Tot de la alții e mai bun :))

Weekend-ul acesta au fost Zilele Orașului Bayreuth. Din moment ce ieri și alaltăieri am lucrat, abia în seara asta am ieșit  să vedem și noi ce se dă, vorba aia :)) Unii comercianți își strângeau deja tarabele, dar nu cred că am pierdut prea mult. 

Lume multă și pestriță, copii cu păpuși sau elicoptere gonflabile, căței derutați de hărmălaie, dar liniștiți și simțindu-se în siguranță în lesă. Chioșcuri din lemn, multe și cu de toate, pentru orice gust și pentru orice stadiu al foamei: covrigi bavarezi calzi, cârnați prăjiți, fripturi în chiflă, pește prăjit (măiculiță, cât de apetisant arăta nerușinatul de pește! Și-n ce fel mirosea! Dar nu ne era atât de foame și parcă nici n-aveam chef să puric peștele de oase), kebab, ardei umpluți, pizza și deserturi: consacratele migdale și alune trase în zahăr, fructe în ciocolată, clătite cu tot felul de umpluturi, atât dulci cât și sărate și inegalabilele langoși, despre care v-am povestit recent. 

O mie și unu de mirosuri diferite, aparent incompatibile, dar cu toate astea completându-se reciproc, într-un tablou olfactiv atât de pestriț și inedit, încât te-ai fi gândit că a fost pictat de Picasso.

Mai multe tarabe cu bijuterii din argint, sticlă de Murano și lemn - celor din urmă făcându-li-se reclamă că sunt lucrate manual -, eșarfe în culori apocaliptice, brățări din piele pe care se putea grava, la cerere, un nume, dreamcatchers de toate felurile și dimensiunile, jucării de pluș, baloane și haine tricotate pentru bebeluși (foarte frumoase), miniaturi din lemn, ochelari de soare și diferite obiecte din cultura africană. Am pendulat agale de la o tarabă la alta, neavând nimic de cumpărat, dar plăcându-mi pur și simplu să casc gura. Spre lauda lui, soțul m-a așteptat răbdător să închei această nobilă și femeiască îndeletnicire, iar apoi ne-am dus la o bere. Adică el bere și eu Radler, băutura aceea care-mi place la culme, realizată din bere (un anume soi de bere, nu orice bere e bună de făcut Radler) și suc de lămâie.

Ni s-a făcut foame, așa că ne-am prea-ospătat cu fripturi în chiflă. Eu am vrut și-o clătită cu Grand Marnier, în amintirea unui astfel de desert care aproape mi-a luat mințile anul trecut, la Nisa. Epic fail. Cred că le-a tremurat mâna când au pus Grand Marnier-ul :)) Clătita avea doar o foaaaarte vagă aromă. Never again.

Puteam să plecăm fără langoși? :D Nu puteam. Ne-a surprins să constatăm că taraba cu langoși era cea mai căutată, respectiv era singura unde era coadă. Vreo 15 persoane stăteau la rând, spre deosebire de una-două, ca la celelalte tarabe. Deci produsele naționale sau cele turcești nu se bucurau de prea mare succes, spre deosebire de simpaticele langoși, pentru care trebuie să le fim recunoscători ungurilor. Ahhh, că bun a mai fost.... (tot cu zahăr pudră am luat, ca de obicei).

N-am făcut decât o poză, că nu m-am gândit la asta.  Aveam numai langoși în cap :D

Vă poftesc să nu râdeți de bermudele mele cu țestoase, daaaaa? Din motive obiective nu pot purta la serviciu așa-ceva, prin urmare le scot în lume când apuc. Dar sunt simpatice și îmi plac :P