După cum precizasem în recenzia despre cartea prințului Harry, îmi mai rămăseseră câteva idei despre care aș vrea să scriu; și cum postarea cu pricina devenise oricum una kilometrică, mi-am zis că mai bine le păstrez pentru un text separat.
Am citit multe opinii despre autobiografia ”Spare” - care a fost tradusă la noi ca ”Rezervă”, un titlu cumva ciudat, dar din fericire părerea mea este irelevantă. E greu de stabilit ponderea dintre ”vai, săracul, cât a suferit, bine le face, să vadă și ei cum e” (wtf) și puncte de vedere asemănătoare cu al meu; dar tind să cred că prevalează compătimirea și tendința de a da vina pe oricine altcineva pentru comportamentul și deciziile unui adult în vârstă de aproape 40 de ani.
M-am gândit să le selectez câteva dintre opiniile care, în ceea ce mă privește, nu fac decât să evidențieze o dată în plus tendința spre victimizare a multora dintre compatrioții noștri.
🫤 ”Săracul, a fost traumatizat în copilărie, un băiețel neiubit și neînțeles”
Asta apare cel mai frecvent și tocmai de aceea am ales să încep cu ea. Nu sunt și nu voi fi niciodată de acord cu justificarea unor decizii mizerabile de la maturitate prin invocarea copilăriei nefericite. De acord, copil fiind n-ai putut face mare lucru, decât să supraviețuiești și să te descurci cum poți mai bine. Dar ca adult, este de datoria ta să lucrezi cu tine însuți, să cauți ajutor de specialitate dacă ajungi la concluzia că singur nu ieși la liman și să faci tot ceea ce-ți stă în putere pentru a-ți rezolva problemele și a nu căra cu tine frustrările. Și cred că I know a thing or two despre asta. N-oi fi eu os regal, dar am avut o copilărie în mare parte tristă, urâtă, cenușie, traumatizantă, marcată de ”așteptări” ale familiei (grrr, cât urăsc cuvântul ăsta, mai ales în aceeași propoziție cu ”copil”) pe care, nu tocmai surprinzător, niciodată n-am reușit să le împlinesc și pe parcursul căreia nu am simțit ce înseamnă iubirea necondiționată, aia pe care se presupune că o primești din partea familiei. Prima oară când m-am gândit la sinucidere aveam 13 ani. Aceasta însă nu ar fi o scuză pentru ceea ce fac adult fiind și mi se pare lamentabil să te scuzi pentru mizeriile făcute la maturitate referindu-te la copilăria dificilă. Ba să mai și pretinzi înțelegere și compătimire pentru asta. Și foarte mulți bani, dar voi reveni imediat asupra acestui aspect.
Am găsit undeva un citat care-mi place mult: ”Trauma was not your fault. But healing is your responsibility”. Cred că rezumă foarte bine ceea ce am spus mai sus.
😏 ”Foarte bine că vorbește, să scoată mizeria de sub covor, de ce să tacă și să înghită”
Ah, și asta-mi place foarte mult. Să ne înțelegem. Aș fi perfect de acord cu scuturatul covorului și scosul mizeriei, dacă ar fi făcut asta gratuit și doar din dorința lacrimogen exprimată de Meghan în documentar de “tell ourselves our story”. Însă ei au negociat scuturatul mai sus-menționatului covor pe sute de milioane de dolari. Ceea ce, după părerea mea, schimbă total datele problemei.
”De ce să tacă, de ce să nu vorbească, numai românii au pretenția că rufele se spală în familie”. Păi să vorbească, dar nu pe contracte de nouă cifre. Când au plecat acum trei ani, au declarat că vor fi independenți financiar.
Așa? Acesta e modul lor de a-și câștiga independența financiară? A-ți baza existența pe o familie de care ai ales să te separi, declarând în mod repetat ce cumplită era viața în acea familie, este lipsit de cea mai elementară etică.
