Experiențe într-un spital german (I)

La aproape o săptămână de când soțul meu e acasă, bine și în refacere, pot răsufla din nou normal. Am decis, împreună, că nu voi scrie pe blog despre experiența pe care am traversat-o amândoi, fiecare în felul său (el ca pacient, eu - din postura celei care tremura pentru starea omului ei). Așa cum a zis el, ”este ceva intim, rana noastră personală pe care trebuie să o gestioneze fiecare pentru sine și să o depășim împreună”.
Mă voi rezuma la a spune că a fost vorba de o intervenție chirurgicală planificată, în decursul căreia a survenit însă un incident neprevăzut, ale cărui urmări mi-au înghețat sufletul de o frică pe care sper și mă rog să n-o mai simt niciodată. Slavă Domnului, omul meu a trecut cu bine prin și peste asta, iar recunoștința mea e până la Ceruri și dincolo de ele. 

M-am gândit să povestesc însă despre experiența spitalizării într-una dintre cele mai mari și mai bune clinici din Europa - Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf. Gândindu-mă la toate pe care aș vrea să le scriu, mi-am dat seama că ar ieși un articol kilometric, așa că voi împărți în două. Astăzi, despre aspectele de ordin organizatoric și administrativ. În articolul următor, despre oameni - începând de la profesorul care l-a operat pe soțul meu și încheind cu infirmierele.

Aș începe cu o precizare. După cum știți de când citiți pe aici, sunt foarte pornită contra celor care, fără să știe ce înseamnă propriu-zis viața în Germania cu tot ce implică asta, scuipă disprețuitor la adresa acestei țări și a oamenilor de aici. Că așa au auzit ei: nemții sunt seci, prea multe reguli, rigiditate, țara aia nu e mare scofală etc etc. Ei bine, am sentimentul că de-acum voi fi și mai pornită. Fiindcă după ce-am văzut îndeaproape cum ești tratat într-un spital german, îi invit pe toți românii detractori să-mi arate un spital (de stat 😉) din România unde beneficiezi de același tratament, aceeași curățenie și aceleași condiții. Evident, fără să dai șpagă și fără să ”cunoști pe cineva”, doar prezentând cardul de asigurat în sistemul public de sănătate. Unul singur. După aia, putem sta de vorbă.

Pentru omul meu, n-a fost prima intervenție chirurgicală în Germania; pe celelalte (efectuate în urmă cu 12-14 ani într-o clinică din Nürnberg, tot de către un profesor) cred că le-am cam uitat, deși la vremea lor au fost, și ele, dificil de gestionat din punct de vedere emoțional. Acum însă, am perceput totul mult, mult mai intens și asta nu doar din cauza incidentului pe care-l menționasem la început. Efectiv, mi-a fost frică de intervenția asta și sub semnul acestei frici am trăit în ultimele luni de zile.

Operația a fost efectuată în sistem SDS - Same Day Surgery. Probabil pentru o gestionare mai bună a fluxului de pacienți și a paturilor disponibile, mă gândesc. Ce presupune asta:
- toate analizele preoperatorii se fac înainte cu o zi sau două de intervenție (în funcție de particularitățile cazului; soțul meu a fost operat miercuri și făcuse toate analizele de luni);
- în ziua intervenției te prezinți la clinică la ora indicată, dar nu mergi în rezerva ta, ci ești preluat, când vine momentul, cu tot cu bagaj;
- într-o anticameră, te schimbi în cămașa de spital și toate efectele personale le pui într-un dulăpior metalic pe roți. Pe bagaj se lipește o etichetă cu numele și un cod de bare (în genul celor de la aeroport) și aceeași etichetă ți se pune pe mână, ca brățară. În felul acesta, după operație, vor ști în ce rezervă să aducă bagajul fiecărui pacient.

- după ce predai bagajul intri în salonul preoperator, unde se face anestezia și the show begins.

Ca aparținător, ai posibilitatea să suni pe secție câteva ore mai târziu și primești informații legate de pacientul care te interesează. Așa era și la Nürnberg. Nu există să nu ți se răspundă la telefon, e mereu cineva acolo. Și să ne-nțelegem - eu am sunat inclusiv la ora 05:40, că nu mai rezistam să nu știu cum s-a simțit soțul meu peste noapte. Mi s-a răspuns imediat.

