duminică, 21 iunie 2026

46. I did it my way 🎉

Încă un pas spre Level 50, cum foarte mișto mi-a zis o prietenă. De reținut expresia asta, posibil să mă salveze de la un potențial midlife crisis la un moment dat 😀. 
La drept vorbind, aș fi crezut că o să mă confrunt astăzi cu treaba asta (dat fiind că sunt în a-doua-jumătate-către), dar constat că nu se întâmplă. Ba cumva chiar dimpotrivă, iar asta i-o datorez, în mod oarecum surprinzător, lui... Frank Sinatra. 

Ascultam zilele trecute una dintre melodiile mele preferate, ”My Way”. Și chiar dacă (e de sperat că 😁) nu e încă momentul să ”face the final curtain”, realizez că mă regăsesc mult în mesajul piesei. 

”I've lived a life that's full
I traveled each and every highway
And more, much more
I did it, I did it my way”.

Din toate punctele de vedere, mă aflu într-un loc bun. Mă simt binecuvântată, foarte norocoasă și foarte recunoscătoare. 

N-am urmat ”planurile familiei” care se făcuseră pentru mine, ba pe la 20-și-ceva de ani am scandalizat juma' de clan când mi-am luat propriile hotărâri de viață. Niște decenii mai târziu, aceste hotărâri se dovedesc în continuare corecte și-mi mulțumesc mereu mie însămi că am avut curajul să le iau. 
Mi s-au ”prezis” eșecuri pe toată linia, nu ești capabilă, nu poți și n-ai să fii în stare să. 
N-am dat greș. Sunt capabilă, pot și sunt în stare să.
Și de câte ori mi-e greu, mi-aduc aminte câte eșecuri mi s-au prezis și câți de ”nu ești în stare să” mi-am auzit. 
Și cum le-am contrazis pe toate astea. 
I did Ok, and I did it my way.

Ieri mi-am ascultat omul interpretând sonata ”Waldstein” de Beethoven, în cadrul unui recital. Simțeam că-mi iese inima din piept de drag, mândrie și recunoștință pentru tot ceea ce ni s-a dăruit. 

Astăzi mergem s-o ascultăm, pentru prima dată live, pe Martha Argerich, probabil cea mai mare pianistă contemporană.
Dar mai întâi ne oprim pentru masă la un restaurant grecesc unde-am mai fost de câteva ori și s-a dovedit la fel de bun de fiecare dată. 

Îmi doresc din tot sufletul un nou an bun și îngăduitor cu visele mele, în care să fim sănătoși, eu și toți cei dragi mie. Să mă regăsesc și să fiu mai bună cu mine, că merit. Cheers to me! 🥂

20 de comentarii:

Mada spunea...

La mulți ani! În Franța e sărbătoarea muzicii, poate poate o coincidență, poate nu :)

Greta spunea...

Îți mulțumesc din suflet, Mada! 🤗 Și aleg să cred că nu este o coincidență ❤️

SAM spunea...

Cheers to you! Geburtstagruse! scuze de spelling, da nu mai pun si tastaura in germana.

Anonim spunea...

La multi ani sanatosi si plini de bucurii!
Cris

Anonim spunea...

La multi ani frumosi si sanatosi Greta!

Anonim spunea...

La multi ani Greta! Bucurii și împliniri din plin!
Alida

Anonim spunea...

La multi ani cu sanatate si implinirea tuturor dorintelor. Ani multi cu bucurii, calatorii si bani iti doresc.Elena

Anonim spunea...

La Multi Ani si sa ti se implineasca toate dorintele!

Jual

Anonim spunea...

La mulți ani buni!
Să fii sănătoasă și fericită alături de omul tău!
Și să bem o cafea cu pepene murat! :)
Petronela

Anonim spunea...

La Multi Ani cu drag din Stuttgart! Livia

Anonim spunea...

La multi ani, Greta! Sanatate si ganduri bune! Spor, belsug si liniste in suflet!

*Stii ce mi-am adus aminte?! Povesteai ca aveai un iepure prin parcul de-acasa. Sunt inca la birou si admir o pisica de la scara vecina, pisica ce se plimba si pe-afara de una singura. Si cand isi termina plimbarea, se indreapta frumos catre intrare si incepe sa miorlaie. Aia-i soneria ei :) Si se gaseste mereu cineva sa-i deschida. E masiva si super-blanoasa, iar de la spate, cand sta intr-o pozitie anume, zici ca-i un iepuroi. Na acuma, ce sa mai si zici!
Cu drag,
Madlenec

Greta spunea...

Vielen lieben Dank, SAM! ❤️ Și chiar nu e nevoie de scuze 🥰

Greta spunea...

Îți mulțumesc, draga mea Cris! 🤗

Greta spunea...

Mulțumesc mult! 😊

Greta spunea...

Îți mulțumesc din suflet, Alida! 🥰

Greta spunea...

Mulțumesc tare mult, Elena! 😍

Greta spunea...

Mulțumesc frumos, Jual! ❤️

Greta spunea...

Mulțumesc, draga mea Petro! 🤗 Vine ea și cafeaua aia, la un moment dat. Și pepenele murat 😀

Greta spunea...

Mulțumesc mult, Livia! 🤗

Greta spunea...

Mulțumesc din suflet, Madlenec! 🤗
Îmi place de pisica de la voi, a găsit o metodă pentru a obține ce vrea 😀.

Într-adevăr, aveam un iepure care apărea frecvent, căruia îi spuneam Purașul. De cinci ani n-a mai apărut însă... Apoi m-am împrietenit cu o pisică, dar după o vreme n-am mai văzut-o nici pe ea. Acum am vreo 5 amici cu patru lăbuțe - toți căței, pe care-i salut de obicei dimineața când eu sunt în drum spre metrou, iar ei fac prima plimbare a zilei 😀