Mă gândeam de ceva timp să reiau psihoterapia (pe care am făcut-o timp de 6 ani, experiență despre care am povestit un pic în urmă cu multă vreme, aici), dar mă reținuseră câteva aspecte.
În primul rând, nu mai voiam s-o fac în germană; a funcționat data trecută pe cât se putea de bine, în sensul că am reușit să-mi țin biscuiții grămadă în condițiile în care mă aflam într-o stare foarte, foarte proastă și am scos-o la capăt, adică am rămas funcțională; la momentul respectiv nu avusesem altă opțiune și era imperios necesar să mă apuc, deci a fost bine așa cum a fost. Am realizat însă că, pentru ceea ce am nevoie acum, mi-ar fi mult mai bine în limba maternă.
Așa că am purces la căutat psihoterapeuți români în Hamburg și-am găsit vreo 3, toți cu recenzii execrabile. No bine, mi-am zis, în niciun caz nu mă las pe mâna lor și pentru o vreme m-am oprit din căutări.
Ăsta a fost un aspect. Un altul a fost cel de ordin financiar; asigurările de sănătate îți decontează terapia dacă o faci cu un psiholog acreditat aici, dar la minimum 3 ani după ce ai încheiat ciclul precedent. (Din câte știu există și excepții, dar pentru cazuri mult mai grave). Și, mno... în Germania nu este ieftin și nu-mi venea să plătesc din buzunar banii respectivi.
Așa stând lucrurile, nu știam încotro s-o iau. În ultimul an lucrurile s-au cam agravat; nu eram grozav nici înainte, dar între timp am ajuns (iar) un fel de gelatină cu nevroze și spaime, ba am început (din nou) să somatizez, în sensul că mă resimt și fizic. Mi-am adunat toate rezervele de energie ca să-mi fac treaba la serviciu, dar per total nu eram bine și-mi dădeam seama de asta. Nu știam însă cum să procedez concret și negăsind nici psiholog pe limba română... am tot lungit-o, deși vedeam că nu merg în direcția care trebuie.
Imboldul hotărâtor a venit, în mod cu totul neașteptat, de la o melodie. Ascultam un playlist pe Youtube într-o seară fără să mă uit ce piese urmează și dintr-odată una dintre ele mi-a atras atenția. Despre asta este vorba:
Îmi place demult vocea Stelei Enache, dar piesa asta o auzeam pentru prima dată. Am ascultat-o o dată, apoi încă o dată și încă o dată. A fost un trigger incredibil. M-am pomenit amintindu-mi de toate durerile mele și plângând cum demult n-o mai făcusem.
Când, m-am întrebat, m-am bucurat ultima dată cu adevărat de o dimineață? A trecut atât de multă vreme, încât nu-mi mai aduc aminte.
Îmi doresc și eu dimineți albastre, mi-am zis. Viața trebuie să însemne și să fie mai mult decât e viața mea, în special în ultimul an.
Vreau să respir din nou cu adevărat, fără apăsări sau presiuni și mai ales, fără frică. Vreau să mă bucur de faptul că mă trezesc dimineața. Vreau să trăiesc așa cum merit și cum, probabil, aș fi trăit dacă familia nu mi-ar fi făcut, fără a mă victimiza, sistematic și enorm de mult rău timp de peste două decenii și încă din primii ani de viață.
Era pe final de aprilie când m-am reapucat. Online, cu un psiholog român recomandat de o prietenă pe care el a ajutat-o foarte mult. Vorbim, analizăm, primesc teme la fiecare ședință. Mi-a recomandat cărți pe care le-am citit și am discutat împreună anumite lucruri pe care voiam să le aprofundez.
Este prematur să trag vreo concluzie. Lucrez cu psihologul și cu mine și am voință. Sper că-mi voi regăsi bucuria de-a trăi și diminețile albastre.
Postări
7 comentarii:
Cred că ți-ar face bine mai multe astfel de momente, in care sa îți aduci aminte că trec atâtea lucruri frumoase pe lângă tine.
Trecutul nu mai poate fi schimbat, a fost, s-a dus, trebuie să înveți să îl lași acolo unde ii e locul și să nu mai răscolești treburi care în momentul ăsta nu mai există și nu te mai pot răni.
