Barcelona (1): primele imagini și câteva impresii din Parcul Güell

M-am tot gândit zilele astea cum să structurez poveștile de la Barcelona. Am sentimentul că orice poză aș pune ar fi redundantă, pentru că de-a lungul timpului s-au postat atât de multe fotografii și s-au spus atât de multe povești despre ea, încât nu văd ce-aș mai putea adăuga. Sigur, mereu sunt posibile perspective noi, dar chiar și așa...

La aproape o săptămână de când am revenit, continuu să am sentimente amestecate. Nu mă pot hotărî dacă mi-a plăcut; cert este că nu mi-a displăcut, dar, cu excepția catedralei Sagrada Familia, nu m-a impresionat prea mult. N-aș putea explica de ce, cred că pur și simplu ”vibe-ul” spaniol nu mi se potrivește.

În prima zi - după un mic dejun prost, cu omletă cam sleită și brânză nițel stătută (nu recomandăm micul dejun la hotelul Barceló Sants) - am mers pe jos mai bine de 22 de kilometri. Deh, eram luați de val și de entuziasmul de-a cunoaște un oraș nou... Aveam să plătim pentru asta a doua zi, când am fost destul de obosiți, iar coloana mea făcea tărăboi în regiunea lombară.
Ne-am plimbat pe bulevardul La Rambla, am mâncat în piața La Boqueria (mediocru; din fericire am remediat în zilele următoare, dar despre mâncare, ca de obicei, în articolul dedicat) și ne-am făcut un plan. Care plan includea, bineînțeles, și autobuzul turistic.

Hop on / hop off continuă să fie cea mai bună opțiune pentru un city break. După ce am ieșit de la Sagrada Familia (despre care voi povesti pe îndelete în articolul următor), ne-am urcat și-am pornit la drum.

Am avut noroc de vreme excelentă pe întreaga durată a sejurului. În Parcul Güell ne-a fost chiar destul de cald, prilej să cârcotim cu abnegație referitor la o sumă de detalii organizatorice.

Între noi fie vorba pentru mine ăsta a cam fost un pom lăudat, dar nu prea mi-am umplut sacul, ca să zic așa. Pentru început, ne-a sâcâit faptul că aveai niște trasee fixe, de la care nu te puteai abate fiindcă obiectivul lor era, zice-se, să nu se creeze înghesuială. Așa că de multe ori mergeam practic pe sens unic și câteodată eram în situația stupidă în care, vrând spre exemplu să parcurgem distanța de, să zicem, 20 de metri din punctul A în punctul B, trebuia să ocolim și să mergem vreun kilometru, pentru că ăia 20 de metri ar fi presupus să ne deplasăm ”pe sens interzis” - și erau paznici care nu te lăsau să faci asta.

De asemenea, mi se pare un raționament profund greșit ca într-un parc având o suprafață de 12 hectare, unde la fiecare oră intră în medie peste 1.000 de vizitatori, să ai doar un singur loc de unde se poate cumpăra de băut (la intrare, unde erau cozi intimidante) și o singură toaletă (la care erau 30-40 de femei la rând). Pot înțelege că nu vrei să ”pângărești” creația lui Gaudi cu cișmele, dar atunci permite-le vânzătorilor ambulanți să comercializeze din loc în loc băuturi răcoritoare. În fine...

Ne-am lăsat timp să ne plimbăm pe îndelete și să admirăm elementele arhitectonice deosebite.

De frumos e deosebit, nu pot să susțin contrariul. Dar nu știu... ce-am văzut n-a ajuns la mine. Poate am îmbătrânit și nu mai sunt atât de ușor de impresionat ca-n tinerețe. Jupânul e de aceeași părere, ceea ce nu înseamnă însă că nu am recomanda oricui să viziteze Parcul Güell. Este o experiență cu siguranță inedită, dar nu uitați să vă luați suficientă apă și să vă înarmați cu răbdare dacă vreți să mergeți la toaletă 🙄.

Recitesc ce am scris și constat că sunt destul de blazată. Ar trebui să se schimbe asta în articolul următor, fiindcă Sagrada Familia ni s-a părut, cu adevărat, impresionantă 🙂.