Salată de weekend (59)

De fapt nu e tocmai weekend și asta nu e chiar salată. Așa că e... nu știu, ce-ați vrea să fie? Un castronel de nuci asortate, poftim, că tot e sezonul. Avem și vin fiert.
Sau vreți ciocolată caldă cu marshmallows topite în ea? Hai că mă-ntrec cu gluma.

🥜 În metrou, când nu ”mă dau” pe Facebook și nu sunt atât de capsată încât să-mi doresc doar să mă izolez în lumea mea, mă uit la oamenii din jur.
Uneori mă enervez. Când îi văd cum își pun rucsacurile pe scaunul de lângă, total nepăsători la faptul că alți oameni ar vrea să se așeze. Într-o zi un domn mucalit l-a întrebat pe unul dacă rucsacul are bilet, de vreme ce ocupă un loc. Posesorul rucsacului n-a părut să fie tocmai amuzat.
Alteori mă amuz. Ca de exemplu când l-am auzit pe un tip vorbind la telefon (în română):
- Te-am sunat ca să te-ntreb dacă te-ai dus în p*la mea.
A coborât la următoarea stație. Iar eu nu voi afla dacă interlocutorul s-a dus ori nu în mai sus-menționata locație 🙄.
Și câteodată mă înduioșez. Într-o seară am avut plăcerea de-a mă întovărăși câteva stații cu un domn și o doamnă la vreo 65-70 de ani. Domnul avea un ochi acoperit de bandaj și se mișca încet, cu multă precauție. Era încă amețit, aveam să aflu, după operația de cataractă pe care tocmai o avusese la ochiul cu pricina.
Ea îl privea cu drag și multă, multă grijă și compasiune. ”Sunt bine, dar cam amețit”, spune el. ”Ajungi acasă și te odihnești”.
- Da. Ah, ia uite la domnul ăla care tocmai a coborât, ce bine seamănă cu James Last.
M-am uitat și eu. Într-adevăr, respectivul chiar semăna cu James Last. M-am pomenit întrebându-mă dacă asta n-o fi ceva din categoria ”ești bătrân dacă-l știi pe cutare”. No bine, 43 nu mai sunt totuși nici 35, nici 30, nici 25 😒.

🌰 La serviciu simt cum pe zi ce trece îmi îmbogățesc simțitor cunoștințele de engleză.
”This is a suboptimal idea”, a enunțat un inginer într-un E-mail de-ăla gen cârnat în care se păruiesc unii cu râvnă, iar eu (am norocul să) asist de pe margine, în CC adică, chestiunea în sine nefiind practic responsabilitatea mea.
Ziceți voi dacă nu e o metaforă superbă pentru a-i comunica interlocutorului că tocmai a spus o bazaconie 🤣.
Și tot la capitolul engleză, minunatul meu client Pandelică (alias Dear) se rățoiește azi la o companie de căi ferate și grăiește scandalizat: ”Where is the ASAP in this issue?”. Tot în CC eram și de data asta. Unde poate să fie ASAP, am mustăcit eu, la dracu-n praznic cum intri pe dreapta...

🥥 Azi este una dintre foarte puținele zile când mi-aș dori să fiu în România. Păi cum altfel? Mâine sărbătoare, vineri sărbătoare, după aia weekend. Trai pe vătrai. Și stați să vedeți când o să pice 30 noiembrie într-o marți și se face punte cu luni, deci se va munci intens joi și vineri.
(În caz că nu era clar deja, da, mă cam oftic 🫤. Nemții nu prea le au cu punțile gratuite, adică trebuie să-ți iei o zi de concediu pentru asta. Niște zgârciți, ce să mai și zicem).

Dar că veni vorba, vineri am și eu liber. Mi-am luat o zi de concediu, că iar se adunaseră prea multe neconsumate (statuie în fața firmei tot n-am, thank you very much). Sper să-mi aduc aminte să nu plec la birou. Cred că n-aș fi din cale-afară de surprinsă dacă s-ar întâmpla.

Ce mai voiam să vă-ntreb, vă așteptați să visați ceva la noapte? Eu am visat-o de-un Sf. Andrei pe Regina Elizabeth a II-a. În continuare aștept să pătrund sensul și semnificația acestui vis 🙄.