Conflicte interioare cu boabe de ienupăr murat

După cum vă spuneam acum câteva zile, am laringită (una de manual, adică mă încadrez la marele fix în tabloul clinic). Astăzi mă simt mai bine decât joi sau vineri - încaltea vineri seara am avut niște accese de tuse de mi se părea că-mi dau plămânii afară - și vocea dă semnale încurajatoare. Vorba lui Poirot când era și el atins de răceală, ”în fond, poate că este posibil să supraviețuiesc de data aceasta” 🤔.

Problema e că nu prea sunt medicamente ”țintite” pentru chestia asta. Din fericire, omul a găsit la farmacie niște bomboane absolut geniale care conțin ingredient activ și au făcut deja minuni pentru vocea mea, care vineri suna de ziceai că am înghițit glaspapir. Și Mucosolvan pentru tuse. Mai mult decât atât însă nu prea se găsește, deci m-am profilat pe ceaiuri călduțe cu miere și suc de portocale și sper să-mi revin pe deplin în următoarele zile.

Chestia asta m-a făcut să mă gândesc la ceva. Cum s-or fi descurcând ăia care zbiară împotriva medicinei alopate (alde Olivia Steer și altele ca ea) când sunt bolnavi pe bune? Asta-n ipoteza că fac exact ceea ce predică, adică nu iau niciun medicament și se tratează pentru absolut orice afecțiune cu decoct de ciuboțica cucului pleșuv, lapte de ornitoric destoinic și ouă de vrednică prepeliță coapte pe pat de ienupăr. Deci eu vineri cred că aș fi luat și tablete de Trinitrotoluen, dacă mi s-ar fi spus că mă scapă de tuse. Ok, exagerez un pic, dar înțelegeți ideea.
Chiar or fi stând așa, cu tot felul de simptome în cel mai bun caz sâcâitoare like shit? Toate decocturile și tincturile nu fac cât substanța activă, și nici măcar nu am în vedere afecțiunile cu adevărat serioase. Și ok, ei poate sunt duși cu sorcova și preferă să sufere săptămâni în șir, dar la fel or proceda și când e vorba de copiii lor?

Tot la categoria asta se încadrează și cei care-i dau cu ”toate bolile reprezintă faza de vindecare a unui conflict interior”, chipurile tot ce ai de făcut e să afli sursa conflictului și boom-bang, te scoli gata vindecat, conflictul rezolvat, prepelițele și ornitorincii joacă hora bucuriei pe trilurile cucului voios. Din curiozitate (zi-i mai bine masochism), am dat un google după ”laringită conflict interior”. Brr, simt că mi s-a aplatizat creierul numai cât am scris chestia asta (ceea ce n-ar fi exclus. S-ar numi că e un conflict de ordin intelectual).

Dintr-un survol am găsit vreo 5 surse, ferească Zamolxis și Gebeleizis.
🤨- conflict de sperietură - tusea apare în faza de vindecare. Dar de ce tușesc dacă n-am identificat niciun conflict, hai?
😠- pe o altă pagină, o cucoană mă bate la cap că laringita înseamnă că nu-mi dau voie să fiu eu însămi, deși adevărata ființă interioară vrea să se dezvăluie. Eeeee, dacă pun mâna pe ființa ceea, să vedeți ce-o flocăi.
🙄- o altă sursă mă informează că laringita înseamnă că nu pot exprima ce am pe suflet, nu-mi pot exprima propriile opinii. Asta s-ar putea să aibă o sămânță de adevăr. Nu pot să-mi exprim opinia că unii dintre clienți sunt cu desăvârșire bătuți în cap. Deci înseamnă c-am rezolvat conflictul? No bine, ne bucurăm pe-această cale, da' eu o să continuu cu bomboanele de tuse, Mucosolvan și ceai de salvie. Așa, ca măsură de siguranță în caz că e surd conflictul.
😒- conflict de teamă teritorială, zice altă sursă, dar cică asta numai dacă ești stângaci. Nu sunt, deci rămân nelămurită (hait, dacă fac vreun conflict de nelămurire? Aș aprecia dacă faza de vindecare ar implica slăbitul a vreo 4 kilograme, mulțumesc anticipat).
😐- conflict de amuțire, cuvântează altă cucoană, informându-mă că mă simt exclusă de la toate formele de comunicare. More power către bomboanele de tuse care vor restabili fluxul comunicațional :))).

