Descoperind Portugalia: vizită și degustare la crama Cálem (VIII)

Așteptaserăm cu multă curiozitate și nerăbdare vizita la crama Cálem fiindcă în rarele ocazii când mai băuserăm vin de Porto ne plăcuse și nu mai fuseserăm niciodată la o degustare. Nu pot spune că am fost dezamăgiți, deși ar fi fost cu siguranță loc de mai bine.

Pentru început am vizitat un mic muzeu din incinta cramei, în care am aflat câte ceva despre istoria vinului de Porto. Lucruri foarte interesante, cunoștințele noastre de până atunci limitându-se la faptul că era un vin foarte îndrăgit de către mușchetarii lui Dumas.
Valea Douro este cunoscută de sute de ani pentru podgoriile sale și vinurile produse aici, iar undeva la jumătatea secolului al XIX-lea producătorii au descoperit întâmplător că adăugând brandy în vin obțin o băutură mai aromată și mai licoroasă, foarte pe placul clienților britanici. Există 48 de soiuri de struguri din care se obține vinul de Porto, cele mai apreciate fiind Tinta rariz, Tinta francisca, Touriga nacional şi Touriga francesca.

 

Tot cu această ocazie am aflat și care sunt principalele tipuri de vin de Porto: Porto Ruby (roșu, care este și cel mai cunoscut), Porto Tawny (de un roșu mai închis, culoare datorată în bună parte faptului că se maturează într-un butoi mai mic), Porto White (alb sec, foarte puțin maturat) și Porto Pink (rozé).

Desigur, acestea sunt soiurile principale, pe care le-am putut și vedea expuse în mostre precum cele din imaginea de mai sus. Realitatea este că există mai multe sub-categorii, în funcție de vechime:

De asemenea, în muzeu erau expuse câteva sticle de vin foarte, foarte vechi. Dacă bine îmi aduc aminte, cel din 1870 nici nu era de vânzare.

Niciunul dintre noi nu este cunoscător de vinuri, deci un vin precum cel din sticlele astea ar fi o risipă dacă l-am bea noi, fiindcă nu am fi în măsură să îl apreciem la justa sa valoare și finețe. Dar cred că ar fi cu adevărat o experiență aparte. Mă rog, nu c-ar exista vreo posibilitate să se întâmple 😂.
Pentru vizita în muzeu ne fuseseră alocate 15 minute și la încheierea acestui interval am fost preluați de o doamnă ghid relativ plictisită, a cărei lavalieră părea să fi cunoscut vremuri mai bune și care ne-a făcut un tur al cramei vorbindu-ne pe un ton monoton și egal, de-ai fi zis că recită ”Odă în metru antic” 🙄.

Este regretabil și faptul că doamna era atât de blazată (de înțeles că se plictisise de a repeta același lucru, dar hei, ăsta e job-ul pe care și-l alesese, nu era ca și cum se afla la muncă silnică), și faptul că au alcătuit un grup prea mare (eram 45 de persoane, ceea ce făcea dificil să ne înghesuim lângă ea ca s-o putem auzi), precum și faptul că nu avea o lavalieră care să permită s-o auzim mai clar.

Iar aspectele organizatorice lamentabile nu s-au încheiat aici.

După ce-am făcut turul cramei am fost invitați la degustare. Mesele fuseseră pregătite deja, cu câte trei pahare cu vin de diferite soiuri (și culori) alocate fiecărei persoane. Am fost invitați să ne așezăm și adevărul e că aveau un aspect atât de ademenitor, încât personal abia așteptam să le încerc. Însă doamna ghid a părut să se scuture subit din blazare și ne-a luat pe câțiva la rost:
- Stați așa, arătați-mi biletul! Oh... nu puteți consuma acest vin, vă rog să nu beți! Arătați și dumneavoastră biletul... oh, nici dumneavoastră nu aveți voie, nu beți și așteptați instrucțiuni!

Ne uitam unii la alții, cu desăvârșire căpiați. Doamna ghid, cu o energie nebănuită, a zbierat hotărâtă:
- Are cineva bilete Premium?
S-a dovedit că doar vreo opt-nouă dintre noi aveau, iar aceștia au primit permisiunea de-a rămâne la masă, cu cele 3 pahare de vin de persoană.
- Ce facem? a întrebat (în engleză) o altă angajată, tinerică și mult mai amabilă decât doamna ghid.
- Păi cum ce facem? Numai ei (arătând spre cei opt-nouă) au Premium, ceilalți nu au dreptul la asta (chiar așa a zis, ”have no right to”). Strânge paharele!
Și-a dat ea însăși exemplu, începând să ne ia paharele din față.

Vă spun, ne-am simțit ca ultimii oameni. Ne uitam cu toții zăpăciți, am schimbat impresii cu ceilalți din grup, efectiv nu știuserăm că există și bilete Premium. Nu ne spusese nimeni de ele, nici la intrare nu ni se menționase că un upgrade ar fi fost posibil. Dar ne invitaseră să ne așezăm, nu ne-am dus noi la mese din proprie inițiativă, ele fuseseră cele care ne îndrumaseră. Acum dacă se produsese încurcătura, ar fi putut s-o lase așa. Nu sărăcea crama dintr-atât.
Am primit apoi câte două pahare de vin fiecare (alb și Tawny), noi fiind categoria inferioară cum s-ar spune, spre deosebire de cei cu bilete Premium.

De bun a fost foarte gustos, tare și aromat. Însă cumva n-a reușit să compenseze gustul momentului neplăcut creat de doamna ghid. Motiv pentru care am luat o sticlă de la magazinul aflat la ieșire, pe care am băut-o împreună în cameră - câte-un pahar în fiecare seară, după ce ne întorceam de la plimbare.

Și tot de la magazin am luat și niște ciocolată de profil, ca să zic așa:

A fost bună, dar numai cu foarte multă imaginație simțeai gustul de vin în umplutura cremoasă. Bine că n-am luat mai multă, că nici tocmai ieftină nu era.

Aceasta a fost experiența noastră la o cramă portugheză. Cred că ar fi mult loc de îmbunătățiri, începând cu aspectul comunicațional. Noroc de vin că era gustos...

Încheind acest articol, vă invit să toastăm împreună un pahar de vin (Tawny pentru mine - mi-a plăcut în mod deosebit la degustare), pentru că astăzi este ziua țării mele adoptive și inclusiv Google ne celebrează:

Cheers și Alles Gute! 🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷🍷