Salată de weekend (58)

N-am mai făcut o salată dinainte de-a pleca în concediu și-ntre timp a venit toamna, așa că putem spune că asta e o salată de murături. Se și potrivește în mare parte, că unele ingrediente s-au nimerit cam acrișoare.

🚉 Așa cum se întâmplă de obicei toamna, rețeaua de transport public a demarat ample și complexe reparații. Că doar, nu-i așa, ce farmec are să repari șinele vara, când copiii au vacanță, lumea e-n concedii și traficul e mai puțin intens ca de obicei? Nu, noi purcedem la reparat la jumătatea lui octombrie. Și reparăm, frățioare, nu ne-ncurcăm cu howdoyoudo. Timp de trei săptămâni, în loc de două metrouri per călătorie, merg la serviciu cu trei metrouri și un autobuz. Metrou-autobuz-metrou-metrou. La întoarcere la fel. Deci opt mijloace de transport pe zi, în loc de patru.  O călătorie îmi ia minimum două ore, deci zilnic sunt cel puțin patru ore pe drumuri. Și opt la muncă. Biscuiți, boierii mei! 💪

💻 Timp de vreo două săptămâni am zis că dăm în bâțâială pe altarul muncii. Pasămite un coleg din Paris n-a mai fost disponibil o perioadă (pe caz de boală, zice-se, dar cumva lumea nu părea prea convinsă) și alți câțiva intraseră în concediu, prin urmare nu prea mai avea cine-i face backup. Am fost solicitată eu și încă doi colegi, pentru că noi - având în vedere propriile noastre portofolii - suntem familiarizați cu zona de trafic unde activează clienții respectivului. Deeeci, glăsui șefimea, ne bazăm pe voi? Numai de-asta nu aveam chef, nu cunoșteam clienții cu pricina și aveam și noi destule, inclusiv backup pentru o colegă de-a noastră aflată în concediu, însă ce să mai și zici, ne sprijinim unii pe alții. Am stat de vorbă între noi, ne-am făcut un plan de atac și allez l'equipe!
Ne-a ieșit pe nas allez-ul. După cum aveam să constatăm foarte repede, feciorul nu mai lucrase ca lumea de prin aprilie. De îndată ce clienții și atelierele au prins de veste că i se face backup, au tăbărât pe noi ca vacile-n lucernă. Ploua cu Email-uri din toate părțile, kindly aprobați asta, kindly confirmați ailaltă, kindly organizați transportul cutare, please stați în mâini, please stați în cap, telefoanele sunau ca la hotline, inclusiv bibilicile de la Accounting au dat năvală ”avem 52 de facturi care trebuie aprobate și introduse în sistem până vineri” (asta fiind miercuri), ”iată lista, sunt prea multe să le atașăm, căutați-le și voi pe server și anunțați-ne când sunteți gata, thank you so much, byyyeeeeee!” 😧.
A fost copleșitor, personal simțeam că efectiv mă ustură în cap. Pe final de zi ne adunam toți trei într-un call scurt, mai mult ca să defulăm și ăsta era cel mai așteptat moment al zilei.
Tipul s-a întors între timp, n-a zis nici ”pupați-mă-n dos c-ați muncit ca robii timp de două săptămâni pentru a rezolva ce-am fost eu prea putoare ca să fac”, dar șeful lui ne-a cerut ”an honest feedback” și-am cuvântat din belșug 😈.

😒 Schimbând macazul, citesc despre Trump că ar conduce în sondaje în ceea ce privește alegerile interne. Și mă-ntreb eu așa, ce-or avea americanii în cap? În afară de fulgi de porumb, vreau să zic. De aproape trei ani se chinuie să-l tragă pe linie moartă, l-au prins cu documente clasificate luate acasă (inclusiv unele despre secrete nucleare), e acuzat de conspirație și obstrucționarea justiției și de multe altele - are 37 de capete de acuzare în total - și ce să vezi? Nimic din toate astea nu pare să-i împiedice nominalizarea în cursa prezidențială.
L-au dus la tribunal, s-au făcut mugshot-uri, lumea s-a hlizit, a făcut meme-uri, hahaha și hihihi, dar realitatea e că nu s-a găsit nici până acum o soluție legală de a-l opri să candideze. Iar tot circul ăsta cu plimbatul pe la tribunal și punerile sub acuzație nu face decât să-i aducă și mai multe voturi. Fapt de care democrații nu par să-și dea seama, și chiar dacă-și dau, stau pe ciuci și se uită cu degetul în gură.
Părerea mea este că dacă nu se va găsi o metodă pentru a-l împiedica să candideze, Trump va deveni din nou președintele Statelor Unite. Ceea ce nu ar fi absolut deloc de dorit, mai ales în actualul context internațional.

😒 Arunc în salată și-o gogonea murată despre USR-ul nostru. USR care din numeroase puncte de vedere a dezamăgit pe foarte mulți, dar pe care personal probabil că o să-l votez - din lipsă de ceva mai bun. Îmi displac însă atât de mult adepții acestui partid: aroganți și plini de sine, colcăind de impresii, mofturi și pretenții și contracarând fiecare critică sau observație cu ”propuneți o alternativă”. Cu alte cuvinte, știu și ei că multă lume îi va vota drept răul cel ma mic și campania lor pare să fie ceva gen ”doar n-or să voteze cu PNL, PSD sau AUR, deci cine mai rămâne?”.
Mă rog, nu vreau să fac politică - sau nu de-acum, că va fi timp suficient anul viitor - însă părerea mea e că România se păcălește amuzându-se pe seama lui George Simion așa cum americanii se păcălesc râzând de Trump. În ambele cazuri, perspectiva nu este deloc trandafirie.

📚 În ultima vreme am citit câteva cărți interesante: ”Cutia” și ”Cult”, ambele de Camilla Läckberg și Henrik Fexeus, două nordic noir-uri foarte reușite (pe Camilla Läckberg o știu demult, am citit deja 12 cărți ale ei, una mai bună decât cealaltă, iar tandemul cu scriitorul și mentalistul Henrik Fexeus pare să-i priască de minune); ”Despre Somn”, de Matthew Walker (o carte ca un duș rece, o trezire la realitate, deși paradoxal vorbește despre dormit; aș recomanda-o oricui, pentru mine a fost o revelație și m-a responsabilizat nițel); ”Das Paket”, de Sebastian Fitzek (pe asta am citit-o în germană; un thriller psihologic, amintindu-mi oarecum de ”Pacienta Tăcută” a lui Alex Michaelides), ”Fiul”, de Jo Nesbø (tot un nordic noir excelent, care mi-a deschis apetitul pentru mai multe cărți ale acestui autor) și “Fecioarele” de mai sus-menționatul Alex Michaelides, un thriller care mi-a plăcut parcă și mai mult decât  “Pacienta…”.
Mă gândesc să scriu o postare separată despre ele, fiindcă mi-ar plăcea să cristalizez câteva idei. Între timp, am început să citesc ”Când corpul spune Nu”, de Gabor Maté și alte cinci cărți stau la rând.

Acestea fiind zise, numai mâine nu e weekend 🙃. Sâmbătă după-amiază luăm trenul spre Berlin, unde avem bilete la Filarmonică. Am un gust amar însă... Concertul ar fi trebuit să fie cu Zubin (who else), dar a anulat din motive de sănătate. Drept pentru care îl vom vedea la pupitru, în premieră pentru noi, pe Gustavo Dudamel. Mă bucur că este el și nu altul, fiindcă îmi place și sunt sigură că va fi o experiență frumoasă. Dar, oricât ar fi de interesant... nu e Zubin ☹️.