Și când te gândești câți vraci și coaches și mentori și life trainers și terapeuți holistici fac grămezi de bani pentru a recomanda bazaconii precum cele de mai sus. Desigur, pe bază de studii aprofundate, certificări și training-uri (ținute de unii aflați mai sus pe scara șarlataniei), nu așa oricum.

Retină superbă și laringită dimpotrivă

Da, pe-amândouă le am, dar de cea de-a doua sper să scap cât mai repede că e enervant like shit să nu poți, literalmente, să vorbești 😠.

Asta cu retina superbă este găselnița medicului oftalmolog la care m-am învrednicit, în fine, să mă duc. Nu mai fusesem la un control de aproape zece ani (cam de când se petrecuse minunăția asta, mai exact) și începuse să mă mustre serios conștiința. Dar am tot amânat, știți cum e. Pe final de ianuarie, când mi-am făcut noii ochelari, tipa de la centrul de optică mi-a ținut oarece predică pe tema ”cu asemenea miopie ar trebui să mergeți la control anual” și ceva din felul în care a spus-o m-a scuturat nițel. Așa că am cotrobăit după oftalmologi cu evaluări bune în zonă, am găsit unul și m-am programat.
Marea mea grijă era să nu se fi făcut din nou găuri maculare, ca data trecută. Nici atunci nu avusesem simptome pentru că erau în stadiu incipient, de fapt tot la un control de rutină au fost descoperite - și bine că s-a întâmplat așa, pentru că asta nu trece de la sine, ci inevitabil avansează și-n ultimă instanță poate cauza dezlipirea de retină.
Din fericire, nu e cazul. Doctorul mi-a arătat pe imaginile scanate cicatricile de la intervențiile cu laser de acum zece ani, a zis că totul este etanș și în ordine și că am, cum vă zisei, ”retină superbă” 🥰.
- Vă aștept la control cu regularitate.
- Da, voi veni.
- ... regularitate care înseamnă anual sau cel mult o dată la doi ani, dar în niciun caz o dată la un deceniu.
👀 👀 👀

Pe cucoana laringită în schimb, aș trăzni-o de toți pereții. Pff, da' ce m-a  pocnit. Începuse să mă sâcâie de sâmbătă cu dureri în gât, am intrat la idei să nu fie porcăria de Covid, așa că m-am testat repetat la interval de câteva zile - nu e. Febră n-am avut niciun moment. Durerea în gât s-a dus după vreo 3 zile, apoi vocea a devenit puternic nazalizată, apoi a apărut tusea uscată, apoi am răgușit și-acuma nu mai am deloc. Voce.
Nu știu cum să vă descriu, dar dimineața la trezire efectiv nu pot vorbi. As in, nu pot scoate niciun cuvânt. Se mai remediază un pic după ce beau lichide, însă fraaaate! E din cale-afară de enervant. Dacă mă sună careva la telefon, efectiv n-aș fi în măsură să-i răspund.
Beau ceai cu miere și sper să-mi revin că mă simt efectiv stupid. Avusesem un plan pentru weekend, dar tare mi-e că se anulează.
Grmpghshdfffhdfhfhfhhfgqwidbwrghwidbw 🤬🤬🤬! (Asta am zis-o în gând, că înțeleg că nici vorbitul în șoaptă nu e recomandat 🙈).

Ce zic oamenii despre scandalul IKEA spune mai multe despre ei decât despre IKEA

Avusesem altă postare pregătită pentru astăzi, dar a luat foc Social Media (da, iar) și-am zis să vin la mine acasă pentru a mă rostogoli în tihnă. 

Focul de care ziceam a fost aprins de un anunț de angajare publicat de IKEA România, care face angajări pentru un magazin pe care intenționează să-l deschidă în Timișoara. Salariul este mizerabil, mai ales pentru un oraș unde costul vieții este mai ridicat decât în altele - 2.000 de lei net și bonuri de masă în valoare de vreo 500 de lei. De vină, din ce-am înțeles, nu ar fi compania suedeză, ci managementul local.