Și ca sa fac o comparație stupidă, dar știi că eu sunt pe modul ăla simplu, din topor, e că și când acum x ani ai mâncat sa zicem, o ciocolată care conținea un ingredient de la care ai făcut o intoxicație care te-a făcut să îți fie rău două săptămâni.
Între timp acel ingredient a fost interzis. Distrus. Nu mai există!
Cu toate astea, de atunci, tu nu mai mănânci nici o ciocolată, deși efectiv acel ingredient NU MAI EXISTĂ!
Are rost sa pierzi atâtea momente de bucurie din viață pentru ceva ce pur și simplu nu mai e acolo ? Singurul loc în care mai există e strict in mintea ta.
Așa că dă-i o palmă și spune-i că gata! tu vrei să mănânci ciocolată și nu o mai asculți. Pericolul nu mai există, nu mai ai nevoie sa îți aducă mereu aminte de el. Nu mai trebuie sa fii in gardă. Nu mai e acolo! Move on.
Mintea ta nu ești tu, știu că sună stupid, ci doar o unealta care
deși de cele mai multe ori duce la lucruri extraordinare, uneori se comporta mai primitiv decât ar trebui și atunci...cum spuneam, trebuie pusă la locul ei de către suflet. De către adevărată TU, care vrea, trebuie și merită să trăiască din plin viața !
Nu lăsa niste simple fuioare de fum, niște gânduri, IMATERIALE, simple NĂLUCI (!), sa îți fie obstacole.
Tu acum reacționezi la gânduri așa cum un cățel nu trece de o linie imaginara pentru că așa a fost învățat. Deși nu are efectiv nimic în fata lui care sa îl oprească, nu face acel pas pur și simplu fiindcă așa a fost învățat și pentru că are o voință și o satisfacție sa își asculte stăpânul. Tu nu doar că nu ești fericită cu ceea ce îți dictează mintea ta, dar, culmea, în toată ecuația tu ești de fapt stăpâna...deci....?
Schimbă-ți rutina, lasă internetul și negativitatea de acolo, nu îți face bine, știi că am mai zis-o, prostia oricum nu o să o poți opri, fii mai mult în real.
Nu în gânduri, nu în online. In real! Mai știi ce bine era când nu eram la curent cu prostia din lume ?
Ești om mare băi! Știi ce înseamnă asta ??? Că ai voie sa faci orice vrei tu ! Ai chef să mănânci 10 prăjituri? Dă-i! Vrei sa te tăvălești prin iarbă ?? Ai chef să umbli in pielea goală prin casă ? Fă-o! Vrei sa îți cumperi ceva ? Fă-o fara sa te mai gândești la nimic. Nu o sa ramai falită fără 50, 100 de euro! Adoptă o cioară și ieși cu ea pe umăr la plimbare. Fii ca fking Melania ! Cumpără un Keops și invată-l teoreme, sună la muncă și zi-le că te simți rău. Chiulește, chicotește că i-ai fraierit și ieși pe balcon și citește ceva mișto.
Nimeni nu îți poate interzice absolut nimic ! De ce să o faci tocmai tu ? Lasă normele, lasă "e penibil/nu e bine", lasă ANALIZATUL DEOPARTE! WHO ACTUALLY GIVES A SHIT că ai o cioară pe umăr ?
Pur și simplu dă-ți voie sa te bucuri ! ACUM ești liberă ! ACUM ești iubită! ACUM ai ce ți-ai dorit, nu mai privi către alte timpuri pe când numai îți doreai și sufereai. E doar trecut.
Dimineața albastră e ACUM, aici, în jurul tău, nu în viitor, nu în trecut! Dimineața albastră e mereu acolo, chiar și când e înnorat! Dimineața albastră e fix sufletul primit de la cineva din ceruri ...Trebuie doar să arunci frasului la gunoi jaluzelele alea prăfuite care te țin în întuneric !
Vai cât a cârnatul am scris...
Carnat și tot am uitat ceva. Acum este bine. Bucură-te cu adevărat de el, căci ai o viață întreagă înainte, merita să pui în fundal ce e ACUM pentru ceva ce a fost ??? Pai ce rost a mai avut prezentul din acel trecut? Ce rost a mai fost in îngrijorarea și teama de atunci, dacă binele de acum nu e trăit cu adevărat, ci stă in închisoarea celorlalte două, care, în acele momente și-au avut cu totul dreptul la fi ? Acum nu mai au. Și-au făcut rolul, ACUM trebuie sărbătorit doar binele și mulțumirea că speranța nu a fost în zadar.
