Cât de neom poate fi cineva?

Pentru astăzi plănuisem o recenzie a filmului ”Nuremberg”, dar ieri am citit o știre care mi-a dat la temelie și mă întorc la asta cu gândul, iar și iar. 

Sibiu, 8 ianuarie 2026.  
Unui bărbat în vârstă de 43 de ani i s-a făcut rău în autobuz. Pasagerii (vreo 50, după cum rezultă din declarațiile ulterioare ale șoferului) nu au reacționat și nu l-au avertizat pe șofer - care, având în vedere locul pe care stătea pasagerul respectiv, nu l-a putut vedea în oglinda retrovizoare până când autobuzul a ajuns la capăt de linie. 

Ambulanța a venit, iar paramedicii au început resuscitarea. Dar pentru omul respectiv a fost prea târziu. 
”I-am întrebat pe cei de la final de ce nu mi-au spus și au răspuns că nu aveau cu ce să se deplaseze în continuare. Nu au vrut să oprească autobuzul. (...) Dacă eram anunțat, aș fi oprit imediat autobuzul și, dacă nu avea semne vitale, la indicațiile personalului de la 112 aș fi putut începe manevrele de resuscitare” (sursa). 

Mai zic o dată. Câteva zeci de jivine (fie-mi iertat, dar nu le pot spune ”oameni”) au lăsat un om SĂ MOARĂ pentru că nu voiau să rămână fără autobuz. 

E posibil ca pentru acel om să fi fost oricum prea târziu. Nu se va ști niciodată. Fiindcă niște zeci de creaturi asemănătoare cu o ființă omenească au decis că drumul lor cu autobuzul era mai important decât viața lui. 
Poate că omul acela era fiul, sau fratele, sau soțul, sau tatăl cuiva. Cum vor trăi cei rămași în urmă cu gândul că, poate, ar fi putut să fie salvat dacă 50 de făpturi n-ar fi decis că e mai important să nu se întrerupă călătoria?

Mă repet, fie-mi iertat - dar eu nu mai văd nicio speranță pentru o țară în care așa ceva se întâmplă. Mulți spun: ”da, dar nu toți sunt așa/ da, dar mulți fac bine”. Este adevărat. Problema e că 1.000 de oameni care fac bine nu compensează 50 de jivine care au lăsat un om SĂ MOARĂ numai ca să nu se dea ei jos din autobuz.
Dacă s-a putut ajunge la așa ceva, eu una nu mai văd cale de întoarcere.

Cineva încerca să explice asta prin ceea ce se numește ”Bystander Effect” (efectul martorului - un fenomen psihologic prin care, cu cât sunt mai mulți oameni martori la o situație de urgență, cu atât șansele ca cineva să intervină scad. Explicația este că fiecare se gândește că va interveni altcineva și, dacă nimeni nu o face, fiecare se va gândi ”probabil nu e atât de grav”). 
Literatura de specialitate notează antecendentul lui Kitty Genovese - o femeie care a fost atacată în New York în 1964 și înjunghiată și pe care nimeni nu a intervenit să o ajute, în ciuda țipetelor ei. Tragedia lui Kitty a fost cea care a dus la studiul și teoretizarea acestei reacții (sau mai bine-zis, non-reacții) a celor din jur. 

Dar în cazul de la Sibiu nu cred că a fost vorba despre așa ceva, ci despre un egoism pur, împins până dincolo de granițele cinismului. 
Despre dezumanizare. 

Nu am o explicație pentru asta. Poate lipsa de educație, poate individualismul, poate lipsa spiritului civic. Poate niciuna dintre astea sau poate că toate la un loc. 

M-aș întreba cum or dormi noaptea ăia 50 de inși, dar știu deja: foarte bine. Au ajuns la destinație. Faptul că au lăsat un om să moară pentru asta reprezintă un aspect absolut lipsit de importanță pentru ei.