Ca să fie limpede din capul locului: nu susțin nicio secundă că salariul nu este unul de toată jena, sau că munca nu este grea și nu ar merita remunerată mai bine. Nu despre asta e vorba, ci despre mentalitatea ”mai bine șomaj decât asemenea sclavie”.
Eh, și când văd de-astea eu una, dragii babei, mă cam aprind. (Și nu pot să tac, motiv pentru care mi s-a zis inclusiv că-s nazistă).

Mai fac o precizare (înainte de-a mă rostogoli, zic). După capul meu, dacă între acest job și șomaj nu mai este nimic, probabil persoana respectivă se confruntă cu dificultăți serioase pe piața muncii - că altfel și-ar găsi un serviciu mai bun, Timișoara neducând lipsă de oportunități profesionale. Dar să zicem că, din motive care-n fond nu ne privesc, un om nu are de ales decât între aceste două variante. Care dintre ele e de preferat?

Să te duci și să lucrezi, am zis eu și am continuat să-mi dau cu firma-n cap spunând că un venit oricât de mic, obținut din muncă legală, este mai bun decât făcutul de nimic și așteptatul de bani de la stat. Mă gândeam c-or să mă ia de stahanovistă, dar la mizeriile cu nazismul cumva nu m-așteptasem. (De fapt nu știu de ce m-au surprins, mulți nu știu decât asta despre Germania și repetă isterizați ca niște papagali pe terebentină ”huo, nemții sunt naziști”. Închid paranteza).

Una-mi cita sinistroșenia cu “Arbeit macht frei”, altul se rățoia ofensat că ”s-a săturat de gogoșile astea cu munca”, altcineva pleda cu pasiune despre aspirații înalte, nivel, valoare și vocație. O altă persoană zicea ”cine nu găsește serviciu bun în țară, să se ducă să muncească în UE”, ca și cum asta s-ar rezolva de azi pe diseară. De parcă vorbeam de persoane care și-ar fi putut găsi oricând un serviciu mult mai bun și le trimiteam eu să muncească la IKEA pe salariul minim pe economie. Nu, eu spusesem că orice muncă legală e de preferat șomajului. Decât să stai acasă făcând nimic, orice muncă legală e o alternativă mai bună, până reînnozi firul. Că dacă stai degeaba și aștepți job-ul visurilor și al aspirațiilor, posibil să rămâi cu așteptatul și de făcut progrese sigur nu faci.
Asta ca să nu mai spunem că salariul unui profesor debutant este de vreo 2.500 de lei net; pe logica de mai sus, probabil și profesorii debutanți ar trebui să stea acasă în șomaj 🙄.

Despre parcursul meu profesional în Germania am mai scris și nu vreau să mă repet (sau să las impresia că mi-aș plânge de milă; departe de mine gândul! Tot ce am făcut, am făcut pentru că am vrut eu. Nu m-a obligat nimeni să lucrez în felul în care am făcut-o - am povestit mai demult câte ceva, aici). Am povestit și despre experiența la oficiul de șomaj (doamna K). Știu, așadar, cum se vede din ambele perspective.

Da, mi-a fost greu la început, chiar foarte greu. Uneori plângeam pe ascuns, în standul de ambalare. De oboseală, de munca grea, de descurajare, de teama că mă ”îngrop” profesional. Nu găsisem nimic altceva, colectasem sute de refuzuri, dacă n-aveam să mai avansez? Eram plătită prost, nu vreau să dau cifre dar ținând cont și de cheltuielile navetei, la final de lună rămâneam cu aproape nimic.
Da, a fost greu.
Însă niciodată nu aș fi dat această muncă pe șomajul din care mă luptasem să ies. Nu m-ar mai fi durut oasele, dar aș fi murit în mine. Iar asta nu s-ar fi ameliorat cu Ibuprofen.

Prin urmare în cunoștință de cauză fiind, niciodată nu-i voi putea înțelege pe oamenii care spun că mai bine stau acasă în șomaj decât să lucreze orice pot. Și aici nu vorbim de probleme de sănătate sau burnout, care sunt cu totul altceva.
Altminteri însă...  cât ar fi o muncă de grea și de prost plătită, dacă viața te-a adus într-o situație în care unica alternativă este șomajul, consider că este datoria ta (față de tine, în primul rând) să nu te dai în lături de la nimic pentru a-ți regăsi drumul. Chiar dacă asta înseamnă să accepți, pentru o vreme, acea muncă.

