Zubin Mehta - "Die Partitur meines Lebens"

"M-am gândit că ar fi un act de ipocrizie din partea mea dacă aș scrie cât de bun sunt, așa încât am fost foarte sincer", a spus dirijorul Zubin Mehta la evenimentul de lansare a ediției în limba engleză ("The score of my life") a autobiografiei sale al cărei titlu, original în limba germană, este "Die Partitur meines Lebens". Referirea la sinceritate a constituit o excelentă reclamă la adresa cărții, oamenii fiind nerăbdători să citească despre, credeau ei, aventurile picante ale vieții de muzician, cancanuri de culise șamd.

Însă cei care s-au așteptat la așa ceva au fost, probabil, dezamăgiți. Volumul descrie, amănunțit dar fără a se pierde în detalii, parcursul vieții autorului, de la băiețelul brunet, cu ochi mari și curioși, pasionat de muzica ascultată pe plăci de pickup, până la unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. 

Trebuie să încep prin a spune că, deși personal mi-a plăcut foarte mult cartea și probabil o voi reciti cândva cu tot dragul, aș recomanda-o mai ales celor interesați fie de viața și devenirea acestui om, fie de muzica clasică în general, fie de ambele. Dacă vă regăsiți printre aceștia, veți savura fiecare rând :) Dacă nu, tot sunt convinsă că vă va plăcea, dar este posibil ca explicațiile referitoare la diferențele dintre arcușul de tip german și arcușul de tip franțuzesc să vi se pară cam plictisitoare.

Deși am citit ediția în câteodată imposibila limbă germană, lectura nu mi s-a părut deloc dificilă. Scriitura este foarte simplă și accesibilă, de multe ori ai senzația că te afli în aceeași cameră cu autorul, care-ți povestește despre periplul lui de la Bombay la Viena, despre actele de îndrăzneală și momentele de nesiguranță, despre succesele și eșecurile sale. Căci a avut parte și de acestea din urmă și a povestit și despre ele, așa cum a spus, cu sinceritate, ba  și cu umor pe alocuri. Bunăoară, a dirijat pentru prima dată la vârsta de 15 ani (un concert de vioară de Johannes Brahms) și, emoționat, a uitat să dea intrarea oboiului. N-a ieșit prea bine. Cu atât mai mult cu cât solist era însuși Yehudi Menuhin. Vorba lui Mark Twain: "să fim milostivi și să tragem perdeaua".... :D

Însă la numai zece ani după acest nu foarte încurajator debut, urma să devină dirijorul orchestrei simfonice din Montreal. Avea, deci, 25 de ani și elita mondială a muzicii clasice începea să afle de cel care, la Academia de Muzică din Viena, era cunoscut ca "der Inder" (fără ca acest apelativ să fi avut vreo nuanță peiorativă, însă). Având în vedere că, în paralel cu acest post, a preluat și orchestra Filarmonicii din Los Angeles, porecla lui devenise "jet set", ca urmare a navetei cu avionul pe care o făcea între cele două orașe. A fost primul dirijor care și-a asumat provocarea deținerii simultane a două posturi de șef de orchestră.

Povestirea curge simplu, liniar și firesc. Ai crede că toate stelele și-au unit forțele pentru a-i netezi calea lui Zubin Mehta, dar în spatele fiecărui concert încheiat în ovațiile sălii se află sute de ore de studiu individual și, poate, zeci de repetiții. Orchestrele Filarmonicilor din New York, Berlin, München, Viena, orchestra de la Teatro del Maggio Musicale Fiorentino (Florența), orchestra Filarmonicii Israeliene sau cea a Operei de Stat din Viena, sunt numai câteva dintre notele muzicale de temelie, dacă pot spune așa, aflate pe partitura vieții sale. Nu lipsesc povestirile despre oamenii care i-au marcat destinul, atât cel profesional, cât și cel personal, relația deosebită pe care o are cu orchestra Filarmonicii Israeliene al cărei dirijor pe viață a fost numit în 1981 și nici observațiile sale asupra anumitor opere sau compozitori.

Într-o notă mai personală, mi-a venit aproape să aplaud când i-am citit mărturisirea că, în afara celor doi copii din primul mariaj cu soprana Carmen Lasky, mai are doi: o fiică, Alexandra, rezultat al unei relații avute între cele două căsătorii și un băiat, Ori, născut în urma unei aventuri extraconjugale din timpul căsniciei cu actrița Nancy Kovack. 

Probabil nu i-a fost deloc ușor să scrie despre asta și e cu atât mai de apreciat că a făcut-o. "Sunt conștient că i-am provocat soției mele o suferință imensă și niciodată nu-i voi putea mulțumi îndeajuns pentru că nu m-a părăsit. Trebuie să fi fost îngrozitor pentru ea să afle despre existența fiului meu, mai întâi de la mine, apoi și din ziare. Dar a suportat toată această suferință, mi-a rămas alături și am depășit acest moment împreună".

(Evident, am mustăcit eu, citind paragraful de mai sus. Cine-ar părăsi un Zubin Mehta? Mai ales unul spășit :D). 

În apărarea acestei probabil deja prea lungi recenzii, argumentez că aș fi în stare să vă povestesc până mâine despre carte și omul - pentru mine, extraordinar - care a scris-o. Dar mă opresc aici, recomandându-vă cartea - mai ales dacă, așa cum am spus, vă interesează artistul sau domeniul. Lăsând la o parte considerațiile mele subiective, este o lectură foarte interesantă și, aș spune, motivantă.