Of, 2016, of....

.... și iar of....

N-aș fi crezut asta, dar în anumite privințe te-ai dovedit mai greu chiar și decât 2015. Ai fost în mare parte lipsit de strălucire, mohorât, marcat de stres, de multe momente de panică, de frici și de noduri în gât. Nu am detaliat pe blog, dar am trecut inclusiv prin perioade de tensiune chiar foarte puternică și la momentul respectiv m-am întrebat la modul serios dacă voi rămâne cu mințile întregi. Până la dovada contrarie, sunt toate la locul lor (mințile, zic).

Cu excepția unei excursii de trei zile la Frankfurt, n-am călătorit nicăieri (România nu se pune pentru mine ca destinație turistică). Pe Zubin l-am văzut doar într-un singur concert. Mă rog, pentru asta nu pot învinui pe nimeni (eventual doar pe cei care-au alcătuit calendarele sezonului), fiindcă n-a avut concerte nici la Berlin, nici la München (afară de unul singur, la care-am fost). Iar la Viena, Roma, Tokyo sau Mumbai nu-mi permit să mă duc exclusiv pentru concerte. Nici măcar pentru ale lui :D

Am citit puțin, m-am plimbat (și mai) puțin, în schimb am muncit mult. Atât de mult, încât prin primăvară era să mă predau cu tot cu baricadă în fața a ceea ce-am crezut că e un (început de) sindrom Burnout. Retrospectiv concluzionez că n-a fost asta, fiindcă mi-am revenit destul de repede.

2016, îmi voi aminti de tine în principal sub două aspecte. Ești anul în care a murit bunica mea, dar slavă Domnului, nu înainte ca eu să-i fi spus că o iubesc. Și de asemenea, ești anul în care am devenit cetățean german.

În rest, din foarte multe puncte de vedere aș vrea să te uit. Chiar sunt dezamăgită, să știi. În zodiacul chinezesc ai fost anul meu, dar... vezi și tu cum arată bilanțul. Mă rog, nici precedentul an al Maimuței (2004) nu a fost deloc, dar deloc grozav.

2017 vine cu promisiuni mari. Sper, mă rog din tot sufletul să și le țină. 

Cu bine, 2016. Nu m-am supărat pe tine, așa a fost să fii.