În ultimele săptămâni mi "s-a pus pata" pe trei chestiuni, foarte diferite una de alta, dar având în comun faptul că-mi plac la nebunie şi le consum, în forma în care se consumă fiecare, de foarte-foarte-foarte multe ori.
Aşadar, e vorba despre:
1) Melodia "Mi-e tare dor de tine" (Compact). Nu m-am omorât niciodată după formaţia asta, dar piesa a venit într-o zi randomly pe iTunes, în timp ce făceam curat - ăsta o fi un semn că trebuie să fac curat mai des, hm. Nu ştiu, dar îmi place extrem şi e foarte des pe repeat.
2) Porridge. Tot o chestie care-a apărut absolut întâmplător, după ce-am dat cu ochii de făină de ovăz într-un DM. Mi-am făcut, prima încercare a fost un semi-eşec (am pus prea multă făină şi n-am avut în casă niciun nimic de dres - such as zahăr brun, sirop de agave sau de arţar, nuci, stafide etc. Urmarea a fost un maglavais cu o consistenţă cam prea dură şi cam fad). Dar l-am mâncat şi m-am deşteptat apoi, după ce-am citit pe net.
Acum îmi iese foarte bun (îi pun zahăr brun, stafide şi /sau miez de nucă, dar o să încerc şi alte combinaţii). Uşor, cremos, săţios (un castron îmi ţine de foame câteva ore bune) şi sănătos. Hai că parcă-s la teleshopping :))
3) Cafeaua cu zahăr brun. La asta am ajuns după ce-am cumpărat zahăr brun pentru deja amintitul porridge. Nu suport ideea de cafea amară, dar mi-ar plăcea un îndulcitor cât mai natural (sau mi-ar linişti conştiinţa, mai bine-zis). De ştevie am auzit la alţii că nu face mare scofală, aşa c-am zis să încerc zahărul brun.
3) Cafeaua cu zahăr brun. La asta am ajuns după ce-am cumpărat zahăr brun pentru deja amintitul porridge. Nu suport ideea de cafea amară, dar mi-ar plăcea un îndulcitor cât mai natural (sau mi-ar linişti conştiinţa, mai bine-zis). De ştevie am auzit la alţii că nu face mare scofală, aşa c-am zis să încerc zahărul brun.
Nu m-a dezamăgit. Cafeaua capătă un alt gust, uşor caramelizat parcă, e bună şi rezonabil de dulce. Iar după ce-am citit pe undeva despre combinaţia de cafea şi zahăr brun că îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, am fost cu atât mai dedicată (mă rog, titlul era ceva gen "te face mai deştept", ceea ce aştept cu negrăit interes). :D
2 comentarii:
Aaa, si eu am fixatii periodice, unele dintre ele s-au transformat in permanente. Exemple: cafeaua bauta (pentru gust dar si pentru atmosfera) in fiecare sambata dimineata la o anumita cafenea din oras. Daca nu-s acasa sau pur si simplu nu pot merge acolo, ziua de sambata parca e altfel :). Melodia lui Matre Gym - J'me tire - tot pe repeat in masina si de cate ori se poate acasa.
De vreo doi ani si eu numai zahar brun folosesc; nu pot sa-l fac pe iubitul meu de cel alb, asa ca am de amandoua in casa, dar ce brun ruuullzzz :).
Frumos ritualul tău de sâmbătă, Thea :) Şi mie-mi plac foarte mult aceste mici acte de rutină, parcă fixează nişte repere de care ne ancorăm.
Trimiteți un comentariu