Diverse & disparate (II)

• Nu reuşesc să înţeleg ce caută pe şosele, la ora 6 dimineaţa, acei pensionari care în zone cu limita de viteză de 80, nu depăşesc 60 km/h. Realmente mă scot din minţi, aş fi în stare să muşc din volan. Drăguţul de Murphy sigur că stă de veghe, astfel încât dau peste ei numai pe acele porţiuni de drum cu o singură bandă pe sens, unde nu-i pot depăşi deoarece din contrasens vin mereu maşini (multă lume începe munca la ora 7). Îmi vine să deschid geamul să ţip la ei să se mişte mai repede, îmi vine să-i stresez cu flash-uri şi claxoane. Dar nu fac nimic din toate astea, fac doar nervii mei pilaf.

• Nu-mi vine să cred că mai sunt doar nouă zile până la Ajunul Crăciunului. Zic "nu-mi vine să cred" uitându-mă la mine. Nu doar că nu sunt "in the mood", dar abia aştept să treacă perioada asta. La târgul de Crăciun n-am ajuns decât o dată, bradul nu l-am făcut (se va întâmpla cândva zilele astea fiindcă, oricât de Grinch aş fi, nu mă văd de Crăciun fără pom). Citind pe alte bloguri, bag de seamă că lumea e-n fierbere: goana după cadouri, ţinute de Revelion, meniuri de Crăciun... Eu, nimic din toate astea. Şi pe cuvântul meu că nu pricep de ce. Slavă Domnului, am avut unul dintre cei mai buni ani ai vieţii, 2013 a fost mai mult decât bun cu mine, deci n-am nicio explicaţie pentru ne-starea mea.

• De cele mai multe ori, se poate spune că am trecut peste asta. Nu e ceva la care să mă (mai) gândesc, nu e ceva care să mă urmărească sau să-mi umbrească buna dispoziţie. De cele mai multe ori, am zis. Pentru că alteori îmi aduc aminte în mod acut de acest fapt. Zilele astea traversez nişte momente de "alteori". Şi am aşa un sentiment de zădărnicie şi de regret, de nici nu-l pot descrie în cuvinte. Şi pe care nu izbutesc să-l combat cu nimic, deci nu-mi rămâne decât să aştept să dispară de la sine. Între timp, sunt... într-o stare amorfă.

• Insipida a făcut recent o gafă monumentală. Încă nu-mi vine să cred în ce fel a comis-o. Nu intru în detalii, dar e cam groasă. Deocamdată nu ştie nimeni - adică ştiu doar eu, că eu am descoperit duda şi am intervenit pentru corectarea ei. Evident, ea ştie că ştiu, ceea ce e destul de fun :)) De spus mai departe nu spun, ar însemna să mă duc cu pâra şi nu sunt genul. Dacă ar fi fost greşeala mea, m-aş fi dus întins la şefă şi la Musiu Şarl şi mi-aş fi asumat-o. Ea nu pare să se consume şi are acelaşi aer prostesc de autoritar (prostesc, mai ales dată fiind situaţia). Nu pot decât să sper că se va afla (e ceva care se va descoperi numai dacă vreunul îşi va pune mintea să cerceteze cine-a făcut-o lată).