Nu ma impingeti, ca ametesc

Am ajuns acasa aseara, nu mult dupa miezul noptii, dupa o calatorie lipsita de peripetii, dar care a durat, totusi, noua ore (inclusiv cu diferenta de fus orar). 

Aeroport, hopa sus in aer, croissant rece cu unt si cafea, aterizare, urmarit "Columbo" pe tableta in timpul escalei din München, iar hopa sus, hait, comandantul e femeie, cateva comentarii misogine pe chestia asta (ale mele, recunosc), aterizare la Nürnberg, fuga-fuga la bagaje care sosesc in exact trei minute, insfaca troller-ele, fuga-fuga spre metrou care astepta in statie, ajuns la gara, luat bilete de la automat, fuga-fuga pana la linia corespunzatoare, o ora de mers cu trenul pana la Bayreuth, inca 5 minute de mers cu taxiul si am trecut linia de sosire. 

Suntem acasa, in apartamentul in care locuim de doi ani, dar unde niciodata nu m-am simtit mai acasa ca aseara, cand am deschis cu frenezie toate ferestrele disponibile si putin mai tarziu m-am lasat sa cad in patul nostru.

In comparatie cu anul trecut, cand n-am avut prea multe de spus dupa vizita in tara, acum se poate spune ca am cate ceva. Dupa ce ma dezmeticesc nitel, desfac bagajele si mananc oarece, am sa va povestesc. Despre lumi paralele (si nu, nu e vorba de "in tara" si "afara" - detest exprimarea asta, apropo - intrucat ambele lumi se afla in Romania), despre oameni, despre cum nu-mi mai gasesc locul acolo, desi e tara in care m-am nascut si unde se afla parintii si prietenii. Romania e doar locul unde se afla ei. Va avea intotdeauna o semnificatie aparte, ma voi emotiona de fiecare data cand voi asculta imnul Romaniei, dar acasa e aici, oricat de nepatriotic ar suna asta din partea mea. 

Pe de alta parte, galustile cu prune au fost excelente :D Si nu doar ele, ci si (multe) alte bucate. Deocamdata nu se vede nicio consecinta a acestui dezmat, insa e posibil ca-n saptamanile urmatoare sa nu am prea mult chef de a ma urca pe cantar :D