozaic: n-am pene pe spate. Să pui pe-o minusculă poșetă (de-aia de nu-ți încape nici portofelul în ea, dacă nu scoți telefonul mobil) prețul ”original” 300 de euro și prețul ”de outlet” 199, înseamnă că fie nu-ți cunoști plaja de prețuri (puțin probabil), fie îți iei clienții de proști (foarte probabil). O chichirică de-aia costă 125 de euro dacă o cumperi de pe site-ul Michael Kors, deci a se scuti și-a nu se mânca ciuperci 😏

Așa stând lucrurile, mi-a pierit cheful de-a mă vântura pe la alți designeri. Ni se cam făcuse foame. Și-am avut cea mai mare surpriză, când am găsit un fast food ”Five Guys”. Nu sunt foarte cunoscuți în Europa. Noi i-am descoperit când am fost în America și adevăr vă spun, hamburgerii și cartofii lor sunt hrana zeilor. Nu au multe feluri de burgeri, dar carnea e foarte gustoasă, iar cartofii - absolut delicioși. N-am mai văzut restaurante de-ale lor prin Germania, de fapt nici nu știam că există și aici.
(Da, știu, nesănătos, calorii, sare șamd. Dar credeți-mă, nu se compară cu nimic din ce cunoaștem noi drept fast food. Atâta vreme cât nu ne dedăm la asemenea dezmăț decât, în medie, la interval de 6-7 săptămâni, cred că e totuși rezonabil).

Ne-am așezat, entuziasmați, la rând. Eram vreo 20 de persoane, coada mai mult stătea decât înainta și nu pricepeam de ce erau o mulțime de mese goale pe terasă. M-am așezat la una dintre ele, gândind să stăm la rând alternativ, dar după vreo câteva minute s-a înființat o dropie plină de aplomb.
- Nu aveți voie să stați la masă, mă flituiește dumneaei.
M-am uitat cruciș. Adică de ce n-am voie?
- Ați comandat online?
Îi elucidez că nu, dar omul stă la rând.

- Dacă nu ați comandat online, nu aveți voie să stați la masă, lătră dropia cu autoritate.
M-am ridicat cam împăiată. Ce meșteșug de tâmpenie mai e și ăsta? Dacă nu comanzi online ești obligat să iei la pachet sau cum?
După mai bine de-o oră ne-a venit în sfârșit rândul. Am băgat de seamă că nu avea voie să intre decât câte o singură persoană (adică nici dacă era un cuplu nu puteau intra împreună). Ne-a abordat un pișpirel, care s-a interesat dacă vrem să luăm la pachet (nu), iar dacă vrem să stăm la masă trebuie să scanăm un cod de bare, ca să ne înregistrăm și să ne dăm acolo datele personale. Asta era, practic, ”comanda online” (pentru că de fapt jupânul a comandat direct la casă). Ar fi fost util să se menționeze pe undeva chestia asta, ca să nu se așeze oamenii degeaba și să fie ușuiți de dropii importante. Și n-ar fi fost deloc rău dacă ar fi deschis ambele case pe care le aveau.
După aceea am primit o țidulă pe care scria ”Masa Nr. 9”, la care ne-am așezat victorioși (urmau să ne aducă ei comanda). Abia așteptam să vină iar dropia și să se ia de noi. Ce păcat că n-a mai venit.

Cum ziceam mai sus, era cam răcoare. Dar n-am mai simțit asta când au venit hamburgerii și cartofii. Aveau exact gustul pe care-l știam din America. Ne-a plăcut fiecare îmbucătură. Și eu mi-am amintit cât de dor mi-e de New York...

Sigur, n-ar fi același lucru dacă am mânca mai des (și nici n-ar fi de dorit). Un lucru e cert, însă: ne mai ducem la outlet-ul ăla, cel mai probabil peste 2-3 luni, așa. Dar cred că numai pentru hamburgeri.