marți, 17 decembrie 2013

Manifest


Ideea acestui post mi-a fost inspirată de un topic pe un forum unde activez de nişte ani buni. Întrebarea este simplă şi clară: de ce v-aţi săturat? Încep eu şi voi puteţi completa "lista", dacă vreţi. E terapeutic, vă spun, eu am scris doar câteva rânduri la subiect pe forumul respectiv şi deja m-am simţit mai bine.

Aşadar, eu m-am săturat:

- de Insipida Somnoroasă (plus alte câteva atribute, care fac din "somnoroasă" un adevărat compliment);

- de culoarea părului meu - de la 21 de ani am şuviţe blonde, cu un scurt intermezzo de doi ani în care am fost şatenă; nu mi-a plăcut în mod deosebit şi am revenit la şuviţe. Dar m-am cam plictisit de ele. Mi-ar plăcea un şaten deschis (ceva aproximativ aşa), însă am foarte mari îndoieli că-mi va ieşi. Nu ţin defel să mă pomenesc cu vreo "nuanţa oului de raţă" în cap;

- de oraşul ăsta mic, unde nu se întâmplă mai nimic şi al cărui centru îl faci "la picior" într-o oră, hai o oră şi jumătate. Sunt şi probabil voi fi întotdeauna o citadină. Clanc-clancul de tramvaie, tumultul unei metropole, agitaţia, aglomeraţia, diversitatea, culoarea, în ansamblu viaţa care palpită într-un mare oraş... toate astea mă fac să mă simt ca Julie Andrews când interpreta "The hills are alive" în filmul "Sound of Music"; 

- de managerii noştri incompentenţi, care ne rup în două cu munca (săptămâna trecută, ca şi săptămâna asta, nu avem schimb liber; lucrăm şase zile din şapte) şi nu-s niciodată mulţumiţi. Oricât de bine am munci, vor mereu mai mult. Da, înţeleg - de-aia sunt manageri, să vrea. Dar nu ştiu cât mai pot face performanţă cu nişte oameni frânţi de oboseală şi, pe fondul epuizării, tot mai iritaţi (mâine-poimâine cred că ne luăm la bătaie, aşa suntem de irascibili).

- de persoane care se simt imediat fooaaarte ofensate dacă nu le împărtăşeşti pasiunile, indiferent care-ar fi subiectele acestor pasiuni; cu alte cuvinte, dacă nu-ţi place ce le place lor, ţi-ai dat foc la geamantan. Mă rog, din punctul ăsta de vedere se poate spune că s-a făcut curăţenie în anturajul meu.

Şi-ar mai fi şi altele, dar cele de mai sus ţin momentan capul de afiş. Voi de ce v-aţi săturat?
 

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ba eu cred ca ti-ar iesi culoarea, de ce sa nu iasa? numai ca trebuie sa decolorezi parul mai intai.

Greta spunea...

Am stat de vorbă cu virgulă coafeza mea şi am convenit că data viitoare când mă duc, testăm două şuviţe: una cu decolorant şi una fără, să vedem ce iese. În funcţie de rezultat, mă decid dacă mă aventurez sau nu :)
Caramel e o nuanţă foarte pretenţioasă şi, am înţeles, dorită de foarte multe cliente. Numai că prea puţine au bafta de-a le ieşi.