joi, 2 iulie 2026

Iar am fost la Paris, iar a fost frumos

”Nu rămân eu la ăștia, frate. Naiba o să fie-n stare să priceapă vreodată ceva din managementul vagoanelor de marfă. Ce-mi trebuie mie să-mi bat cuie-n cap? Îmi caut altceva, am destul timp la dispoziție până expiră perioada de probă ca să găsesc ceva ca lumea și pa”. 

Mâine se împlinesc 7 ani de când am zis că nu rămân. 
Ieri m-am întors de la Paris, unde a fost ca de obicei: epuizant și foarte, foarte mișto. 
Mă mai duc.
Am rămas.


Fotografia cu Turnul Eiffel e făcută pe terasa restaurantului unde am ieșit la cină în cadru extins. Cină la care am mâncat niște chestii „pour les connaisseurs”, cum ar fi de exemplu un sos decorat cu flori comestibile, pe care le contemplam cu un aer rococo și simțindu-ne din cale-afară de nerafinați și de peizani. 
Pe care le-am băut, vorba maestrului Mălăele.
Am participat și la un concurs de cultură generală, echipa în care-am nimerit ieșind pe locul al treilea. Onorabil, trebuie să spun, pentru că întrebările nu au fost deloc simple. 

(Off topic, cum ar veni: de pe terasă puteam vedea pe fereastră într-un apartament din clădirea aflată chiar în față. Erau diverse persoane tinere care se fâțâiau de colo-colo. Îmbrăcate în niște destul de aspectuoase costume ale lui Adam și ale Evei și fără absolut nicio inhibiție. V-aș putea spune ce comentarii s-au stârnit pe chestia asta, dar nu se face pentru-ca-să 🤫).

În seara următoare ne-am dus la un restaurant marocan. Cumva mult mai pe sufletul (și gustul) nostru, deși nici pe departe la fel de rafinat. 
Da' știți ce bun a fost puiul ăsta peizan, cu măsline și lămâie? 🫠


All in all, a fost foarte obositor și am un vraf de chestii de recuperat (că timp de 3 zile am tot defilat din meeting în prezentare și da capo), dar mă uit la poze, îmi aduc aminte de colegul care ne-a adus ieri dimineață croissante cu căpșuni, de colegul care-mi spune ”Mademoiselle” (și vorbește germană cu cel mai încântător accent franțuzesc 😍), de colegul care-a avut grijă să am cafea pe birou când m-am întors dintr-un meeting și de alte chestii drăguțe, și uit și de oboseală și de volumul de muncă și rămâne doar starea de bine. 

Așa încât, cu toate că de câteva luni traversez o perioadă extrem de încărcată și cred că între timp inclusiv burnout-ul se uită cruciș, sunt extrem de recunoscătoare că am ales să rămân. 

4 comentarii:

SAM spunea...

Acuma na, e si pacat la cat ai muncit! Cu burnout cu tot, daca te-ai muta ai lua-o de la capat cu invatatul, si de la o varsta mai greu 🤦‍♀️
Chiar voiam sa te intreb, au zis la TV de blocaje in Germania pe calea ferata, ma gandeam saraca Greta, ce trage ea acuma!

Greta spunea...

Exact așa îmi spun și eu, SAM.
Referitor la blocaje, într-adevăr au fost pe tot teritoriul țării, dar de data asta am avut noroc: în Hamburg au fost afectate doar trenurile pe distanțe lungi și foarte lungi (regionalele și ICE-urile), nu și transportul local, respectiv metrourile. Am stat cu emoții în seara când s-a întâmplat, că nu știam ce va fi a doua zi, dar a fost totul ok.
Mulțumesc pentru gândul bun! 🤗 Adevărul e că transportul public a devenit destul de problematic, nici vorbă să te mai poți baza pe el fără marje de siguranță serioase.

Anonim spunea...

Ai nimerit in perioada caniculei? Fereasca Sfântul, cred ca era iadul in Paris.

Puiul ala era "tajine"? Un mod interesant de a-l prepara. Am mâncat si eu o data la restaurant; acasa, daca n-ai recipientul, e imposibil.

Jual

Greta spunea...

Nu, am avut mare noroc! Fix în săptămâna aia scăzuseră binișor temperaturile, erau 27-28 de grade, absolut decent.
Da, tajine era 🙂 Gustos, e ceva ce cu siguranță îmi doresc să mai încerc cândva.