A + B = ...

 ...

 A. Vă povesteam recent că mă sâcâie un dinte care nu mai are nerv, altfel spus care-şi pierduse dreptul de-a mă mai sâcâi :)) Ei bine, îi datorez scuze: nu era el de vină, poor thing. L-am ţinut la respect cu Ibuprofen zicându-mi că nah, o să treacă de la sine (very smart, ştiu. Not. Să nu faceţi ca mine), dar weekend-ul trecut m-am gândit că e ceva dubios la mijloc: în dimineaţa următoare mă durea alt dinte de sus, la amiază un altul de jos, spre seară iarăşi cel iniţial... făceau cu rândul, cum ar veni. Mmm. Să mă fi tras vreun curent? Probabil va trebui să merg la un control, mi-am spus într-o doară - şi fooaarte mândră eram de responsabilitatea de care (mi se părea că) dau dovadă.

Aham. De cum m-am trezit luni dimineaţă, mi-am dat seama că situaţia e cotoioasă. Durerea se  instalase cu precizie la un singur dinte (unul care încă avea nerv), nu puteam mânca nimic şi de cum încercam să vorbesc, durerea se răspândea în toată partea stângă a craniului. Sublim.

Mă rog, era oarecum suportabil, dar devenise evident că problema nu se rezolvă de la sine, iar Ibuprofenul nu mai avea efect. Am sunat la dentist şi-am obţinut o programare chiar în după-amiaza respectivă - şi nu după o săptămână, cum anticipasem eu. Din fericire, durerea e considerată urgenţă, chiar dacă o mai ţii oarecum sub control.

"Numai" două ore am petrecut pe scaunul stomatologic. Nerv mort, anestezia nu a prins decât parţial, din motive de inflamaţie masivă şi extinsă. Dacă m-aş fi dus mai devreme, poate nervul ar fi putut fi salvat. Sau poate că situaţia tot aia ar fi fost, dar chiar şi aşa, s-ar fi rezolvat cu mai puţine stele verzi :))

B. După mai bine de un an de când scăpaserăm de chestia asta, de săptămâna viitoare vom relua lucrul în schimburi. Nu pot să vă redau ce mi-a trecut prin cap când am aflat, în orice caz e vorba de-o exprimare nerecomandată minorilor. Nepunând la socoteală şefa, suntem trei persoane în departament (eu, Insipida şi încă o colegă, din fericire o tipă simpatică şi cu bun-simţ, datorită căreia orele de muncă sunt mai plăcute) şi vom presta schimbul doi prin rotaţie, de unde rezultă că-mi va veni rândul la fiecare două săptămâni.

Bun (re)venit somnului haotic şi stresului pe care, ştiu din experienţă, îl induce programul ăsta de lucru. On the bright side: voi avea considerabil mai puţin de-a face cu Insipida. Dar chiar şi asta nu e decât o slabă consolare.

Sunt agasată, plictisită, apatică, mă simt de parcă nimic din ce fac n-are niciun rost, n-am chef de nici unele, parcă aş fi o plantă. În sensul negativ al termenului.