Pe bune, poate am eu o problema / pasare / pitic pe creier sau alta defectiune majora si neidentificata in plan intelectualo-emotional, insa realitatea este ca nu reusesc sa inteleg felul in care se plang mamele de cat de greu e in primele luni de viata ale copilului. De cate ori vorbesc cu vreuna incepe invariabil cu "aoleu, ce greu e", vaicarit eventual urmat de imbecila completare (recent auzita si, in principal, motivul enervarii care-a dus la textul asta), "bucura-te ca n-ai".
Ce vorbesti, Franz? Sa ma bucur ca nu am? Multumesc de sfat, poti sa faci bors din el daca n-ai mai gasit legume-n piata. Nu, nu pot sa ma bucur ca n-am copii si asa cum tu nu ma intelegi pe mine ca nu ma bucur fiindca n-am de ce, nici eu nu te inteleg pe tine, proaspata mama, ca nu faci altceva decat sa te vaiti ca aoleu ce greu e cu copilul asta, aoleu nu mai poti, aoleu nu mai rezisti.
Realistic vorbind, imi dau seama (pana si eu, da!) ca primele saptamani de viata ale primului copil nu sunt deloc usoare. N-au cum fi usoare, pentru ca tu esti vlaguita fizic de experienta nasterii, emotional esti praf fiindca hormonii joaca tontoroiul, responsabilitatea mica si-n Pampers pe care o ai este imensa si, odata ce ti-ai dat seama de asta, esti pur si simplu ingrozita sa nu faci ceva ce i-ar putea dauna etc etc etc.
Bun, dar chiar nu mai e nimic de spus pe tema "bebelusul tau nou-nascut" decat vaicareli? Repet, fara a fi in situatia asta, inteleg de ce si cum. Siiiigur, am auzit-o si pe-asta: "draga, tu n-ai, nu stii cum e pentru noi, mamele". Multumesc din nou, esti foarte draguta. Dar daca tot ai fost asa amabila, n-ai vrea sa-mi spui de ce-ai mai facut copilul asta din moment ce, de cinci saptamani incoace, nu faci decat sa te vaiti ca e greu? Si ca nu mai ai timp nici sa te speli pe cap sau sa gatesti ca la Capsa? Si ca ai vergeturi si aoleu (iar), cum te duci tu la plaja, adica stai ca anul asta nu apuci tu sa faci plaja cu asta micu', aoleu, oare ti-or trece pana la anu'?
Un copil e o binecuvantare, din ce-am inteles. Atunci, de ce mamele se poarta ca si cum ar fi o povara? De ce nu spun, macar o data la zece de "aoleu", cat de minunat este faptul ca au un prunc? Ca proaspata mamica, nu poti sa spui macar o data cat de sublim e sa-l vezi cum da din manute si ce miracol e sa-l alaptezi, iar el sa adoarma cu sanul in gurita?
PS: persoana de care am scris este reala, insa nu este prietena mea. Despre o prietena nu as scrie pe blog, ci i-as spune in fata ce gandesc. E doar o cunostinta cu care pana de curand nici nu avusesem prea multe texte, dar care de cand a devenit mama tine sa incunostiinteze pe toata lumea cat e de greu. Cu bonus pentru mine, care n-am si n-o sa am.
Postări
3 comentarii:
Adevarul e ca nu stiu la ce se asteapta unele femei. Am facut un copil egal am o jucarie noua si atat?
Am o prietena care a nascut la 20 de ani. Cand am intrebat-o daca-i e greu, replica a fost cam asta: "Da, e greu. Si ce? Stiam ca o sa fie cel putin un an in care abia daca o sa apuc sa dorm. Dar am vrut asa mult copilul si sunt atat de fericita ca e sanatos incat merita." Daca o fata de 20 de ani era constienta de lucrurile astea, ai zice ca femeile ceva mai coapte il stiu cu atat mai bine. Aparent nu...
M-a dat gata colega ta, Greta. Stai si te intrebi de ce se reproduc persoanele de genul asta. Sau la ce se gandesc cand se trezesc cu bebelusul in brate - si chiar mai devreme, cand se gandesc sa-l conceapa sau abia l-au conceput. Am o mare mesmerizare pe tema asta.
Rox
Si ziceai ca pe la servici sunt cateva mandre care asteapta copii? Pregateste sufleteste pentru vaicareli ;)
@Rox, si eu ma intreb ce-or avea in cap mamele care gandesc si se exprima in felul asta. Probabil "doar pleava si tarate", cum zicea Eminescu...
@A.O, pacatele mele, si uitasem de colegele alea deja :)) Asta pentru ca intre timp au intrat mai devreme in prenatal (de prin luna a cincea, cred), ca sa nu piarda sarcina. Dar si cand or reveni, sa te tii.... :D
Trimiteți un comentariu