miercuri, 2 iunie 2021

Scurt update despre recentele suferințe ale prințului Harry

Vă mai aduceți aminte de interviul acordat de altețele Megan și Harry în care s-a plâns și s-a suspinat pân-a sărit cămeșa de pre dânșii? Ce-i drept, a fost difuzat în martie - iar lumea, se știe, uită repede... Așa pare că s-au gândit și ei, întrucât prințișorul a purces din nou să glăsuiască. Și, tot din nou, sare calul. În aceeași notă ca data trecută, ceea ce mă face să cred că soața nu e deloc străină de acest demers. Mai ales că tot de-o emisiune cu Oprah Winfrey este vorba.
(Ne amintim că-n interviu s-a conjugat intens verbul ”am plecat din Anglia ca să scăpăm de publicitatea excesivă”, da? Just checkin'). 

Iată, în rezumat, recentele declarații ale vlăstarului regal dornic de ”întoarcerea la viața simplă”:

”Este vorba de multă durere și suferință genetică – ele se transmit, așa că părinții ar trebui să se gândească - «Acest lucru mi s-a întâmplat mie, dar mă voi asigura că nu ți se întâmplă și ție»”.
Suferință genetică, frățiuer, nu așa oricum 🙄 Și-i dăm înainte cu smiorcăitul despre copilărie, că doar vrem să stoarcem lacrimi; or, imaginea de odraslă regală putred de bogată și care vrea să se întoarcă la viața simplă în vila de paișp'ce milioane de dolari nu prea invită la compasiune...

Să mai inventariem, și-o fi zis vlăstarul cu sânge albastru. Ce mai produce efecte puternice în afară de ”suferința genetică” din copilărie? Mănăstire-ntr-un picior, ghici rasism ce-i.

”Mama mea a fost hăituită până la moarte în timp ce se afla într-o relație cu o persoană de culoare”. Pfff, am leșinat de impresie și mai multe nu. Asta, ce-i drept, e originală. În toate sutele, miile de ipoteze vehiculate în legătură cu accidentul Dianei, rasismul lipsise. Se vehiculase ideea că Dodi era musulman și așa mai departe, dar nimeni nu pusese problema culorii pielii lui. Noroc de Harry (sau de ilustra sa jumătate) că s-a gândit...

A mai zis diverse și despre taică-su, care - cum altfel - l-a făcut să sufere în copilărie și-a încheiat concluzionând că trebuie să pună pe primul loc sănătatea mintală și viața simplă, de anonim. Se știe, emisiunile realizate împreună cu Oprah Winfrey reprezintă o garanție a anonimatului 🙄

Pălăvrăgind despre asta cu o prietenă de-a mea, ea a rezumat situația într-un fel de-a dreptul genial: ”Harry e atât de fericit în afara atenției presei, încât se duce să caute presa ca să poată să le spună cât de nefericit era cu atenția presei”.

Word!

Sfârșitul episodului patrumiicincisutedouăzecișiopt.

(Cel mai probabil, în episodul următor Harry și consoarta se vor duce din nou în emisiune la Oprah și vor țipa ”rasism!” pentru că le-a dat cafeaua în foc, în viața lor simplă și departe de publicitate).

10 comentarii:

Mada spunea...

Cata dreptate ai!
Rău cu rău, dar mai rău e fără rău. Citisem recent ca rezidenții din Montecito, unde și-au cumpărat ultima vila (ceva mic, cu vreo 14 bai, ca nu stii unde te prinde), sunt cam supărați ca li s-a dus traiul linistit cu ei pe acolo.

(Sper sa se posteze comentariul asta, am mai comentat la vreo 2-3 postări dar nu știu unde a ajuns comentariul meu...)

Mada

Anonim spunea...

Dupa interviul cu Oprah, ma gandeam ca baiatul va avea bunul simț sa foloseasca prilejul participarii la inmormantarea printului Philip ca sa discute despre framantarile astea cu ai lui. Nu stiu cum de nu isi da seama ca loveste atat de necrutator in propria familie. Asa, cu multele ei 'defecte' este totusi familia din care provine. Si care, by the way, nu se poate folosi de nici un 'drept la replica'. Ce urât gest fața de Regina mai ales,care nu merita toate astea adaugate la povara celor 95 de ani de viata. Ani in care si-a asumat responsabilitatea de-tensionarii si rezolutiei atator si atator conflicte, singura fiind acolo la varf. Si sigur i-a fost greu si au incercat-o si sentimente de 'self-doubt'
Prea mult pentru o viata de om, cum ar fi zis bunica mea.
Irina


Anonim spunea...

Lasă că nici nu vor să mai audă de familia regală britanică!!! Așa s-au săturat... că și-au botezat odrasla Lilibet. D'oh! Să așteptăm deci următoare găleată de zoaie și autovictimizare!
Petronela

Anonim spunea...

Dar, m-am inecat si eu cind am citit ca Diana era , chipurile, criticata ca era amanta unui "om de culoare". Ma lesi?!!
Intre timp aparu si al unspelea stranepot al Reginei. Un prenume ridicol; vorbesc de Lilibet, Diana e coerent. Dar la ce te poti astepta cu asa parinti?!!
Jual

Anonim spunea...

Cred ca se vor linisti apele si fiecare va obtine ceea ce isi doreste. Meghan pare bine ancorata...
Laura

Greta spunea...

Nu știu ce se întâmplă uneori de nu se postează comentariile, mi s-a mai spus și-mi pare tare rău :(
Referitor la discretul (not) cuplu, adevăru-i că mi se par tot mai fățarnici. Amândoi. Adică lui Harry nu-i pot fi scuzate la infinit toate cele - cum mulți au tendința - doar în numele faptului că-și iubește soția și a suferit după mama lui...

Greta spunea...

Așa mă gândeam și eu, mai ales că a mai rămas câteva zile în Marea Britanie după înmormântare. Dar se pare că prințișorul are alte idei. Și într-adevăr, cea mai afectată probabil e Regina, fiindcă are și ea nevoie de ”peace of mind” - iar nepotul, prin ceea ce face, se ”asigură” că nu va avea parte de asta nici măcar la crepusculul vieții, după ce și-a pierdut și soțul...

Greta spunea...

Mvai, deci cu ”Lilibet” au sărit rău de tot calul. Doi oameni îi spuneau așa Reginei: tatăl și soțul ei. Având în vedere caracterul extrem de personal al alintului și nivelul de intimitate la care se aflau mai sus-menționații care se adresau Reginei cu acest apelativ, gestul mi se pare de-o nepermisă obrăznicie.

Greta spunea...

Ca prenume e ridicol, da; ca alint e dulce și afectuos... dar numai tatăl ei și Philip îi spuneau Lilibet, deci în lumina asta mi se pare absolut lipsit de delicatețe și de bun-simț din partea ăstora 2 să-și boteze fiica așa.

Greta spunea...

Întrebarea e, oare ce-și doresc Meghan și Harry? Că nu par a fi din cale-afară de dornici de discreție, așa cum pretind pe de altă parte...