duminică, 6 octombrie 2013

"Inferno"


Am stat pe gânduri dacă să-mi cumpăr sau nu cea mai recentă carte a lui Dan Brown, "Inferno". Ultima experienţă literară pe care-o avusesem cu un roman semnat de el, respectiv "Simbolul pierdut", a fost regretabilă. Mi-a părut rău şi de banii daţi, şi de timpul petrecut cu o carte care nu m-a "prins" deloc şi de la care, până la ultima pagină, am aşteptat să fie interesantă. N-a fost, iar fâsâiala care-a ţinut loc de final a pus capac. Şi-a ieşit Dan Brown din mână, am bombănit atunci. 

Prin urmare, nu eram deloc sigură dacă-mi asum încă o dată riscul. Iniţial nici nu prea mă interesa subiectul. Aflasem în mai că-şi lansează noua carte şi mă întrebasem, mustăcind, dacă şi-n asta o mai fi pritocind simbolul din precedentul roman.
Previzibil, în perioada imediat următoare lansării n-am putut evita articolele pe temă, care erau în toată presa online. Cărţii i s-a făcut o reclamă agresivă, timp de câteva săptămâni cred că l-aş fi găsit pe Dan Brown şi-n castronul de supă. Aşa că vrând-nevrând, am aflat despre ce e vorba: din nou profesorul Robert Langdon, din nou o intrigă pe bază de simboluri ascunse în opere de artă (de data aceasta Dante Alighieri şi a sa "Divina Comedie"), hmm.... nu suna prea rău. Adăugând la asta faptul că acţiunea se petrece la Florenţa, pe care tocmai o vizitasem, tabloul a fost complet. M-am întors din România cu "Inferno" în dinţi.


Nu am pretenţia că, lecturând această carte, am depus încă o ofrandă pe altarul profunzimii literare. Dan Brown scrie ceea ce se numeşte literatură de tren. Dar una excelentă, dacă-mi permiteţi. Toate cărţile sale sunt foarte bine documentate, probabil inclusiv din acest motiv publică la interval de ani de zile. De asemenea, în fiecare carte este tratată o temă principală, abordarea fiind detaliată şi accesibilă publicului larg şi sporind considerabil plăcerea lecturii.

Din "Codul lui Da Vinci" am aflat foarte multe amănunte despre picturile lui Leonardo şi m-am familiarizat cu subiectul atât de disputat al Sfântului Graal; în "Îngeri şi demoni" am citit cu mare interes despre organizarea şi desfăşurarea unui conclav (coincidenţa face să fi citit această carte în timpul conclavului din 2005, fapt care-a făcut lectura cu atât mai atractivă); citind "Fortăreaţa digitală", mi-am făcut idee despre domeniul pe cât de sensibil, pe atât de misterios şi fascinant al criptografiei; din "Conspiraţia" am aflat câte ceva despre glaciologie, oceanografie şi controversata problemă a existenţei vieţii extraterestre.
Având în vedere toate acestea şi trecând peste eşecul intitulat "Simbolul pierdut", eram optimistă. Iar acum aşteptările nu mi-au mai fost înşelate.

"Pivotul" pe care este construită acţiunea din romanul "Inferno" îl constituie delicata problemă a suprapopulării planetei. Încă de la primele pagini, cititorul se pomeneşte captiv într-o intrigă iscusit construită, în care totul e haotic şi pe dos faţă de cum ar trebui să fie: profesorul Langdon se trezeşte într-un spital din Florenţa unde habar nu are cum a ajuns, constată stupefiat că e-n convalescenţă după ce a fost împuşcat, nu-şi aminteşte nimic din ce i s-a întâmplat în ultimele zile, iar unul dintre medicii care-l îngrijesc e ucis sub ochii lui de un asasin a cărui ţintă, în mod evident, este chiar Langdon.

Cu ajutorul Siennei, o doctoriţă (care se regăseşte perfect în clişeul brown-ian: tânără, frumoasă şi foarte inteligentă), profesorul reuşeşte să fugă din spital, numai pentru a descoperi că însuşi Guvernul Statelor Unite încearcă să-l omoare.  Nu are idee de ce, dar, descoperind că are asupra sa o reproducere modificată a unei picturi de Sandro Botticelli ("Harta Infernului", inspirată de poemul lui Dante), Langdon şi Sienna se lansează într-o cursă contra-cronometru de descifrare a simbolurilor ascunse în pictura lui Botticelli. Miza, vor constata ei ulterior, este nici mai mult nici mai puţin decât salvarea omenirii. Dar nu sunt singurii care vor să descifreze simbolurile; directoarea OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) şi o dubioasă agenţie privată îi urmăresc.

