Surâsul unui trecut îndepărtat

Bunul YouTube s-a gândit să-mi activeze niște vechi nostalgii și mi-a propus câteva clipuri din serialul ”Saved by the Bell” (dacă-l știți, suntem cam de-o seamă 😃. Ca să n-o zic pe-aia cu ”ești bătrân dacă-ți amintești chestia asta” 🙄. Apreciați delicatețea, mulțumesc anticipat). 

Anyway. A fost suficient să mă uit la primul filmuleț ca să-mi revină amintirile și duioșiile de-acum trei decenii. Eram îndrăgostită de Zack (eu și alte zeci de milioane de fete, bănuiesc) și cloceam fantezii de adolescentă cu el. Platonice, silvuple 😇, dar totuși, fantezii. Am tot ”scroll-at” trecând de la un video la altul și-ntre timp mă gândeam la mine cea de atunci.

Au trecut 30 de ani de când suspinam după Zack, irezistibilul blond și-mi doream o dragoste ca a lui pentru Kelly. Și multe altele îmi doream, cu naivitatea specifică vârstei. Sau cu încrederea în sine de asemenea specifică vârstei, care te face să crezi că nimic nu este imposibil și poți munta munții din loc dacă-ți propui asta.

Unele s-au împlinit. Altele au rămas ceea ce erau deja: utopii. Iar altele, mno... poate-n viața viitoare. Am făcut o scurtă trecere în revistă.

🌞 Trei dorințe care s-au împlinit

- fericire în dragoste. Omul meu este cea mai mare bucurie a vieții mele, sufletul, rostul și sensul meu. Sunt foarte, foarte recunoscătoare Divinității că ne-a adus împreună. Apropo, ieri s-au împlinit 19 ani de la prima noastră întâlnire 🙂. La mulți înainte, nouă!
- să trăiesc în străinătate. Având în vedere contextul familial, totul părea să indice că voi emigra în Statele Unite, dar pe principiul ”ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”, locul meu s-a dovedit a fi în Germania. Și e perfect așa.
- să pot purta bluze și rochii decoltate. Asta e ceva ce n-am povestit niciodată pe blog. Habar n-am de ce, c-am zis eu unele mai grele de-atât... Pe scurt, în prima parte a vieții am avut stern înfundat (cunoscut și drept pectus excavatum) - extrem de vizibil. Într-atât de, încât nu puteam purta nici măcar un minim decolteu, iar la mare se găsea uneori câte-o binevoitoare să mă întrebe de ce am ”gaură” în piept. Fără să fi avut complicații cardiace sau pulmonare, a fost ceva teribil de supărător, una dintre ”umbrele” adolescenței și primei mele tinereți. Una din multele...
La aproape 22 de ani m-am operat și, chiar dacă defectul n-a putut fi remediat pe deplin (fusese foarte pronunțat, cum spuneam), a fost corectat suficient de bine încât să pot purta și eu vestimentație cu oarece decolteu. Când m-am trezit după operație și asistenta mi-a pus oglinda în mână ca să pot vedea, mai să-mi dea lacrimile. Cu pansament cu tot, și totuși vedeam că ”gaura” dispăruse. A fost un vis împlinit, pe care în adolescență nu l-aș fi crezut realizabil.

🌤 Trei dorințe care nu s-au împlinit

- o întâlnire cu, hai c-ați ghicit, Zack. Vai, cât de mult mi-am dorit asta. Îmi și imaginam detaliat cum merg să-l iau de la aeroport, ne ținem de mână, ne sărutăm și-mi dăruiește o inimioară de aur pe un lănțișor. Cine râde are promisă o castană 😒. Reiterez faptul că aveam 13 ani.
- să devin o scriitoare de renume internațional. Aici se-aplică aia cu ”în altă viață”.
- după histerectomia de la 15 ani, m-am tot gândit o vreme că o să fac un transplant de uter și astfel o să pot avea copii. Mda. Tot în viața viitoare, presupunând că există așa ceva.

N-am nicio intenție să compar ce s-a împlinit și ce nu, cu toate că așa ar putea părea. Mă consider un om norocos, iar acesta a fost doar un fel de ”stroll down memory lane”, care s-a activat de cum am vizionat din nou genericul ”Saved by the Bell” 🙂.

Și, da. Știu cum arată astăzi Mark-Paul Gosselaar. Timpul nu iartă pe nimeni. Dar pe mine nu el mă interesa acum treizeci de ani. Nu pe el îl visam în imaginația mea de adolescentă, ci pe blondul Zack, care uitase complet de Kelly după ce mă întâlnise pe mine, desigur 🙂 (mai am castane, să știți. Numa' zic 🤨).