Rezervele sunt cu două paturi, fiecare dintre rezerve fiind echipată cu toaletă și cabină de duș. Dacă asta pare extravagant, noi am mustăcit: la Nürnberg avea fiecare pacient baia personală. Probabil aici nu fusese posibil din punct de vedere arhitectural să se construiască 2 băi per rezervă. Ce-i drept, la Nürnberg dușul era pe hol. Win some, lose some.

Da, aveau inclusiv foehn, iar baia era atât de curată și per ansamblu arăta atât de bine, încât te-ai fi putut crede fără probleme la un hotel - ceva mai auster, dar totuși, hotel.

Însă ceea ce m-a lăsat fără cuvinte a fost chestia asta:

Am făcut poza special mai îndeaproape, ca să se vadă ce scrie pe suport: ”Fenster”, adică acesta este  prosopul pacientului din patul de la fereastră. Nu-i vorbă, omul își luase de-acasă prosop, dar micile detalii care fac diferența, știți voi....
Cum spuneam: ca la hotel. Și ca să nu fie confuzii, asta nu e o rezervă privată, că nu ne permitem așa ceva. E o rezervă absolut obișnuită. Nici nu-mi pot imagina cum or fi alea private 🙄.

Fiecare rezervă este prevăzută cu un dulăpior încastrat în perete, în care se află separeuri cu mănuși de unică folosință, pungi pentru vomitat, șervețele, comprese sterile și alte câteva consumabile din categoria asta. De asemenea, în fiecare baie se află un fir de alarmă, lung până la podea, pe care pacientul îl poate trage în caz că are nevoie de ajutor - și vine imediat un cadru medical.

După externarea fiecărui pacient, patul în care a stat acesta este scos și dus la curățat, schimbat de saltea și așternuturi, poate și sterilizat în vreun fel, nu știu. Se aduce apoi un pat învelit cu folie, în așteptarea următorului pacient:

Mâncarea a fost gustoasă, îndestulătoare, cu posibilitatea de-a alege prânzul din 3 variante disponibile (veneau în fiecare zi în jur de ora 11 să te întrebe ce ai vrea să mănânci). După-amiaza, în jur de ora 16, se serveau prăjituri. Micul dejun și cina nu erau la alegere, dar mâncarea a fost de fiecare dată bună și suficientă.

Mai jos sunt câteva imagini cu masa de prânz. Într-una din zile a avut spaghete bolognese, la care i s-a adus și parmezan. Asta așa, ca exemplu-de.

Eu am făcut câteva comentarii referitoare la chifteaua din mijloc, dar cică a fost bună 🧐.

Și astea sunt imagini cu micul dejun sau cina:

Spre deosebire de prânz, meniul nu este la fel de divers; dar toate alimentele sunt proaspete și se ține mereu cont să se servească fie o salată, fie un fruct.

Tot din categoria ”exemplu-de” - aflându-mă pe culoar într-una din seri și ușa rezervei respective fiind deschisă, am văzut-o pe doamna care servea cina ungând cu unt feliile de pâine pentru o pacientă care o rugase asta. Nu, nici în acest caz nu vorbim de rezervă privată.

Aș mai nota și sistemul - deopotrivă eficient și ingenios - de gestionare a jaluzelelor metalice de exterior de la fiecare fereastră, care erau acționate automat, de la vreun panou de comandă, în funcție de poziția soarelui. Chiar am stat să urmărim de vreo câteva ori, minunându-ne de fiecare dată cât de ”la țanc” erau trase, protejând încăperile de acțiunea directă a soarelui.

Nu prea mai sunt multe de povestit pe parte administrativă și organizatorică. Clinica este imensă, n-am mai văzut niciodată așa ceva, dar fiecare știe foarte bine ce are de făcut și niciun detaliu nu este trecut cu vederea.

În articolul următor voi povesti despre personal, după cum am scris la început. Inutil să precizez, calitatea actului medical este la cel mai înalt nivel și, dacă tot e să ai parte de intervenții și spitalizări, reflectez că e de preferat să te afli într-o astfel de locație. Chiar vorbeam cu omul și concluzionam că, din moment ce niciunul dintre noi nu întinerește, nu-i deloc rău să locuiești în apropierea unui asemenea spital...