Nu vă uitaţi aşa de surprinşi la mine (sau la text, whatever), am ajuns la concluzia că până şi pentru a te destinde ai nevoie de motivaţie, câteodată de una foarte puternică.
Să mă iau pe mine ca exemplu, că mi-s cel mai la îndemână. Am avut o săptămână foarte grea, cu trezit la ora 4 în şase zile din şapte, muncă în stres, erori în sistem de natură să pună nervii pe bigudiuri, şefă antipatică şi colegă foarte asemănătoare cu şefa. Credeam că n-o să mai vină duminica niciodată. Sâmbăta n-am pus-o la socoteală, pentru că mi-era destul de clar ce urma să fac: să doooorm, în sfârşit să dorm!!!
Ceea ce, de altfel, am şi făcut. De ieri de la ora 18 şi până azi la ora 7 dimineaţa. Carevasăzică, treisprezece de ore de somn aproape neîntrerupt (mi s-a făcut sete, cândva pe la trei noaptea şi am efectuat o deplasare de un minut cu ochii semi-deschişi, adormind imediat la loc). Se numeşte că azi ar trebui să fiu în formă - şi chiar sunt.
... în formă, pentru ce anume? Tare mi-e teamă că pentru a face nimic altceva decât, am observat, tind să fac tot mai adesea când am timp liber: să zac. De cele mai multe ori în pat, cu laptopul pe genunchi. Făcând nimic, sau în tot cazul nimic util. Navigând aiurea pe net, redeschizând pagini pe care le-am mai citit, intrând pe bloguri unde nu s-a postat nimic recent, dar recitind articole mai vechi. Uneori, din nefericire destul de rar, mă îndeletnicesc şi cu activităţi mai utile: citesc o carte, mă uit la un concert (ştiţi deja cu cine :D) sau la vreun interviu.
Nu că nu mi-aş propune să mă relaxez. Ohoho, sunt maestră la creionat planuri şi, din nefericire, la amânarea aceloraşi planuri. N-aveţi idee de câte ori mi-am zis că-mi iau o carte şi mă duc în părculeţul din apropierea locuinţei! O cafea luată "la pachet" de la terasa din acelaşi parc e tot ce mi-ar mai trebui. Instalată comod pe-o băncuţă de pe malul lacului şi citind....
Oh da, e o imagine idilică, pe care încă nu m-am învrednicit să o transpun în realitate, deşi o pritocesc de vreo doi ani, cred.
Sau, cam pe aceeaşi cracă: de câte ori n-am zis că mă duc la cafeneaua de la bibliotecă, iau o cafea şi-o prăjitură şi răsfoiesc în neştire cărţi, eventual hotărându-mă ulterior pe care s-o împrumut! Nici asta n-am concretizat.
De fapt, nu ştiu de ce mai aduc în discuţie iniţiative de-astea, când eu şi pentru a ieşi la o plimbare am nevoie de foarte mult elan. Mi-e mult mai la îndemână să zac în casă, făcând, cum am spus şi mai sus, nimic, deşi asta nu e de bun augur pentru starea psihică şi sunt foarte pissed off la sfârşitul zilei, când constat că s-a mai dus o zi în care n-am făcut nimic pentru mine şi de dragul meu.
Vi se întâmplă şi vouă?
Postări
4 comentarii:
O, da. Din pacate, da. Mi se intampla de ani de zile, tot aman iesirile si facutul ceva-ului pentru mine. Nu e bine deloc pentru starea psihica, amanarile astea se aduna si se transforma aiurea-n tramvai in frustrare. Zic "aiurea-n tramvai" pentru ca nu nici macar nu este ceva impus din afara, ca sa ai pe cine sa dai vina ca nu poti sa faci cum simti nevoia. Ne punem piedica singure. Si e pacat, pentru ca traim intr-o tara curata (inca!), civilizata (inca!), verde, plina de locuri frumoase si linistite, iesirile pentru relaxare nu ar trebui sa fie o provocare.
In alta ordine de idei, nu te bate gandul sa-ti cauti vreun loc de munca mai aproape de casa si cu program de lucru mai uman? Acum ai acumulat ceva experienta, trebuie sa fie si mai pe langa tine ceva de genul muncii pe care o faci acum. Sau altceva...
Pai statul degeaba e relaxare! In ultima vreme, a inceput sa ma enerveze planificarea timpului liber. Sunt libera, deci nu exista "o sa fac, o sa dreg etc! Prin urmare, incep ziua zacand, citesc ziare, bloguri si ce se mai nimereste, apoi daca mi se face de iesit, sa fac poze, sa ma plimb fara tinta, o fac. Daca nu, nu! Zac si ma refac, ca-mi las pielea zilnic la munci. Si sunt satula de planificari, ca de mere acre! Am zis! :P
@Anonim, da, cred că ai rezumat la fix situaţia. Nu am pe cine să dau vina, iar s-o dau pe mine, nu găsesc prea comod :))
Cât priveşte un alt loc de muncă, am tot mişunat, dar în domeniu predomină ofertele de la intermediari (Zeitarbeitsfirmen), pe care nu le consider o opţiune. Şi pe lângă asta, mai pretutindeni se cere disponibilitate pentru lucru în schimburi, de care am scăpat anul trecut în toamnă şi la care n-aş mai vrea să mă întorc.
Mai cercetez, cine ştie de unde apare vreo pălărie şi răsare vreun iepure din ea... :D
@Carmen, aproape că reuşeşti să-mi atenuezi sentimentul de vinovăţie :))
Ah, your words are music to my ears. Asa m-am saturat de "avem o zi libera" s-o sfartecam cu cincisutesaizecidemii de activitati.
Trimiteți un comentariu