Abisurile comunicării cu Helpdesk-ul (III)

Mi se întâmplă câteodată să simt aşa, o dorinţă aprigă de-a arunca după cineva cu telefonul la care tocmai comunic - sau mă rog, încerc să comunic - cu persoana care se face responsabilă de-acest impuls al meu, unul nu tocmai respectabil. 

Cât de inteligibilă vi se pare fraza de mai sus? Dacă nici prea-prea, nici foarte-foarte, pot să mă felicit, am reuşit să mă exprim în stilul lui Memo. Memo fiind unul dintre neobosiţii colegi de la Helpdesk, precum şi protagonistul întâmplării pe care v-am relatat-o acum câteva luni.

L-am botezat Memo pentru că-mi aminteşte de roboţelul din "Cartea Cărţilor". Vorbeşte în fraze scurte, mereu după manual şi păstrează în permanenţă un ton coborât şi foarte protocolar - probabil că o înjurătură de-a lui ar fi ceva gen "Bună ziua. Aici este Memo. Vă rog respectuos să vă duceţi naibii. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog să-mi semnalaţi eventualele erori survenite în timpul acestui proces, însoţite de un print screen. La revedere".)

N-ar încerca o soluţie mai neconvenţională pentru nimic în lume, iar un cartof e cu siguranţă mai spontan. Niciun departament nu-şi doreşte să lucreze cu el. Pe de altă parte, un coleg de-al lui, pe numele său Christian, este exact opusul şi-ar putea fi scos la licitaţie: toată lumea vrea ca el să se ocupe de problemele apărute. E creativ, vine mereu cu o soluţie acolo unde aparent nimic nu funcţionează, e simpatic, are umor, e răbdător. Dar nici măcar el nu se poate împărţi în zece direcţii dintr-odată, aşa că uneori trebuie să ne mulţumim cu Memo.

Săptămâna trecută am avut, ca de obicei, o dandana. O mai avuseserăm, în esenţă era vorba de un status al unor comenzi, status care trebuia să aibă o anumită categorie, pentru a putea prelucra comanda. Dar din motive necunoscute, statusul se încăpăţâna să rămână într-o categorie preliminară, în care nu puteam face nimic.

Atunci când am mai avut problema asta, s-a ocupat Christian - şi-a rezolvat rapid, fără 'jdemii de telefoane, explicaţii, print screen-uri şi bătăi de cap. N-a trebuit decât să-i dăm un mail şi după o oră ne-a sunat c-a rezolvat. 

Eh, dar de data asta am dat peste Memo.

- Vă rog să-mi trimiteţi un raport detaliat al erorii care vă apare, precum şi un print screen, recită el monoton.

Trimitem, aşteptăm. Sună telefonul. 

- Vă apare când faceţi aia şi aia?

Menţionasem aspectul ăsta în mail, că anticipam întrebarea. Nu-i nimic, mai zic o dată, de parcă n-aş avea ceva mai bun / important / urgent de făcut.

- Am înţeles. Acum este mai clar. Voi cerceta problema şi voi reveni cu un telefon. 

Nu revine cu telefon, revine cu mail după mai bine de trei ceasuri. Era şi timpul, Memo, te-aşteptăm ca şi când. 

"Comanda pe care aţi indicat-o se află în statusul X. Pentru a putea fi prelucrată, aveţi nevoie de statusul Y". 

Clipesc o dată, de două ori. Să recitesc mail-ul pe care i l-am trimis, îmi zic. I-oi fi povestit acolo "Scufiţa Roşie", de s-a apucat să-mi explice chestia asta.
Nicio Scufiţă: scrisesem că am statusul X, când de fapt am nevoie de Y. De asta ţi-am trimis mail, Memo, nu ca să faci recapitulare...

Am ajuns la concluzia că Memo s-a apucat de studiat limba latină şi-a început cu dictonul "Repetitio mater studiorum est." :D