Voi vă plictisiți de produsele cosmetice?

Mă tot țin să scriu postarea asta de ceva timp, dar mereu mă iau cu altele. Acum, pentru că recent mi-am luat încă un primer (deși cel pe care-l aveam deja nu s-a terminat încă, dar efectiv începusem să mă plictisesc de el; mă rog, în măsura în care te poți plictisi de un primer), am zis să nu mai amân.

Așa, deci eu sunt genul care se plictisește relativ repede de unele produse cosmetice. Bunăoară, nu îmi iau niciodată același demachiant de două ori la rând, de multe ori nici aceeași cremă de față. Voi re-cumpăra mereu unele produse care sunt de neînlocuit (unele de la Ordinary), însă am întotdeauna două paste de dinți, pe care le folosesc alternativ. Și două geluri de duș, și două șampoane. Dar chiar și așa mă plictisesc de ele și cu mare bucurie îmi cumpăr unele noi, când vine momentul.
Mărturisesc faptul că nu-mi dau în mod deosebit silința să le consum până la ultima picătură, un subiect pe care-l dezbat intens cu jupânul, care-ntre timp îmi știe năravul și acționează preventiv.
- Să nu arunci tubul de pastă, că ne mai spălăm măcar de două ori fiecare din cât e acolo.
- Daaaar nu mai are nimic, e aproape gol.
- Cuvântul-cheie fiind ”aproape”. Ți-am zis, încă mai e pastă-n el. E risipă să-l arunci așa.
De fiecare dată se dovedește că are dreptate, dar - tot de fiecare dată când e pe terminate - avem aceeași discuție. Ah, și la fel este în ceea ce privește detergentul de vase.

Am mormăit eu diverse pân-am citit despre Regele Charles că întreaga lui viață a folosit un dispozitiv special pentru a stoarce și ultima picătură de pastă de dinți din tub. Am dat cu Google și am descoperit chiar mai multe modele și culori pentru acest marafet, pe alese și pentru toate gusturile 🤨. Deci problema e la mine, deduc.

”Catalizatorul” care m-a făcut să mă gândesc însă la postarea asta a fost săpunul de mâini din baie. Și Stephen King. Vă întrebați probabil care e legătura.
Într-o zi cândva prin decembrie, omul meu îmi zice victorios:
- Mă gândeam de ceva timp cum să fac să folosesc tot săpunul, că pe final rămâne doar o coajă și nu mă mai spăl la fel de bine cu ea, dar nu vreau s-o arunc.
Eu: 🙄🤨😏.
- Degeaba te uiți așa, tu știi că până și Stephen King s-a gândit la treaba asta și a căutat soluții?
- Ăăă... ce??
- Exact. Am citit pe Twitter, că și eu îl urmăresc.

Și ce să vezi.

Dacă sunteți curioși, puteți citi discuția aici. După cum se vede, a fost o temă intens dezbătută și lumea a venit cu diverse idei. Una dintre cele mai practice a fost de a ”lipi” coaja de noul săpun, soluție pe care a adoptat-o și jupânul, fiind foarte mulțumit de rezultat.

- Așa că, vezi, îmi zice el de-atunci, dacă până și Stephen King e interesat de chestiile astea...

Mda. Ce să mai zic? Eu nu folosesc săpun solid, oricum 😀. Prefer săpunul lichid și gelul sau spuma de duș. Și oricum, cred că interesul lui Stephen King e mai degrabă unul de ordin științific 🤔.

Off topic: tocmai am terminat de citit o nouă carte de-a sa - o apariție recentă (din 2021), intitulată ”Mai târziu”. Foarte, foarte interesantă. Și cred că ideea centrală ar putea fi subiectul unei incitante discuții de ordin etic. Este sau nu de dorit să putem vorbi cu morții și să le adresăm întrebări, știind că sunt obligați să ne spună adevărul?

