Gând de Paşte

Salata Boeuf e în frigider, prăjiturile îi ţin de urât, friptura la tavă a transformat cuptorul în paradisul aromelor de usturoi, legume rumenite şi carne bine friptă, ouăle colorate fac tovărăşie cu nişte urecheaţi de ciocolată într-un coşuleţ decorativ.

Eu nu prea simt nimic. În orice caz, nimic din ce-ar fi de simţit de Paşte. În alţi ani măcar mi-era dor de-acasă, acum nici măcar asta. Alteori mi-era poftă de pască, ceea ce iarăşi nu mai e cazul.

Îmi lipseşte ceva, dar n-aş putea spune ce anume. Probabil freamătul dinainte de-a pleca la Înviere. Fiorii care îmi făceau pielea de găină atunci când îngânam şi eu, laolaltă cu preotul şi restul lumii, "Hristos a înviat din morţi". Răspicatul "Adevărat a înviat!" de la miezul nopţii. 

Din fericire, pe Facebook e destul de linişte - ăsta da fapt inedit :D N-am fost tag-uită în nicio poză cu miei, ouă şi iepuri (aspect de natură să mă bage la idei - te pomeneşti că or fi mulţi care au citit bombănelile de-acum doi ani pe tema asta) şi nici prea multe mesaje cu "Lumina să vă învăluie" n-am văzut. 

De fapt, acum că mă gândesc, cred că ştiu care este explicaţia ne-stării mele. N-am ţinut post nici măcar o zi. Nu m-am spovedit. Nu m-am împărtăşit. Hai că sunt chiar culmea... n-am făcut nimic din ceea ce tradiţia creştină presupune să se facă la această sărbătoare, atunci de ce mă mai mir atâta că nu simt, nu fac, nu dreg?

Probabil în altă viaţă numele meu a fost Captain Obvious. 

Având în vedere cele de mai sus, urarea mea pentru voi este să-L aveţi pe Dumnezeu în inimă. Miracolul Învierii e cel pe care-l trăim noi înşine, în sufletul nostru.