Știți cum reușești să te întorci din concediu mai mult sau mai puțin decupat de oboseală? E simplu (nu c-ar fi de dorit să urmeze careva modelul). Ai zborul de întoarcere la o oră foarte matinală, în noaptea în care se trece la ora de vară. Iată, în felul ăsta se doarme și mai puțin decât s-ar fi dormit oricum. Capacul se pune cu talent și pricepere a doua zi, când te duci la serviciu și e grevă la transportul public - din ce-am înțeles, una dintre cele mai mari greve din ultimele decenii - așadar pentru un singur drum schimbi 3 autobuze și un metrou (după ce te-ai trezit la 5:30 ca să le prinzi pe toate antemenționatele și să fii în jur de ora 8 pe plantație). Vă spun, ceva sublim.
No, așa. Am multe să vă povestesc de săptămâna trecută și multe poze să vă arăt, și am s-o fac. De îndată ce voi reuși să țin ambii ochi deschiși.
(Mă rog, am izbutit asta azi timp de 8 ore, dar mai mult ar fi practic imposibil în momentul ăsta).
A fost frumos. Am avut timp să ne plimbăm pe îndelete prin Veneția, am vizitat insulele Murano (inclusiv Muzeul Sticlei) și Burano, am fost la Padova și mi-am luat cei mai frumoși cercei. Vă las cu niște poze drăguțe, avanpremieră pentru poveștile care vor urma.
PS: în concediu am mâncat și
3 comentarii:
Bine te-ai intors.
Abia astept povestile.
Bellissimo!
Jual
@Mmmaria, iată, tocmai a apărut prima poveste :)
@Jual, è vero! :)
Trimiteți un comentariu