🤑 ”Bravo lor că fac bani pe spinarea familiei regale, măcar cu-atât să se aleagă după toată suferința”
Sublim, formidabil, ceva nemaipomenit. La drept vorbind, nici nu știu cum să comentez chestia asta. Mă-ntreb dacă respectivii care au emis nestemata au la rândul lor copii, pe care-i educă astfel. Ceea ce par să omită oamenii ăștia e faptul că nu vorbim doar de familia regală, la modul general; dincolo de orice regalitate este familia lui Harry, în primul rând. Și mă scuzați, care naibii suferință? Aia că li s-au făcut nenumărate concesii, de care William și Kate nu au beneficiat, în treacăt fie zis? Sau poate faptul că lui Harry i s-au trecut cu vederea nenumărate derapaje din adolescență și prima tinerețe? Trecând prin filtrul personal, mă gândesc la mine... dacă aș fi persoană publică, aș scrie despre părinții mei și despre cele ce s-au întâmplat, cerând pentru asta milioane de euro? Hotărât lucru, nu. N-ar compensa ce n-am avut. Nici nu mi-ar aduce înapoi ce am pierdut. Și nici n-ar șterge durerea, care continuă să existe undeva în mine. Doar i-ar umili pe ei, în ochii foarte multor oameni. Nu, hotărât lucru n-aș face asta. În ciuda a tot ceea ce-a fost și n-ar fi trebuit să fie, ei rămân părinții mei. Așa cum și Charles rămâne tatăl lui Harry, deși nu l-a luat în brațe când i-a comunicat vestea morții Dianei, și William rămâne fratele lui. Drept pentru care a spune că-i iubește în aceeași carte în care-i vinde mi se pare fățărnicie de cel mai înalt nivel.
🤨 ”Bine că aruncați cu pietre în Harry, dar nu ziceți nimic de prințul Andrew!”
Nu. Mai. Pot. Cu. ”Aruncați cu pietre”. Mi se pare o expresie devenită clișeu, ultra-folosită mai ales în contexte unde n-ar avea ce căuta. Puține chestii mă enervează mai mult la nația română decât miorlăiala victimizantă și acel ”doamnaaa, dar și Ionel a fost obraznic, nu numai Gigel!”.
Da, prințul Andrew a fost vinovat, că de n-ar fi fost nu-l despuia Regina de titlu, de toate gradele militare și de orice rol oficial. N-a negat nimeni chestia asta, numai că spre deosebire de nepotul său, Andrew a ieșit aproape complet din atenția publică. Își vede de câlții lui, nu mai auzi de el, nu dă interviuri, la înmormântarea lui Philip și a Reginei a fost low profile și nu s-a evidențiat prin nimic (nota bene pentru Harry și nevastă-sa: asta înseamnă discreție, nu ce faceți voi în timp ce urlați că vreți să fiți lăsați în pace, închid paranteza). Așa că e normal ca lumea să nu zică nimic de Andrew, pentru că nu se mai gândește aproape nimeni la el, d'ohhhh.
😒 ”Harry a fost o victimă, abuz emoțional, e arătat cu degetul pentru că vorbește!”
Consider că e sub orice critică să compari situația acestui prinț cu aceea a femeilor aflate în căsnicii chinuitoare, cu parteneri abuzivi și care nu se pot elibera de calvar. Pentru că nu-și permit din punct de vedere economic, pentru că au fost educate ”să rabde”, poate și pentru că se luptă cu sindromul Stockholm. Sunt multe considerente cu adevărat tragice, și-n umila mea părere niciunul dintre acestea nu se poate compara cu situația lui Harry, al cărei dramatism eu una nici acum nu reușesc să-l văd. Ce face el nu este ”rezolvarea traumelor”, ci întinderea mizeriei pe pereți. Mă amuză că el nici acum nu înțelege ce a făcut, de ce nu se repară lucrurile, de ce nu-i mai vorbește aproape nimeni din familie.
”Românii sunt lipsiți de empatie!”, se mai zburătăcea careva. Mno. Dacă a avea pretenția ca 2 adulți să-și câștige traiul muncind și nu bârfindu-și neamurile este lipsă de empatie, mă declar cea mai lipsită de empatie persoană din Univers. Dixit.
Închei citând pe cineva care a spus așa: ”cu un scriitor bun, povestea oricăruia dintre noi poate fi un bestseller”. Mi se pare că rezumă foarte bine toată vânzoleala asta despre cartea prințului.
Postări
