Săptămâna asta am fost de-o vrednicie înspăimântătoare, voilà de vedeți.
(Citatul din titlu este inspirat de nemuritoarea scenetă în care au jucat
Toma Caragiu și Tamara Buciuceanu-Botez. Dacă se-ntâmplă să n-o știți,
v-o recomand, e catalizator garantat al bunei dispoziții - și al
nostalgiei, totodată... O găsiți pe Youtube, aici).
🙉 Din motive de bilanț trimestrial am avut în vizită aproape tot biroul din Paris și jumătate din cel britanic; punându-ne și pe noi la socoteală, se numește c-am fost 35 de oameni pe-o suprafață de vreo 120-și-ceva de metri pătrați timp de 3 zile. Am reușit să nu ne strângem de gât, ba chiar să și lucrăm, inclusiv să vorbim la telefon civilizat și demn 🤫. Mare lucru, vă spun.
🚂 Într-una din zile am vizitat un terminal de încărcare - al treilea ca mărime din Germania. Era pentru prima dată când ajungeam într-o astfel de locație și chiar am fost impresionată de tot ceea ce am văzut.
Iată, bunăoară, în imaginile de mai jos este o macara de încărcare - se deplasează pe șine și este echipată cu un dispozitiv care plasează containerul de câteva zeci de tone pe vagonul aflat dedesubt.
Hai că-mi stă bine, vorba lu' tata: ”șantieristă ai fost de când te știu” 😂😂😂.
🫑 Ei, și fiind eu femeie superioară, după ce m-am dat jos de pe macara apucatu-m-am de cratițe. Mă rog, nu chiar imediat, dar astea sunt detalii. Fapt este c-am manufacturat ardei umpluți, cu nesfârșită migală și pricepere. Pe care i-am mâncat, parafrazându-l pe maestrul Mălăele. Și-au fost foarte buni, iaca. Jupânul a glăsuit cum că să recidivez în această nobilă îndeletnicire 🙄 (ultima parte e de la mine).
🎾 Ultima nu se încadrează musai la superioritatea-mi deja confirmată, dar am urmărit finala masculină de la Wimbledon azi și mi-a plăcut la nebunie. O finală de vis, un adevărat spectacol. Mă bucur că am ajuns să cunosc suficient de bine acest joc (la nivel strict teoretic, silvuple, nu mă bănuiți de vitejii, că parol nu e cazul) încât să pot aprecia un meci cu adevărat fabulos.
Și-am ținut cu Carlos Alcaraz, deși după primul set îl boscorodeam: ”văleu, copchile, te-ai scăpat în izmene” 😊.
4 comentarii:
Baaai nene, serios ?? Așa de dimineață, la încă nici a doua cafea eu citesc despre ardei umpluți ??!?! Pai ce facem aici? Acu a început să îmi ghiorțăie mațu, după ce în prealabil am vizualizat o crăticioară bolborosindă in care stau ardeii bine îndesați și ...auleu și o lingură de smântână peste ...Pfff.
Mă scuzați da' aburul ce iese din cratiță a cam acoperit pozele alea cu macarale 😄
Iti sta chiar bine cu ochelarii de soare si casca de santier! Foarte fashion!
Jual
Poate ne povestești mai multe despre industria feroviară!
(O sa ignor cu desăvârșire ardeii aia umpluți mmmmmm)
@Ioana, am și poză, dar am zis să fiu mizericordioasă :-D Și da, a fost și smântână, doar suntem oameni serioși aicea.
@Jual, săru'mâna! :) Sunt însă ochelarii mei normali de vedere - au lentile heliomate, care-și fac treaba de minune inclusiv ca ochelari de soare.
@Mada, contemplu ideea. Nu sunt sigură că mi-ar ieși un articol interesant, dar cred că am să-ncerc :)
Trimiteți un comentariu