Praga prin ochii mei (I)

Ţinând cont de faptul că am fost un musafir grăbit şi cu aşteptări destul de mari (induse de ceea ce citisem sau mi se povestise), se poate spune că Praga a fost o gazdă foarte bună. Retrospectiv, nu-mi vine să cred cât de multe am reuşit să înghesuim în interval de doar 24 de ore. Am văzut, am recunoscut, am experimentat, m-am lăsat să simt. Locuri, oameni, arome, senzaţii, sentimente, gusturi, emoţii noi, toate acestea concretizate într-un prea-plin sufletesc cum n-am mai avut parte de multă vreme.

Iniţial, plănuisem să "torn" toată povestea într-un singur post, dar am realizat că ar ieşi un mult prea mare cârnat de text, nemaipunând la socoteală şi pozele. Prin urmare, vor fi trei articole despre experienţa mea pragheză: cel de astăzi, având mai degrabă carecter general, cu plusurile şi minusurile constatate de mine, unul cu poze şi povestiri despre ce-am văzut şi încă unul, despre o experienţă într-adevăr deosebită.

Am avut o oarecare strângere de inimă, având în vedere că am fost cu maşina, iar la Praga (sau în Cehia, în general)  se poate întâmpla să vii cu maşina şi să pleci cu orice altceva, deoarece maşina fie dispare, fie o găseşti fără cauciucuri şi oglinzi laterale. Am optat pentru loc de parcare la hotel, dar chiar şi aşa, tot am fost destul de stresată până am ajuns acolo şi am văzut cum stau lucrurile.

Două vorbe despre hotel, că poate vă vine ideea să vizitaţi Praga şi un hint nu strică niciodată. Recomand cu toată încrederea hotelul Red and Blue Design. E situat la doar zece minute pe jos de centru şi îţi pune la dispoziţie confortul a patru stele, pentru suma de 69 de euro pe noapte - două persoane, cameră dublă cu mic-dejun inclus. Locul de parcare costă 15 euro în plus (pe zi), mai mult decât convenabil dacă mă gândesc la cei 30-35 de euro pretinşi de alte hoteluri. Parcarea, aflată într-o curte din spatele clădirii, este destul de îngustă (dar hotelul mai deţine încă una, mai spaţioasă, pentru cei cu maşini mai mari), accesul făcându-se pe baza unui mic dispozitiv de tip telecomandă. N-am stat în cameră decât preţ de un duş şi o noapte de somn, dar m-am simţit bine şi în siguranţă din toate punctele de vedere.

Pentru că tot suntem la capitolul "Recomandări" şi înainte să menţionez ce nu mi-a plăcut, să vă spun şi experienţa noastră cu mâncarea. Nu v-aş sfătui să luaţi prânzul în centru, decât dacă aveţi un pont sigur. Este nejustificat de scump - zic "nejustificat" pentru că se poate mânca excelent la jumătate din preţul din centru, la restaurante din afara centrului. Noi am fost la restaurantul Stara Praha şi nu am decât laude, atât în ceea ce priveşte calitatea mâncării şi preţul excelent, cât şi servirea. Am optat  pentru o supă de cartofi cu specific local, având o aromă discretă de usturoi şi un Grill Mix, cu garnitură de ciuperci la grătar (grill-ul l-am împărţit, era mult prea multă carne pentru a fi mâncată de o singură persoană). Am fi luat şi desert, dar nu mai era loc. Foarte gustos totul şi ieftin, cum ziceam: adăugând şi băutura (apă minerală şi bere) la porţiile pentru două persoane, nota a fost de 24 de euro.

Mă alătur şi eu celor foarte mulţi care spun că Praga e splendidă. Are un atât de fermecător aer medieval, o atmosferă de "once upon a time", arhitectură elaborată şi grandioasă, atât de multă culoare şi viaţă... Am traversat Podul Charles (Karluv Most) de vreo şase ori înainte şi înapoi şi de fiecare dată am privit fascinată panorama oraşului văzut de pe pod, cântăreţii ambulanţi, flaşnetarii, pictorii, vânzătorii de bijuterii... Am urcat în turnul ceasului astronomic şi am contemplat Praga "de sus", am străbătut la picior străduţă după străduţă, am fost pe malul fluviului Vltava, am asistat la schimbarea gărzii de la Cetate, am încercat să "absorbim" cât mai mult din Praga... Vor fi poveşti despre toate acestea în episodul următor ;))

Ce nu mi-a plăcut:

- indicatoarele sunt exclusiv în cehă. La ce afluenţă de turişti au, ar merita osteneala de-a le dubla în engleză. A fost relativ provocator să găsim Cetatea Praga (Pražský hrad) şi n-am reuşit să depistăm punctul de plecare pentru caleştile trase de cai şi nici pentru trenuleţul turistic. Poate or fi fost indicatoare, dar cine-ar fi putut să desluşească păsăreasca ăstora? 

- suvenirurile locale (magneţi, brelocuri, căni, globuri "snowflakes", marionete, tricouri şi pernuţe cu "I love Prague") se amestecau cu păpuşi Matrioşka, măşti veneţiene, bijuterii din sticlă de Murano, căni cu "Sărutul" lui Gustav Klimt, poşete italieneşti din piele, ouă chipurile Fabergé şi ouă de toate dimensiunile cu Maica Domnului (unele erau foarte mari, le puteai folosi cu succes pe post de  minge de rugby). Nu mai ştiai ce e specific Cehiei şi ce nu, erau suveniruri din 4-5 ţări adunate la grămadă fără vreo noimă aparentă, bling-bling îţi făceau ochii când intrai într-un Souvenir Shop.

Una peste alta, o experienţă extraordinară, chiar dacă foarte scurtă. N-am avut timp pentru muzee, dar poate o să ne întoarcem într-o bună zi...