Românii ”s-au săturat” de războiul din Ucraina

M-am tot gândit cum să încep textul ăsta. Nu-mi vine să cred că s-a împlinit un an de când a început războiul. Un război adevărat, cum cei mai mulți dintre noi nu credeam să trăim vreodată și despre care aveam impresia că ține de trecutul îndepărtat, de manualele de istorie.
Un an de teroare pentru un popor care a avut imensul ghinion de-a se învecina cu țara guvernată de un descreierat mincinos.
Moarte. Mutilări. Groază. Distrugere. Cuvintele nu pot descrie oroarea trăită de poporul ucrainean, care a făcut dovada unui curaj neanticipat inițial de nimeni.
Vor învinge, fără îndoială. Însă prețul este incomensurabil, iar tragedia care a început acum un an și al cărei sfârșit din păcate încă nu se întrevede îi va bântui nu doar pe ei, ci și următoarele generații.

Realitatea este că întreaga Europa le este datoare ucrainenilor, până la sfârșitul veacurilor. Nu-mi pot imagina ce turnură ar fi luat situația dacă ei nu ar fi opus această fantastică rezistență și nu s-ar fi luptat cu atât de mult eroism.

Dar, ce să vezi. O bună parte dintre români declară pe diferite canale din Social Media că ”s-au săturat de războiul din Ucraina”. Da, mulți dintre reprezentanții acestui popor ospitalier și bun ca pâinea caldă sunt cei care s-au săturat, dragă. Dar vai, dar smiorc, dar s-au scumpit toate, dar să facă ceva ucrainenii să nu mai fie căsăpiți, chiar așa nu au niciun pic de respect?

Și ăsta e numai vârful aisbergului. Conform sondajului Eurobarometru realizat în intervalul 12 ianuarie-6 februarie 2023, un procent semnificativ dintre conaționalii noștri sunt împotriva ajutorului umanitar și financiar acordat Ucrainei, precum și împotriva primirii refugiaților.

Pun mai jos un citat de pe Facebook unde sunt prezentate aceste date, abținându-mă de la alte comentarii.

”La un an de la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în România se înregistrează cel mai mare procent de respondenți care dezaprobă ajutorul umanitar al UE pentru ucraineni, potrivit celui mai recent eurobarometru realizat în perioada ianuarie – februarie 2023.

◾Concret, 25% dintre români dezaprobă furnizarea de ajutor umanitar ucrainenilor afectați de război, acesta fiind cel mai mare procent din întreaga Uniune Europeană, la mare distanță de următoarele două state: Bulgaria (care are o rată de dezaprobare de 15%), urmată de Slovacia (care are o rată de dezaprobare de 11%).

◾Românii sunt fruntași și la rata de dezaprobare față de primirea în UE a refugiaților de război, cu 24% rată de dezaprobare, fiind depășiți doar de cetățenii Cehiei (26%).

◾Oferirea de sprijin financiar Ucrainei e la rândul ei dezaprobată de un număr mare de români: 35%. Rate mai mari sunt înregistrate doar în Slovacia, Bulgaria și Cehia.

◾În ceea ce privește sancțiunile UE împotriva Rusiei, 67% dintre români le aprobă și 25% le dezaprobă. La acest capitol rata de dezaprobare e mai mare în Slovenia, Ungaria, Grecia, Cipru, Slovacia și Bulgaria. Mai mult, finanțarea de către UE a cumpărării de armament pentru Ucraina este aprobată de 55% dintre români și dezaprobată de 36%.

◾La nivel mai larg, eurobarometrul arată că cetăţenii UE continuă să îşi exprime solidaritatea fermă cu Ucraina, un procent de 91% dintre respondenţi fiind de acord cu furnizarea de sprijin umanitar, în timp ce 88% sunt în favoarea primirii în UE a persoanelor care fug din calea războiului”.

Ce-i drept, românii sunt de acord cu sancțiunile impuse Rusiei, iar cea mai parte dintre respondenți sunt de acord și cu furnizarea de armament pentru Ucraina. Dar ce-i mai sus e trist, trist de tot. Inutil să precizez că, dacă România ar fi atacată, aceiași români ar urla din toți bojocii după ajutoare umanitare.

E noaptea minții, oameni buni. Tot îmi sucesc și răsucesc în cap propoziția din titlu. Cum să spui că te-ai săturat de război (al altora, nu al tău) de la adăpostul UE și NATO, respectiv din fotoliul tău de acasă, casă care n-a căzut pe tine ca urmare a unei rachete?  Cât de hidos să-ți fie caracterul încât să gândești așa?