Pe cărările Italiei (IX): la plimbare prin Milano

Milano se afla pe ”bucket list” ca destinație turistică de foarte mulți ani. Nici nu fusese inclus în itinerariul acestui concediu, de fapt - inițial plănuiserăm să ne rezumăm la Napoli & Sicilia - dar a fost ideea jupânului și m-am bucurat mult. O veche dorință urma să devină realitate.

Știam că unii îl consideră a fi un oraș banal, devenit cunoscut în principal pentru Săptămâna Modei și pentru Dom, în afară de centru neconsiderându-se că ar fi ceva care să merite vizitat; dar asta nu m-ar fi clintit de la dorința mea de a-l vedea.

Sărind direct la concluzie, ne-a plăcut mult. Am explorat centrul și nu numai și am vizitat Domul, însă mai non-turistic, așa, în sensul că am fost doar în biserica propriu-zisă. N-am fost curioși nici de muzeu, nici de terasă, aceasta din urmă pentru că, la cei 108 metri ai săi, Domul nu ni se părea atât de înalt încât priveliștea să merite banii. Am urcat în Bazilica Sf. Petru (136,5 metri) și în Domul din Köln (157 metri), așa încât o înălțime de 108 metri nu ni s-a părut tentantă.

Ce e drept nu ne-a plăcut mercantilismul, ca să nu zic avariția din jurul acestui ultracunoscut obiectiv. Cost suplimentar pentru muzeu, cost suplimentar pentru terasă, cost suplimentar pentru a lua liftul ca să ajungi pe terasă. Mbine, fie, astea sunt deja prețuri consacrate la cele mai multe catedrale din întreaga lume, că doar se știe, Biserica duce lipsă de bani, lol 🙄. Ceea ce ne-a enervat cu adevărat a fost prețul de 2,50 € pe care trebuia să-l plătești pentru ”acoperământ”, obligatoriu dacă erai în pantaloni scurți sau cu umerii goi. La Catedrala din Palermo dădusem 1,00 € și măcar acolo puteai lua marafetul direct la intrare, fără să mai pierzi timp prețios.
La Milano însă era diferit, în sensul că trebuia să te duci în altă clădire, unde să obții bon de ordine. După care mai așteptai o vreme, să-ți vină rândul. Prețul mi s-a părut destul de piperat. Încă și mai frustrant decât asta mi s-a părut faptul că jupânului i s-a impus să poarte cearșaful ăla în măsura în care am văzut intrând bărbați îmbrăcați fix ca el (tricou și pantaloni până la genunchi), cărora nu li s-a cerut să cumpere sacul de hârtie, că asta era. Însă cu cine să discuți? Ăia știau una și bună, dacă au zis să te înfășori în chestia aia și nu o faci, nu intri.

Înăuntru, organizarea nu era din cale-afară de practică. Pe anumite culoare nu aveai voie să intri decât pe anumite laturi și greu găseai pe cineva să te lămurească. Și cam fără excepție, angajații erau acri și sictiriți. ”Doamne”, mi-am zis la un moment dat în sinea mea, ”știu că e casa Ta, dar oribili slujbași ai...” 🫢.

Cea mai plăcută surpriză a fost că, spre deosebire de bisericile din Roma și de ce văzusem în Sicilia, aici se aprindeau lumânări adevărate. Nu mă așteptam, eram convinsă că și aici e tot cu becuri, după cum cu năduf am povestit după ce ne-am întors de la Roma. 

 

Instantaneu luat fără de știința-mi :)

Per total ni s-a părut impresionant. La ieșire am vrut să dăruiesc cele două ”veșminte” unor fete care stăteau la rând și care nu știau, încă, de faptul că li se va cere să-și cumpere (dar era clar că asta se se va întâmpla, ele purtând topuri cu bretele și / sau pantaloni scurți). Am abordat mai multe persoane și m-a refuzat toată lumea, deși le-am zis că-n felul ăsta economisesc niște bani și evită statul la altă coadă. Li s-o fi părut suspect că fac așa ceva, sau poate neigienic, nu știu. Cert e că după vreo câteva refuzuri m-am enervat și am îndesat chestiile în primul tomberon ieșit în cale 😂.

De la Dom ne-am dus prin galeria Galleria Vittorio Emanuele II către cealaltă parte a orașului.

N-am cumpărat nimic de-acolo și nici la cafele n-am stat, prețurile părându-ni-se pur și simplu nerușinate.
Ne-am plimbat mult și bine și ce-am văzut ne-a plăcut foarte mult. Străzile largi se ramifică în străduțe înguste, cu restaurante cochete și case decorate frumos. Deloc surprinzător, cele mai frumoase locuri sunt cele din afara zonelor turistice.

Ne-a atras atenția și ne-a impresionat acest aranjament floral 🙂...

... și ne-au amuzat scaunele deja pregătite pentru domnii cu pricina:

Chiar așa. Oare cum ar decurge o discuție între Tony Montana (Scarface) și Zlatan Ibrahimović? 🤔

Am mers la Castelul Sforzesco (fostă reședință a ducilor de Milano) și ne-am plimbat prin grădini, însă văzând coada de la casa de bilete, n-am avut nicio dorință de-a ne așeza la rând. Ar fi meritat în primul rând pentru pictura ”Cina cea de Taină” a lui da Vinci, care se află acolo, însă cine știe, poate altădată. Am vizitat în schimb galeria de artă Brera, care cuprinde cea mai valoroasă colecție de artă din nordul Italiei, după cea din Veneția.
Pe lângă Scala am trecut, dar era în renovare, deci nu tocmai fotogenică la momentul respectiv. Într-o bună zi, vom veni la un concert aici. Sper că la unul dirijat de Zubin. 

Am mers cu metroul până la Naviglio Grande - un canal de-a lungul căruia te poți plimba, însă acesta chiar n-a fost cine știe ce. Interesant mai degrabă prin prisma faptului că se afla cumva în afara perimetrului turistic, deși este un obiectiv menționat în ghiduri pentru că e cel mai vechi canal din Milano, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri.

Se lăsase seara când am ajuns din nou în centru. Luminate, Domul și piața ne-au oferit o imagine de pus la păstrare în suflet. 

În ultima zi, cu doar câteva ore înainte de-a ne îmbarca în avionul spre Hamburg, am luat metroul până la stadionul San Siro. Fusese dorința jupânului să-l vadă și eram și eu curioasă. Este o construcție grandioasă și cred că pe interior e spectaculos (nu era deschis pentru public în acea zi).

Într-o zi, vom veni la meci pe acest stadion.

Pentru că tot am menționat metroul, trebuie să spun că am fost plăcut impresionați de rețeaua de transport subteran. Foarte bine pusă la punct și mai ales, foarte explicită și ușor de înțeles. Un singur lucru aș avea de comentat - aici a fost pentru prima dată când a trebuit să trecem cartela de transport prin turnicheți inclusiv la ieșire. Mi s-a părut ciudat și la început ușor agasant, dar nu e ceva cu care să nu te obișnuiești repede.

Cam aceasta a fost experiența noastră milaneză - dacă nu punem la socoteală mâncarea, despre care voi scrie în articolul dedicat experiențelor gastronomice (care va fi și ultimul). Nu că ar fi fost ceva ieșit din comun, de fapt exact cu asta am avut o problemă - că n-a fost 😂. Per total, Milano ne-a plăcut și ne vom întoarce. La Scala și pe stadionul San Siro.