@ Ioana: "Mai știi ce bine era când nu eram la curent cu prostia din lume ?"
Doamne, asta e memorabila. Cat de simplu si adevarat...
@ Greta: hai ca poti! eu sunt de parere ca nimic nu este intamplator in viata, dar evenimentul acela din trecut, pe care tu acum il consideri sursa PTSD, poate a avut loc ca dupa ce a trecut sa te faca sa te bucuri de orice dimineata.
Imi doresc tare mult sa iti scriu chestii care sa te ajute, desi nu cred ca o sa imi iasa. Dar ai incredere, va fi bine.
Nu atat de repede pe cat ti-ai dori si mi-as dori si eu, dar va fi bine.
Ti-e prea sete de bucurie ca sa nu o gasesti.
Imi place mult ce a scris Ioana mai sus, n-as putea sa scriu mai bine.
E intotdeauna greu sa participi pe blog, mai ales atunci cind nu vrei sa faci mai mult rau decit bine. Un lucru as vrea sa adaug, daca imi permiti: daca ai ajuns "undeva" (oriunde ar fi acel undeva) nu e niciodata din intimplare. Cu alte cuvinte, daca n-ai fi avut trecutul pe care l-ai avut, astazi ai trai, poate, un alt prezent. Ti l-ai dori? Cred ca nu, cel putin nu pare din ceea ce scrii pe blog. Esti fericita cu sotul tau, cu muzica, cu Hambourg-ul, cu vacantele pe care le petreci, cu serviciul si colegii pe care le ai. Datorita trecutului ai toate astea in prezent. Incearca sa tragi din trecut seva pentru proiectele urmatoare, spune-ti "am reusit sa trec peste traumele din copilarie, voi reusi sa realizez si ...X".
Bref, e mai usor de spus decit de facut, dar na, nu pot sa trec peste postul tau fara sa reactionez.
Bises, take care
Jual
Incearca sa spargi rutina casa-serviciu si apoi serviciu- casa. Cu inscriere la un curs de dans o data pe saptamana. Tu si sotul tau impreuna. Cursul de ballroom de obicei este foarte diversificat: Cha-cha, swing, rumba, tango, vals,samba, foxtrot etc. Acolo toata lumea invata, nu te simti rusinat daca gresesti si e grozav
Va concentrati pe exersat impreuna pe muzica si cu instructor si alaturi de alti incepatori si se spala toate anxietatile. A doua zi la serviciu picioarele vor exerseze singure pe sub birou ceea ce au invatat la curs.
Irina
@Ioana, metafora asta cu ciocolata e bună. O să mă-ntorc la ea.
Acuma, nu vreau să sune a lamentare de pension, dar exact cu asta am de furcă de fapt: cu piedicile pe care mi le pun singură și fricile pe care mi le induc (tot singură). Plus scenariile paranoice. Asta, și faptul că îmi lipsește un fel de obiectiv primordial, un fel de... plan de viață, dacă-i pot spune așa. Însă lucrez la toate astea. Inclusiv la un echilibru dintre online și offline, precum și la sentimentul că am o viață întreagă înainte (poate că sună stupid, dar la imediat 43 parcă nu mi se mai pare așa. Cel mult juma' de viață, așa am senzația).
@Mmmaria, exact așa: mi-e prea sete de bucurie. Vreau să simt cum e aia să simți că-ți iese inima din piept de fericire. Poate ajung și ziua aia.
@Jual, n-ai putea niciodată să faci rău prin ceea ce-mi scrii :) Ne ”cunoaștem”, fie și doar prin scris de mult timp :) și de multe ori te-am simțit aproape.
Ai dreptate. Nu mi-aș dori un alt prezent. Poate doar să locuim în Viena :D dacă ar fi fost posibil, dar altminteri n-aș schimba nimic. Și sunt foarte, foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit.
@Irina, ce să vezi! Chiar am făcut ceva în exact sensul de care spui, de vreo 2 săptămâni - și nu e deloc rău. Mai exact, ne-am apucat amândoi de sport - o să detaliez pe blog. Într-adevăr, e foarte bun pentru spargerea monotoniei, și sper că nu doar pentru asta (zisei eu, uitându-mă cu un ochi critic în oglindă).
Trimiteți un comentariu