În demersul lor, Robert şi Sienna vor fi ghidaţi de o serie de indicii furnizate de o strofă din "Divina Comedie", ceea ce-i va conduce de la Florenţa la Veneţia şi apoi la Istanbul, partea de thriller a romanului fiind condimentată din abundenţă cu noţiuni de istoria artei şi arhitecturii renascentiste. Din acest punct de vedere, romanul are o valoare informativă deloc de neglijat. Răsturnările de situaţie sunt în egală măsură spectaculoase şi abil regizate, păstrându-şi astfel nota de veridic, iar deznodământul este în nota întregii cărţi: inteligent şi exploziv.

Dincolo de o lectură mai mult decât agreabilă şi de extrem de complexa problemă de ordin etic pe care o pune, romanul "Inferno" are darul de-a trezi apetitul atât pentru vizitarea Florenţei şi aprofundarea cunoştinţelor despre comorile sale, cât şi pentru citirea "Divinei Comedii". Acest efect l-am remarcat la mine însămi: cartea pe care voi începe acum s-o citesc este "Agonie şi extaz", de Irving Stone, care în mare parte este povestea vieţii lui Michelangelo şi a operei sale. Nu m-aş fi gândit la ea, dacă Dan Brown n-ar fi vorbit atât de pasionant şi de convingător despre David, creaţia de căpătâi a lui Michelangelo.
Îmi pare rău că n-am citit "Inferno" înainte de a vizita Florenţa; cu siguranţă aş fi privit totul cu alţi ochi. Dar chiar şi aşa, a fost o experienţă foarte interesantă să citesc despre locuri unde am fost cu puţin timp în urmă şi despre opere pe care le-am văzut de curând.

Concluzionând, sunt de părere că un roman de Dan Brown în general - şi "Inferno" în special - poate constitui o lectură deosebit de plăcută, condiţia fiind să intri în joc, să nu iei cartea drept mai mult decât ceea ce este - un thriller foarte bine documentat - şi să ai o oarecare afinitate pentru conspiraţii.

Dacă intenţionaţi s-o citiţi, vă urez călătorie plăcută prin Florenţa, Veneţia şi Istanbul :) Iar dacă aţi citit-o, mi-ar plăcea să-mi împărtăşiţi cum vi s-a părut :)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Dan Brown e un fel de Coelho...

Greta spunea...

@Anonim, nu prea sunt de acord cu părerea ta. De fapt, nu sunt deloc de acord - am citit şi Coelho şi nu se compară. El scrie literatură cumplit de facilă, cu font de 16 :)) şi filozofii banale, ambalate în fraze inutil de pompoase. Personal, îl consider un impostor al lumii literare.

Unknown spunea...

Până la urmă m-am hotărât s-o citesc şi aşa v-am descoperit, citindu-vă comentariul. Pentru că eu cred în conspiraţii , cartea mi-a confirmat că nimic nu-i întâmpător în lumea asta. Gripa aviară, ebola, gripa care a ajuns la graniţă cum a anunţat la tv una din fatucele alea care stiu să citească ...şi acum controversatul vaccin care trebuie facut fetiţelor , cică contra diferitelor tipuri de cancer. Oare nu-i partea de adevăr a carţii? În sfârşit cartea m-a facut să-l solicit pa "nenea google" pentru informaţii suplimentare şi acum mă cred.... deşteaptă. Doamne cum am putut traii până acum fără internet?!

Greta spunea...

Și eu mă gândesc uneori că prea puține lucruri sunt întâmplătoare și cu siguranță suntem prea mici noi, oamenii obișnuiți, pentru a ști ce se întâmplă la nivel cu adevărat înalt și în spatele anumitor uși închise. Cu toate acestea însă, aș privi romanul lui Dan Brown cu un pic de rezervă; până la urmă, e o operă de ficțiune, chiar dacă lasă loc de întrebări :)